PORTRET / Carmen Galutz este artista care modelează caractere

Carmen vernisează a treia expoziţie personală, intitulată „Marionete” la Galeria de Arte Vizuale din Oradea. Când o întrebi de când pictează, tânara artistă spune zâmbind că de când a ştiut să ţină un creion în mână.

Profil

Născut. 3 septembrie 1977, Oradea
Studii. Facultatea de Arte Vizuale, Oradea
Familie. Căsătorită, 2 copii

 „Aşa m-am născut. La grădiniţă, să stau liniştită, educatoarea mă punea la catedră şi îmi dădea pixul acela cu mai multe culori şi mă lăsa să desenez. În şcoala generală, profesorul de desen mi-a spus că am talent şi ar trebui să fiu îndrumată în această direcţie”, spune Carmen Galutz. Recunoaşte că talentul şi inclinaţia spre artă au fost moştenite, un unchi de-al ei fiind pictor. Când era copilă desena orice, de la animalele din ograda bunicilor până la peisaje şi personaje de basm.
„Ţin minte că desenam mereu un bufon, dintr-o poveste care-mi plăcea foarte mult. Eram foarte sensibilă în perioada aceea. Îmi plăceau mult şi peisajele şi profesorii îmi spuneau că în zona asta sunt talentată”, spune artista. Ea îşi aminteşte că de multe ori venea de la şcoală, îşi făcea temele cât mai repede şi pe urmă se punea să deseneze.

Se visa la catedră

Cu toate astea, până la finalul clasei a VIII-a se visa profesoară de limba română. „Cu două săptămâni înainte de examenul de admitere în liceu m-am răzgândit. Am zis că menirea mea e alta”, a spus Carmen. Aşa a ajuns la Liceul de Artă, pe urmă la Facultatea de Arte Vizuale. „Am avut noroc că am avut părinţi foarte înţelegători, care m-au susţinut”, mărturiseşte artista. Nu a renunţat însă nici la visul de a ajunge la catedră.
„De când am terminat facultatea sunt profesoară de desen. Copiii îmi sunt foarte dragi. Conduc şi un cerc de pictură şi de abia îi pot trimite acasă. Pentru mine, lucrul cu copiii mă umple de energie”, spune cu satisfacţie profesoara, care recunoaşte că pentru ea vacanţa de vară este mult prea lungă.

Echilibru în pictură

Atunci când nu este la catedră şi nu se ocupă de familie, Carmen se închide în atelierul ei, amenajat acasă la părinţi, şi pictează. Este modul ei de a se reîncărca cu energie. „Doar atunci reuşesc să-mi găsesc echilibrul şi liniştea de care am nevoie”, spune artista. Mărturiseşte că, la fel ca oricare alt artist, are şi ea un trac în faţa pânzei albe. „Pe parcurs intervin emoţiile, când îţi dai seama că poate nu iese cum ţi-ai dorit sau te gândeşti cum o să fie la final. De fiecare dată, înainte să mă apuc de lucru încerc să vizualizez tabloul, însă de multe ori, pe parcurs, se întâmplă să-l schimb”, spune Carmen Galutz.

Întrebări şi răspunsuri

Care este tabloul care-ţi este cel mai drag?
Probabil sună a clişeu, dar toate tablourile îmi sunt dragi. Depinde foarte mult de starea mea interioară.

Care este primul tablou realizat?
Primul tablou care a fost şi expus a fost continuarea unei teme din facultate. Am simţit că nu am dus-o la capăt şi m-am reîntors la ea. Tema era dansul săbiilor şi până la urma a dat foarte bine şi am primit critici bune.

Ai un artist care te inspiră?
Îmi place foarte mult felul în care îşi structurează compoziţia Paul Cezanne. Este un sensibil în culoare. În lucrarea lui m-am regăsit cel mai bine. M-a inspirat, chiar dacă nu m-am dus pe stilul lui.

Ce-i place

Îi place foarte mult muzica şi este un foarte bun pescar. „Ies la pescuit destul de des, este un lucru care mă relaxează. Tata era pescar şi când eram mică mă lua cu el. Spunea că pe fratele meu nu a reuşit să-l facă să iubească pescuitul şi eu sunt băiatul lui tata”, îşi aminteşte Carmen Galutz.

Ce nu-i place

Nu-i plac oamenii falşi. „Eu sunt foarte deschisă şi foarte sinceră. Aşa sunt cu toată lumea şi aşa-mi place să fie şi alţii cu mine”, mărturiseşte artista orădeancă.