DESCOPERIRE Piatra funerară a unui mormânt de 600 de ani, descoperită de arheologi în Cetatea din Oradea
0
Un artefact deosebit a fost descoperit în Cetatea Oradea. Piatra intactă a unui mormânt a fost recuperată după aproximativ 600 de ani
Săpăturile arheologice derulate în paralel cu lucrările de reabilitare şi restaurare a Cetăţii Oradea au scos la iveală o piatră tombală în interiorul capelei gotice în curs de cercetare. Piesa a fost descoperită sub zidăria estică a intrării în subsol Corpului A, viitorul Muzeu al Cetăţii, la 2,5 m adâncime faţă de nivelul actual de călcare, aşezată pe direcţia Est-Vest. Ea acoperă un cavou construit din cărămizi, situat pe latura nordică a capelei fostei catedrale gotice.
Artefactul are cântăreşte aproximativ 750 kg, iar materialul din care este confecţionat este calcarul. Potrivit arheologilor, acest luctru denotă, fără a generaliza însă că, în comparaţie cu celelalte pietre tombale descoperite în Cetatea Oradea, realizate fie din marmură, fie din calcar dar cu o mai bogată ornamentaţie sau simbolistică, deţinătorul avea o mai mică putere economică, dar suficient de serioasă pentru a se putea înmormânta în biserică şi, conform credinţei, de a-şi asigura un loc în „veşnicie”.
Mormânt de burghez
Deoarece piatra are lungimea redusă, iar literele sunt lungi, sculptorul a folosit frecvent prescurtări, fapt care îngreunează dezlegarea şi citirea textului. “După textul aflat în cercetare, reiese că mormântul era proprietatea unui burghez înstărit, cu origini germane, pe nume Conrad. Din păcate inscripţia conţine foarte puţine informaţii, nici anul decesului sau a înhumării individului nu a fost sculptat în piatră”, a afirmat Dumitru Sim, directorul Biroului Turism, Cultură şi Regenerare Urbană din Primăria Oradea.
Pe suprafaţa mediană a pietrei sepulcrale se află un simbol funerar simplu, compus dintr-o cruce malteză, un coif şi un scut, care, de asemenea are în interior o altă cruce, de mărime mai redusă.
Lespedea are complementare două inele simple de fier, cu rolul de a ajuta la ridicarea pietrei.
Importanţa pietrei tombale constă în primul rând în descoperirea in situ, în locul, unde a fost aşezată cu aproximativ şase secole în urmă. De asemenea, un atu în plus, în valoarea ei, este dat de starea de conservare foarte bună în care se află, pentru că de cel puţin 130 de ani nu s-au descoperit pietre tombale întregi în Cetatea Oradea.
Cercetările continuă
În următoarea perioadă arheologii de la Muzeul Ţării Crişurilor, în colaborare cu reprezentanţii Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor, vor efectua documentarea grafică a artefactului, după care vor ridica piatra tombală, pentru a cerceta interiorul cavoului şi a găsi răspuns la datarea cât mai precisă a pietrei tombale şi în general a capelei.