Proces între Primăria Oradea şi un fost consilier local pe tema taxelor „umflate“ de la creşă. Ce a decis instanţa

0
0
Sursa arhivă
Sursa arhivă

Judecătorii orădeni au dat verdictul final în litigiul dintre Primăria Oradea şi o fostă consilieră locală care a cerut anularea majorării tarifelor plătite de părinţii copiilor înscrişi la creşe. Instanţa a respins acţiunea consilierei, însă nu pentru că n-ar avea dreptate.

Kirei Melinda, fostă consilieră locală UDMR, a pornit procesul în 2020, acuzând Primăria că a umflat pe lângă lege valoarea costului mediu lunar cu întreţinerea unui copil în creşă pentru că a luat în calcul nu doar costurile cu hrana micuţilor, ci şi cheltuielile de personal.

Consiliera a adus şi argumente, arătând că părinţii celor aproximativ 400 de copii din creşele orădene plăteau o cotă parte de 20% dintr-o sumă de două ori mai mare decât în Cluj-Napoca, unde salariile sunt mai mari, şi de patru ori mai mare decât suma stabilită legal la 484,68 lei pe lună.

Concret, în loc să plătească circa 381 lei lunar pentru întreţinerea unui copil la creşă, părinţii ar fi trebuit să achite doar 96 lei pe lună.

În octombrie anul trecut, Kirei a şi primit câştig de cauză, la Tribunalul Bihor, unde instanţa a dispus anularea hotărârii de Consiliu Local şi a obligat legislativul municipiului să emită o nouă hotărâre, în care taxa să fie stabilită la suma de 96 lei pe lună, aşa cum a cerut consiliera.  

Atât că hotărârea judecătorească nu a fost definitivă, iar procesul a continuat la Curtea de Apel Oradea unde soluţia, pronunţată zilele trecute, a fost cu totul alta. 

Instanţa a dat câştig de cauză municipalităţii, printr-o decizie definitivă şi executorie, însă nu pentru că fosta consilieră locală n-ar fi avut dreptate, ci pentru că juriştii Primăriei au invocat că reclamanta lor nu are calitate procesuală, căci nu se numără între cei 400 de părinţi afectaţi. 

"Respinge ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta Kirei Melinda în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Oradea şi Consiliul Local al Municipiului Oradea", scrie în soluţia postată pe portalul instanţei şi care, până în prezent, nu a fost fost motivată. 

Vă recomandăm şi: 

Bolidul condus de fiul unui om de afaceri din Gorj s-a urcat la propriu pe un autoturism. Şoferul a fost rănit VIDEO 

Oradea are cel mai mare buget de investiţii din România. Pe ce se vor cheltui peste 1,2 miliarde de lei

Mai multe - Oradea

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite