Om de afaceri din Salonta, membru PSD prins cu fabrică de alcool în garaje

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrică ilegală de băuturi alcoolice
Fabrică ilegală de băuturi alcoolice

Om de afaceri salontean Ilie Pantea, simpatizant al PSD și proprietar al companiei Olimp Serv Com SRL, este urmărit penal de polițiștii Serviciului de Investigarea a Fraudelor Bihor. Ilie Pantea este suspect că ar fi produs și comercializat băuturi alcoolice contrafăcute.

Polițiștii susțin că Pantea alături de colaboratorul său, Fiko Zoltan, și fiul său, Claudiu Pantea, ar fi cumpărat la negru alcool dublu rafinat din care fabrica diverse sortimente de băutură de la votcă la rom sau brandy. "Băuturile erau produse cu instalații rudimentare. Am făcut 16 percheziții la domiciliile suspecților, la sediile firmelor folosite de aceștia și am descoperit peste 1.100 de litri de alcool și băuturi alcoolice și peste 20 de litri de diverse esențe", spune Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor. Alcoolul era produs în garaje.

Echipajele au verificat ulterior firmele  la care erau distribuite băuturile alcoolice produse de suspecţi. "Polițiștii au găsit peste 40 de litri de băuturi alcoolice scoase la vânzare, pentru care nu exista niciun document de proveniență", a mai spus Alina Dinu.
Ilie Pantea și Fiko Zoltan au fost reținuți în arestul poliției miercuri seara, pentru 24 de ore. ""Suspecții vor fi prezentați joi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta şi la Judecătoria Salonta cu propunere de arestare preventivă", a spus Alina Dinu.
Prejudiciul adus statului  este de peste 100.000 de lei.
Așa cum susține avocatul său însă, Ilie Pantea nu a fost propus pentru arestare preventivă. "Ilie Pantea a fost pus în libertate în această dimineață. Nu a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta cu propunere de arestare preventivă",a declarat pentru Adevărul Vlad Cigan, avocatul lui Ilie Pantea. Avocatul a refuzat însă să dezvăluie dacă Pantea va pleda vinovat sau nevionvat. "Momentan nu vă pot da astfel de detalii, în timpul anchetei", a spus Cigan.

Comerciant și membru PSD

Omul de afaceri salontan Ilie Pantea are 59 de ani și este proprietarul companiei Olimp Serv SRL.
Simpatizant și membru al PSD Ilie Pantea nu le-a dat de bănuit colegilor că ar face comerț ilegal. "îl cunosc de mai bine de opt ani și am avut întotdeauna părerea că este un om onest și un comerciant cu experiență.  El se ocupă cu comrețul de prin anii '70. Nu cunosc probleme pe care le ar cu firma pe care o conduce, am auzit despre arestare la sediul partidului", a declarat pentru Adevărul deputatul PSD de Salonta, Ioan Roman.Comunitatea oamenilor de afaceri din Bihor nu-l cunoaște însă pe Ilie Pantea. "Oamenii care au o singură companie nu pot fi considerați oameni de afaceri. Ilie Pantea nu face parte din Asociația Firmelor Bihorene", a spus Dan Octavian, membru fondator al asociației care întrunește peste 50 de companii de top din județ.
De asemenea, președintele PSD Bihor, Ioan Mang, a arătat că Ilie Pantea nu este o personalitate reprezentativă în cadrul partidului. "Precizez că Ilie Pantea nu deține nicio funcție în cadrul partidului și nu ne reprezintă în nicio funcție publică", a subliniat Ioan Mang.  Liderii partidului îi acordă prezumția de nevinovăție. "Pe parcursul cercetărilor penale nu vom lua nicio măsură. Pantea va fi exclus din partid doar dacă se va demonstra că este vinovat", a mai spus președintele PSD Bihor.

Cercetat pentru ultraj

Ilie Pantea a mai intrat în atenția polițiștilor în cursul acestui an. Se pare că fiul său, Claudiu Pantea a refuzat să se oprească și să se legitimize în fața unui echipaj al poliției rutiere, în luna martie. Claudiu s-ar fi oprit abia în faţa casei şi s-ar fi  baricadat în maşină până la apariţia părinţilor săi. Ilie Pantea i-ar fi luat apărarea fiului său și este acuzat că i-ar fi atacat pe polițiști, îmbrâncindu-I și înjurându-i.  Ancheta în acest caz se află încă în derulare la procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.

Caz similar

Ultimul caz similar petrecut în județul Bihor a avut loc în mai 2010, când patru persoane au fost arestate pentru comerț și producție ilegală de alcool.
"Și în acest caz băuturile erau produse cu o instalație rudimentară, în pivnița unui imobil neautorizat din Oradea. În plus, aceste  băuturi alcoolice erau distribuite tot fără forme legale către mai mult de 40 de baruri din întregul judeţ. Suspecții au reușit să comercializeze de-alungul unui an, peste 100.000 litri de băuturi alcoolice, în valoare totală de circa 1.000.000 de lei", explică Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite