După mai bine de 7 ani, sentinţă finală în dosarul prăbuşirii plafonului de la Oradea Plaza.Vinovaţii au scăpat, victimele un nou proces
0La mai bine de şapte ani de la producerea tragediei, magistraţii Curţii de Apel Oradea s-au pronunţat în dosarul accidentului produs pe şantierul Oradea Plaza, al cărei planşeu s-a prăbuşit peste patru muncitori, ucigând un bărbat de 42 de ani şi rănind grav alţi trei. Inginerul timişorean Samuel Muj şi profesorul universitar Gheorghe Popa au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare.
Judecătorii au ales să micşoreze semnificativ şi daunele morale acordate familiei muncitorului decedat, de la 100.000 de euro, cât stabilise Judecătoria, la 25.000 de euro.
În 12 februarie 2009 planşeul turnat peste parterul mall-ului Oradea Plaza se prăbuşise. Muncitorii se aflau atunci în pauză de masă, iar asta a făcut ca proporţiile tragediei să nu fie şi mai mari. Chiar şi aşa, patru bărbaţi au fost prinşi sub grămezile de moloz. Unul dintre ei a fost găsit decedat, iar alţi trei au fost răniţi. Florin Gabor, în vârstă de 42 de ani, a murit pe loc. Colegii săi, Dorin Sava, Flore Perţa şi Geczi Csaba, au suferit diverse leziuni, dar au fost salvaţi la timp. Locul tragediei a fost imediat înţesat de procurori, poliţişti şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Stat în Construcţii şi ITM care au început anchetele. Cercetările au arătat că accidentul s-a produs din cauza unei erori la proiectarea structurii metalice care trebuia să susţină clădirea.
Samuel Muj, inginerul timişorean care a semnat proiectul şi expertul care l-a supervizat, profesorul universitar Gheorghe Popa, au fost trimişi în judecată, în premieră în România, pentru încălcarea prevederilor Legii 10/1995 a construcţiilor. Au urmat ani de expertize, iar într-un final, în noiembrie 2015, magistraţii Judecătoriei Oradea au stabilit că vina aparţine proiectanţilor. Muj a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare, şi interdicţia ca, după executarea pedepsei principale, să mai profeseze ca proiectant pentru încă 5 ani.
Inginerul Gheorghe Popa a fost condamnat la 2 ani de închisoare şi interdicţia de a profesa pentru o perioadă de 5 ani. În cazul lui Popa, pedepsele au fost suspendate pe o perioadă de încercare de 4 ani. Judecătorii au mai admis, în parte, şi pretenţiile civile ale victimelor şi proprietarului clădirii. Magistraţii au stabilit, spre exemplu, ca Nicoleta Gabor, văduva muncitorului decedat, să primească daune morale de 100.000 euro, alte 50.000 de euro urmând să fie achitate fiului bărbatului. Sentinţa Judecătoriei a fost însă atacată cu apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Oradea, instanţa pronunţându-se, definitiv, în acest caz, săptămâna trecută. De data aceasta însă, sentinţa a fost una mai blândă.
Atât Muj, cât şi Popa au fost achitaţi pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, fiind condamnaţi, ambii cu suspendare, pentru ucidere din culpă.
„Condamnă pe inculpatul Muj Samuel la 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1969, respectiv dreptul de a exercita profesia de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, cea de inginer-arhitect, pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani”, se arată în soluţia Curţii. Tot potrivit instanţei, „condamnă pe inculpatul Popa Gheorghe la 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1969, respectiv dreptul de a exercita profesia de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, cea de inginer arhitect/verificator de proiecte pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani”.
Acţiunile civile formulate de părţile civile, rudele muncitorilor răniţi, au fost lăsate nesoluţionate. În schimb, judecătorii de la Curtea de Apel au decis reducerea cuantumul daunelor morale acordate