Preşedinta Colegiului Medicilor Bihor, după audierea doctoriţei Flavia Groşan: „Va continua să îşi trateze pacienţii exact cum a făcut-o până acum“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctoriţa Flavia Groşan a fost primită cu ovaţii şi flori de susţinători, la audierea disciplinară Foto L.G.
Doctoriţa Flavia Groşan a fost primită cu ovaţii şi flori de susţinători, la audierea disciplinară Foto L.G.

Medicul orădean Flavia Groşan, care tratează bolnavi de COVID-19 după scheme de tratament proprii, nu va fi sancţionată, anunţul fiind făcut, luni, 22 martie, după audierea doctoriţei, de preşedinta Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş care a declarat totodată că nu a fost vorba de o anchetă la adresa doctoriţei, ci despre "o discuţie amiabilă".

Flavia Groşan a fost chemată, luni, 22 martie, la Colegiul Medicilor Bihor, pentru declaraţiile controversate făcute în ultimele zile, când a afirmat că tratează infecţia cu Covid ca pe o "pneumonie atipică", susţinând că a vindecat peste 1.000 de oameni, după o schemă de tratament proprie, în timp ce tratamentele din spitale duc în multe cazuri la decesul pacienţilor. 

Medicul a ajuns, luni, la prânz, în jurul orei 13.30, la sediul Colegiului Medicilor, însoţită de soţ şi o avocată, fiind primită cu flori şi aplauze de cele peste 100 de persoane care veniseră să o susţină. 

"Mă uit în spate şi nu-mi e ruşine de ceea ce am făcut. Voi fi aici, voi fi lângă dumneavoastră de fiecare dată", a spus Groşan, vizibil emoţionată. 

Audierea a fost scurtă, căci Groşan a ieşit din clădire după o oră, în ovaţiile celor prezenţi, declarând că "mergem mai departe, sunt lângă voi" şi că a fost "o discuţie elegantă". 

sustinatori flavia grosan colegiul medicilor foto

Susţinătorii doctoriţei Flavia Groşan i-au scandat numele şi i-au oferit flori. Foto Laura Gal 

Nu a fost anchetă

Lămuriri despre ce s-a întâmplat a dat, la finalul audierii, preşedinta Colegiului Medicilor, Carmen Pantiş. Aceasta a precizat că audierea pneumologului Flavia Groşan nu a reprezentat o anchetă la adresa acesteia, ci a fost "o discuţie amiabilă", în condiţiile în care împotriva doctoriţei nu a existat o reclamaţie vizând acte de malpraxis - ceea ce nu există.

Concret, a arătat Pantiş, doctoriţei i s-au reproşat încălcarea articolelor 10 şi 22 din Codul de deontologie profesională, care se referă la faptul că: "De-a lungul întregii sale activităţi, medicul îşi va respecta confraţii, ferindu-se şi abţinându-se să îi denigreze”(articolul 10) şi constituie fapt şi act nedeontologic ”respingerea publică, cu excepţia dezbaterilor din comunitatea medicală, a unor mijloace de diagnostic, tratament şi profilaxie recunoscute de comunitatea ştiinţifică academică medicală, precum şi recomandarea publică a unor tratamente nefundamentate ştiinţific “(articolul 22)

"A fost o discuţie amiabilă, cu doamna doctor, în care dânsa şi-a exprimat dragostea faţă de pacienţi, empatia faţă de ei. Noi ştim că există o simpatie foarte mare în rândul tuturor pacienţilor pe care domnia sa i-a tratat. Am dorit să precizez că este vorba despre încălcarea articolelor 10 şi 22, din Codul de deontologie profesională, legat de denigrarea unor colegi şi de afirmarea în spaţiul public a succesului unor protocoale de tratament care nu au fost confirmate prin studii ştiinţifice", a explicat Pantiş. 

Pantiş a mai explicat că "doamna doctor va continua să îşi trateze pacienţii exact cum a făcut-o până acum", că aceasta a tratat doar cazuri Covid uşoare, aşa cum probabil au făcut sute de medici de familie din întregul judeţ. „Sunt 340 de medici de familie în Oradea, toţi au între 500 şi 900 de pacienţi, i-au monitorizat, i-au tratat, le-au oferit suport emoţional, pentru că această boală este şi o boală a anxietăţii”, a spus preşedintele Colegiului Medicilor Bihor. 

I s-a cerut cumpătare

Pantiş a subliniat faptul că organismul nu are posibilitatea să verifice dacă susţinerile doctoriţei Groşan, cum că ar fi vindecat mii de pacienţi cu Covid, se bazează pe realitate sau nu, dată fiind confidenţialitatea datelor pacienţilor.

„În acest context, noi nu avem cum să verificăm dacă cei o mie de pacienţi există sau au fost doar pe Facebook”, a spus dr. Carmen Pantiş.

Ea a subliniat: "Comisia de etică şi deontologie nu poate să dea nicio sancţiune. Doamna doctor a fost foarte elegantă, a venit cu doamna avocat, deşi nu era nevoie, pentru că a fost o discuţie".

Pe de altă parte, însă, a mai spus Pantiş, Comisia de etică a rugat-o pe doctoriţa Groşan să fie mai cumpătată atunci când vine vorba despre activitatea colegilor săi medici din spitale, în caz contrar, Comisia de Disciplină ar putea lua în calcul sancţionarea dr. Flavia Groşan.

În fine, răspunzând unor întrebări din partea jurnaliştilor, Carmen Pantiş a spus că "speră" că Flavia Groşan îşi va retrage afirmaţiile prin care dădea de înţeles că pacienţii cu oxigen scăzut nu trebuie să se interneze în spitale, că protocoalele medicale aplicate pacienţilor Covid sunt greşite şi chiar îi omoară pe aceştia.

Vă recomandăm şi: 

Flavia Groşan, medicul care susţine că tratează bolnavi de COVID-19 după scheme de tratament proprii, audiată. Ce spune aceasta

Cazul doctoriţei care critică schemele terapeutice COVID: mii de români vor să o sprijine la Comisia de Etică. Explicaţiile medicului VIDEO

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite