Corpul unui bărbat mort de circa 24 de ore a fost găsit înghețat astăzi, la Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a murit de frig
Bărbatul a murit de frig

Un bărbat în vârstă de circa 60 de ani, care își făcea veacul în zona gării Oradea, a fost găsit în această dimineață mort, într-o gheretă, în spatele fostului cinema „Crișana", de lângă Spitalul CFR. Potrivit medicilor de la Serviciul Județean de Ambulanță Bihor, bărbatul ar fi decedat vineri.

Emil Boțcău, purtător de cuvânt la Serviciul Județean de Ambulanță Bihor, a declarat pentru Adevărul de Seară Oradea că astăzi, în jurul orelor 10.00, a fost solicitată intervenția medicilor, în zona Spitalului CFR. „Tot ce s-a putut face a fost constatarea decesului. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, era mort de circa 24 de ore. Una dintre cauzele probabile ale decesului este hipotermia", a spus Emil Boțcău. În ghereta fără surse de căldură în care a fost descoperit cadavrul au fost găsite mai multe sticle goale de alcool și gunoaie, semn că bărbatul locuia acolo de mai multă vreme.

Fără alte victime ale frigului

Potrivit lui Emil Boțcău, frigul nu a mai făcut alte victime în Bihor, în ultimele zile.  

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite