PORTRET: Paraschiv Dumitru şi-a dedicat viaţa studiului istoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost profesor de istorie, apoi s-a specializat în muzică. A trecut apoi la numerologie şi astrologie, iar acum are cabinet de consiliere astrologică.

Profil:

Născut. La 30 noiembrie 1975, Oradea
Studii. Facultatea de Muzică din Oradea
Familie. Necăsătorit

Prima lui dragoste a fost istoria. După ce a terminat Facultatea de Istorie a predat această materie timp de şase ani. Patru ani a fost profesor la facultate, iar între timp s-a apucat de Facultatea de Muzică.

„Am avut înclinaţii spre muzică încă de când eram copil şi am vrut să mă specializez în aşa ceva. Aşadar m-am apucat de Facultatea de Muzică. Mi-a plăcut foarte mult şi pot să spun că este una dintre pasiunile mele cele mai mari”, spune Dumitru.

După ce a încercat o carieră de cântăreţ de muzică populară, care nu a ţinut foarte mult, Dumitru s-a orientat spre compoziţie. Asta face şi astăzi, compune muzică populară, de petrecere şi vrea să încerce şi muzica dance şi uşoară. „Am cântat muzică populară timp de doi ani. Am câştigat două  concursuri televizate, Totul despre Muzică. şi o etapă din celebra emisiune Ploaia de Stele, dar asta nu m-a ajutat cu nimic în cariera mea muzicală. Aşadar am renunţat şi am început să mă ocup strict de compoziţie”, povesteşte interpretul.

Astrolog şi compozitor

Fără nicio legătură cu preocupările lui anterioare, astrologia a apărut în sfera de interes a lui Paraschiv. El a început cu numerologia şi i s-a părut foarte interesantă, apoi a început să studieze astrologia. „Am simţit o chemare în acest sens. De mic copil mi-au plăcut stelele, le urmăream pe cer, îmi placea să le citesc. Aşadar astrologia mi-a fost de la bun început foarte aproape de suflet”, spune astrologul. A publicat numeroase articole despre muzica populară, astrologie, în ziare locale, dar şi naţionale.

„Am realizat emisiuni de astrologie în 2008 la televiziuni naţionale, apoi anul trecut am fost realizatorul emisiunii Horoscop TVS, la televiziunea locală”, povesteşte astrologul.

Acum Paraschiv se ocupă strict de compoziţia de muzică şi de astrologie. Are un cabinet unde îşi primeşte clienţii care doresc consiliere. El este specializat în astrologie predictivă, medicală şi financiară.  „Din 2007 am publicat în presă materiale în care am prevăzut rezultatul alegerilor prezidenţiale, europarlamentare sau cele locale”, spune astrologul.

Întrebări şi răspunsuri

Te-ai mai întoarce în învăţământ ca şi profesor de istorie?
Da, aş mai preda istoria dacă meseria de profesor ar fi mai bine plătită. Din păcate situaţia din învăţământ acum nu este una fericită.
Câte piese muzicale compuse de tine au fost lansate?
Au fost lansate aproximativ zece piese compuse de mine, muzică şi versuri şi vreau ca de acum înainte să lansez şi mai multe. Vreau să dau piesele mele interpreţilor de muzică populară gratuit.

Ce-i place
Lui Dumitru îi place foarte mult să citească. El spune că s-a apucat din nou de sport deoarece şi-a dat seama că în ultimii ani a fost mai  sedentar şi îi place să alerge.

Ce nu-i place
Lui Dumitru nu-i plac oamenii linguşitori, el spune că nu suportă oamenii care nu au personalitate şi o coloană vertebrală.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite