Oradea: Stradă închisă din cauza lucrărilor la conducte
În această dimineaţă, s-a închis una dintre arterele din centrul Oradei.
O echipă de muncitori lucra la reţeaua de termoficare de pe strada Jean Calvin. Conductele cu agent termic care, până acum, treceau prin curţile oamenilor vor fi mutate pe spaţiul public, iar contoarele vor fi amplasate la vedere. Lucrările se vor finaliza în cel mai scurt timp posibil pentru a nu crea disconfort locuitorilor din zonă. Proiectul cuprinde şi o arteră învecinată, însă lucrările pe strada Episcop Mihai Pavel vor demara abia în anul 2010.





















































