Incendiu la o vilă de pe strada Făgetului din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii orădeni au intervenit astăzi, în jurul orelor 12.30, pentru stingerea unui incendiu, la o casă de pe strada Făgetului. Acoperişul şi podul clădirii au luat foc, din cauza coşului de fum deteriorat. 

Potrivit informaţiilor primite de la locotenent Camelia Roşca, ofiţer informare şi relaţii publice la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), pompierii au fost anunţati despre incendiu prin apel la numărul unic de urgenţă 112. „Echipajele de pompieri militari au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o autoscară, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă, cel mai probabil din cauza coşului de fum deteriorat“, a spus Camelia Roşca.

Fără victime

La sosirea forţelor de intervenţie flăcările se manifestau la podul şi acoperişul casei, ameninţând să se extindă la întreaga locuinţă. „Nu au existat victime, iar pagubele înregistrate au constat în cca 30 mp acoperiş din lemn cu învelitoare de tablă şi aproximativ 40 mp tavan din lemn“, a mai spus reprezentanta ISU Crişana.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite