Închisoare pe viaţă pentru autorul dublei crime din Adoni. L-a ucis pe fiul fostei sale educatoare, iar pe aceasta a violat-o şi a scalpat-o înainte de a o omorî

0
Publicat:

Lingurar Sandor, bărbatul acuzat de una dintre cele mai cumplite crime care au zguduit județul Bihor în ultimii ani, a fost condamnat miercuri la închisoare pe viață.

Criminalul a încercat să-şi ascundă chipul, la ieşirea de la tribunal. FOTO: Bihoreanul
Criminalul a încercat să-şi ascundă chipul, la ieşirea de la tribunal. FOTO: Bihoreanul

Miercuri, 9 iulie, Tribunalul Bihor l-a găsit pe Lingurar Sandor vinovat de omor calificat, viol și violare de domiciliu, după ce a ucis-o cu o cruzime extremă pe fosta sa educatoare și pe fiul acesteia, în propria lor casă, potrivit Bihoreanul.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea pe viață, instanța a dispus și o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru viol, respectiv 3 ani pentru violare de domiciliu, pedepse ce au fost contopite în sancțiunea finală, conform Codului penal.

De asemenea, judecătorii au stabilit ca Lingurar să plătească daune morale de 200.000 de euro către fiica şi sora victimelor, considerând suma echitabilă raportat la trauma îndurată de familie. Instanța a mai dispus confiscarea cuțitului cu lama de 10 cm, folosit la comiterea crimei, considerat probă esențială în dosar. Hotărârea poate fi contestată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

După ce i-a omorât fiul, a scalpat-o şi a violat-o, înainte de a o ucide

Crima a avut loc pe 7 ianuarie anul acesta, când Lingurar Sandor a pătruns în gospodăria victimelor din Adoni, județul Bihor, evitând camerele de supraveghere din stradă și intrând prin grădină. În casă a ajuns aproape simultan cu fiul victimei, care se întorcea acasă cu lapte de la un fermier din zonă. Tânărul a fost atacat primul, fiind înjunghiat în spate și apoi ucis printr-o tăietură la nivelul gâtului.

În continuare, criminalul şi-a îndreptat furia asupra mamei băiatului, pe care o cunoștea din copilărie, femeia fiindu-i educatoare când era mic. El a scalpat victima, apoi a târât-o în beci, unde a agresat-o cu o brutalitate ieșită din comun: a bătut-o, a mușcat-o de sân, a violat-o vaginal și anal, înainte de a o sugruma. Înainte de a părăsi locuința, criminalul și-a încălzit mâncare din frigiderul familiei și a mâncat liniștit în casa victimelor.

După comiterea crimelor, Lingurar a părăsit locuința pe același traseu, prin grădină, a incendiat hainele purtate în timpul atacului și a aruncat cuțitul folosit, care a fost recuperat ulterior de anchetatori.

Cadavrele femeii și ale fiului acesteia au fost descoperite pe 12 ianuarie, de ginerele femeii, venit în vizită după ce fosta educatoare nu-i mai răspunsese la telefon câteva zile fiicei sale.

Lingurar Sandor figura în Registrul agresorilor sexuali din România

Urmele descoperite în locuință și probele adunate de anchetatori au dus rapid către identificarea suspectului.

Agresorul avea antecedente. FOTO: Bihoreanul
Agresorul avea antecedente. FOTO: Bihoreanul

Lingurar Sandor figura deja în Registrul agresorilor sexuali din România, după ce comisese un viol în Ungaria și fusese condamnat în România pentru tâlhărie.

La momentul descoperirii crimelor, el se afla deja în custodia autorităților, fiind arestat pe 10 ianuarie pentru o tentativă de viol comisă în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2024, în Valea lui Mihai, când a încercat să violeze o femeie de 44 de ani pe stradă. Victima a scăpat după ce a strigat, însă Lingurar a bătut-o cu violență.

Mai mult, anchetatorii au stabilit că Lingurar era deja cercetat şi pentru o altă tentativă de viol, comisă în februarie 2024, asupra unei adolescente de 15 ani din Adoni. Atunci, a atacat-o pe fată pe stradă, seara, în timp ce aceasta se plimba cu prietenul ei, a lovit-o și i-a rupt hainele, dar a fost pus pe fugă de țipetele tinerilor, părinții fetei depunând plângere.

Pentru dubla crimă din Adoni, Lingurar Sandor a fost arestat preventiv pe 17 ianuarie și, ulterior, pe 6 februarie, a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de omor calificat, viol și violare de domiciliu, după ce, în timpul anchetei, și-a recunoscut faptele.

Cazul rămâne unul dintre cele mai șocante episoade de violență extremă înregistrate în județul Bihor în ultimii ani.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite