Povestea impresionantă a soţilor Crainic, din Bihor. Alina şi Radu ne dau o lecţie frumoasă de omenie: sunt părinţi pentru peste o sută de copii abandonaţi în spitale
0Dintr-o nebunie s-a născut un proiect de suflet. Într-o lume agitată, nepăsătoare la problemele aproapelui, doi orădeni, Alina şi Radu Crainic, ne demonstreză, prin puterea exemplului, că bunătatea nu are graniţe.
Părinţi a trei copii, soţii Crainic au devenit, în ultimii aproape trei ani, părinţi a peste 100 de copii abandonaţi, fără milă, în spitalele din Bihor, copii care trăiesc într-o realitate paralelă, pe care puţină lume este dispusă să o cunoască. Au reuşit să deschidă uşile sufletului acolo unde cei care le-au dat viaţă le-au închis imediat după ce au văzut lumina zile, sau poate, câteva luni mai târziu.
Cu ajutorul lor, copiii au descoperit gustul unei felii de pizza, s-au bucurat de un film la cinema, şi-au sărbătorit ziua, sau au văzut animalele de la grădina Zoologică. Îi ajută pe elevi la teme, cu cei mai mari fac pregătire pentru Bacalaureat, îi învaţă să gătească, să-şi administreze banii sau să-şi găsească un loc de muncă. Nu e deloc uşor, dar pasiunea şi dragostea cu care Alina şi Radu fac toate aceste lucruri minunate nu au cum să nu depăşească greutăţile şi obstacolele peste care au de trecut.
Din dragoste pentru copiii abandonaţi
În primăvara lui 2012 lua fiinţă asociaţia “Amia suflet de copil”, un ONG care de la înfiinţare a reuşit să atragă zeci de voluntari, fiind un proiect ambiţios al celor doi soţi.
“A fost o nebunie. Ne-am gândit noi doi, eu şi soţul meu, că vrem să facem ceva pentru copiii abandonaţi, mai mult decât puteam face noi ca şi familie şi am înfiinţat un ONG, o asociaţie non-profit. Fără să avem niciun sponsor, doar capitalul social de 700 lei, pe care l-am depus noi. La început, mergeam noi doi la copiii de la la spitalul TBC din Oradea, de două ori pe săptămână. Apoi, nişte prieteni care au o firmă au direcţionat spre noi cei 20% din impozitul pe profit, bani din care am cumpărat cele necesare pentru copii în primele luni”, începe povestea Alinei Crainic despre proiectul de suflet.
Ideea a prins contur după ce, în urmă cu 15 ani, Alina a ajuns, din întâmplare, într-un fost orfelinat din Oradea.
“Mama a botezat doi copii de acolo, pe care i-am vizitat timp până când au fost adoptaţi. Eram studentă şi am cunoscut o realitate paralelă în perioada aceea, pe care puţină lume o ştia. Am cunoscut o mulţime de copii care mi-au rămas în suflet şi am văzut lucruri care m-au marcat pentru totdeauna. Şi am ştiut întotdeauna că voi face ceva în sensul acesta, la un moment dat”, ne-a mărturisit Alina.
Denumirea ONG-ului nu a fost aleasă întâmplător. Aşa îşi spunea Maria, fetiţa cea mare a soţilor Crainic, când era micuţă.
“O cheamă Maria şi nu putea să pronunţe, aşa că-şi spunea Amia. Într-un fel, de la ea a pornit totul. Altfel, Amia înseamnă o comunitate, de voluntari şi oameni care se implică într-un fel sau altul, pentru a îmbunătăţi viaţa copiilor abandonaţi”, spune Alina.
“E dureroasă fiecare plecare”
Misiunea Asociaţiei “AMIA Suflet de Copil” este de a spijini din punct de vedere material şi emoţional copiii abandonaţi în spitale şi centre de plasament. Asta înseamnă că ajută cu tot ce este nevoie material: scutece, şerveţele umede, produse de igienă, haine, încălţăminte, electrocasnice, etc. şi încercă să facă alături de copiii cam tot ce fac cu proprii copii.
“Copiii se ataşează de noi de prima data când mergem la ei. Cei mici plâng când plecăm, cei mai mari baricadează uşa şi ne îmbrăţişăm şi îi pupăm de 100 de ori până când plecăm. Am primit şi scrisori de la ei. E dureroasă fiecare plecare. Dar e în regulă, pentru că şi noi şi ei ştim că ne întoarcem. De multe ori plângem după ce plecăm de la ei, cee ce eu zic că e bine. Înseamnă că nu a devenit un automatism ceea ce facem, ci încă simţim la fel ca la început. Facem acum un album cu copiii cu care am lucrat. Am trecut de 150 şi ne mirăm şi noi câtă dragoste încape într-o inimă”, spune Alina.
Soţii Crainic au apelat la voluntari imediat ce au dat drumul proiectului lor. Nu puţini au fost cei care aşteptau un astfel de proiect şi s-au implicat în el.
“Erau oameni care de multă vreme căutau aşa ceva. Doreau să se implice, să facă ceva pentru comunitate. Surprinzător de mulţi. Ne-a crescut încrederea în oameni de când facem asta. Am descoperit foarte mulţi oameni frumoşi sufleteşte şi dornici să facă voluntariat. În acest moment avem o echipă de 35 de voluntari extraordinari şi dedicaţi. Majoritatea proiectelor de voluntariat sunt pe termen scurt, însă noi avem nevoie de voluntari pe termen lung. Vorbim de ani pentru că se ataşează copiii de ei şi suferă dacă nu mai merg. De aceea a fost puţin mai greu să facem o echipă, dar rezultatul e chiar extraordinar”, spune cu mândrie Alina.
Colete din toată ţara
Odată înfiinţată asociaţia, cei doi s-au ocupat de promovarea ei pe o reţea de socializare. Şi-au dat seama că este o şansă de a arăta celor din jur că gesturile mici pot aduce bucurie în rândul copiilor din spital. Eforturile şi lucrurile minunate pe care soţii Crainic le fac nu au rămas fără ecou.
“Am făcut o pagină de facebook. Postăm şi în ziua de astăzi ce facem, tot ce primim. Suntem foarte transparenţi. Oamenii au căpătat încredere, au văzut că facem treabă şi încet-încet s-a strâns o comunitate în jurul nostru, ceea ce ne-am şi dorit de fapt. La început primeam colete din toată ţara cu hăinuţe, jucării, scutece, apoi au început tot mai mult să se implice cei din comunitatea locală, câteva firme care au înţeles că pot face o diferenţă cu cei 20% din impozitul pe profit pe care îi pot direcţiona către ONG-uri. Totul s-a făcut cu donaţii mici şi multe, de la oameni obişnuiţi, din toată ţara şi de la români plecaţi în străinătate. Am început să colaborăm cu DGASPC Bihor şi cu alte spitale. În prezent lucrăm permanent cu 3 spitale şi 2 centre de plasament şi ocazional, ajutăm la toate centrele aparţinând DGASPC”, ne-a mărturisit Alina
În rândul prietenilor, Alina şi Radu sunt percepuţi ca doi curajoşi. Acum au început să se implice şi prietenii şi să creadă că din nimic, cu multă muncă şi pasiune, se poate face ceva la care nici nu au visat. Cei trei copiii ai soţilor Crainic au primit şi ei o lecţie.
“Copiii noştri sunt mici (2,4 şi 5 ani), dar ştiu toţi că jucăriile care vin în colete sunt pentru copiii de la centre. Fetiţa cea mare vine peste tot cu noi şi are prieteni printre copiii din spitale şi din centre. Şi-ar dori să avem mai mult timp pentru ei, dar învaţă să fie generoşi şi să ne împartă şi cu ceilalţi copii”, ne-a povestit Alina Crainic.
Primul caz, primul miracol
De la înfiinţarea asociaţiei, nu puţine au fost cazurile care i-au impresionat pe Alina şi Radu. Unul le-a rămas bine întipărit în minte, dar şi la suflet. O fetiţă de şapte luni jumate, ce s-a născut acasă, fără asistenţă medicală, a fost pusă de mamă pe jos, iar când a ajuns la spital avea temperatura corpului de 21,2 grade. Un medic cu inimă mare a luptat pentru viaţa ei şi a reuşit să o salveze. A fost primul copil cu care soţii Crainic au început să lucreze.
“A avut suferinţă hepatică, cardiacă, convulsii, etc. Timp de 3 luni a fost sub tratament. Hipotermia poate avea ca şi consecinţă probleme neurologice. Nu îşi ţinea capul, nu “făcea” nimic. Cu răbdare şi dragoste şi munca voluntarilor Amia, a început să-şi ţină capul, să stea pe burtică, să stea în fund, iar la 1 an, umbla ţinută de mânuţe. În ziua în care a împlinit 1 an am botezat-o, iar în ziua următoare, a plecat în asistenţă maternală”, şi-a adus aminte Alina.
A ajuns într-o familie fara prejudecăţi. Familia a fost avertizată ca foarte probabil, va avea probleme neurologice. Este absolut sănătoasă, un îngeraş care s-a dezvoltat frumos, e iubită, frumoasă, deşteaptă, hotărâtă, perseverentă şi veselă. Umblă, vorbeşte şi se joacă.
“A fost un miracol că a supravieţuit primei zile de viaţă şi acum este ea însăşi un miracol pentru familia ei adoptivă. Ne bucurăm foarte mult pentru fiecare copil care ajunge într-o familie. În familia de voluntari Amia sunt 5 copii adoptaţi sau în curs de adopţie şi ne bucură acest lucru. Mai este de lucrat la mentalitatea noastră ca şi popor referitoare la adopţie şi Amia îşi propune să facă şi acest lucru”, spune Alina.
Planuri pentru viitor
Pentru viitor, fondatorii Asociaţiei Amia îşi doresc să aibă un impact real în viaţa copiilor cu care lucreză. Sunt de părere că este nevoie de ONG-uri mici, locale, care să intervină în profunzime.
“De exemplu, cu copiii mai mari cu care lucrăm facem ieşiri din centre, facem teme, pregătire pentru bac, îi învăţăm să gătească, să-şi administreze banii, îi ajutăm să-şi găsească un loc de muncă. Încercăm să facem cu şi pentru ei, cam tot ce facem cu copiii noştri. Asta ne dorim şi pe viitor şi ne vom extinde atât cât vom putea, respectând aceste principii”, a precizat Alina
Donaţiile pe care le primesc vin de la oamenii cu suflet mare, ca ei, sau de la câteva firme. În general sunt donaţii mici, de 25, 50, 100 lei. Au avut şi donaţie de 6,50 lei. Oamenii apreciază foarte mult transparenţa lor şi primesc mesaje extraordinare, de încurajare şi de apreciere. Mulţi le spun că nu ar avea tăria să facă cee ce fac ei şi atunci preferă să se implice financiar.
“Cel mai tare ne onorează şi ne obligă încrederea unor oameni care sunt la sute, sau mii de kilometri şi ne ştiu doar de pe facebook. Ne bucurăm că începem să avem donatori constanţi, care contribuie în fiecare lună”, ne-a mărturisit Alina.
Momentan sunt în discuţii cu încă două spitale, pentru a ajuta şi a trimite voluntari, care să petreacă timp cu copiii de acolo.
Oamenii cu suflet mare, impresionaţi de gestul soţilor Crainic, şi care doresc să vină şi să sprijine activitatea lor îi pot contacta pe pafina de Facebook.
Mai puteti citi:
Se încarcă comentariile...
