Poliţiştii maghiari l-au reţinut pe şoferul microbuzului care a provocat accidentul din Ungaria. Ce acuzaţii i se aduc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident Ungaria
Accident Ungaria

Poliţiştii maghiari l-au reţinut pe şoferul microbuzului care a provocat accidentul din Ungaria, în urma căruia trei români au murit.

Bărbatul de 36 de ani este acuzat de omor din culpă şi a fost reţinut de către poliţiştii aghiari şi dus în arestul Căpităniei de Poliţie din Debreţin.

Primele rezultate ale anchetei arată că şoferul ar fi adormit la volan. Totodată, pasagerii din microbuz susţin că el ar fi condus fără oprire din Dover (Anglia), până în apropiere de Biharkeresztes, pe drumul naţional 42, unde s-a produs tragedia.

Bărbatul ar fi trebuit să-i ducă pe pasageri până la un autocar, dar nu a ajuns la timp, aşa că a venit cu ei spre ţară. Pe drum a fost îndemnat de mai multe ori să se oprească şi să se odihnească, dar a refuzat. A parcurs astfel, fără oprire, un drum de aproape 1900 de kilometri, care în mod normal este străbătut în 18 ore, arată Digi24 Oradea.

Reamintim că românii se întorceau din Marea Britanie, iar, marţi dimineaţa, la ora 4.40, ora Ungariei, şoferul a lovit din spate un TIR parcat într-o zonă de odihnă de lângă Şoseaua 42. În urma impactului puternic două femei şi un bărbat au murit. Victimele decedate sunt din judeţele Botoşani, Neamţ şi Maramureş iar pasagerii răniţi sunt din Cluj, Sălaj, Neamţ respectiv Iaşi.

Va mai recomandam:

Poliţiştii maghiari au anunţat cauzele accidentului în care au murit trei români. Care este starea şoferului şi a celorlalte victime

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite