Angajări masive la Spitalul Municipal din Oradea: 100 de posturi scoase la concurs şi investiţii de 17 milioane de euro în clădiri şi aparatură de top

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Spitalul municipal Gavril Curteanu Oradea
FOTO: Spitalul municipal Gavril Curteanu Oradea

100 de posturi sunt scoase la concurs la Spitalul Municipal „Gavril Curteanu“ din Oradea, dintre care 15 sunt pentru medici specialişti, 40 sunt pentru asistenţi medicali, iar 45 pentru personal medical auxiliar şi servicii suport, conducerea spitalului oferindu-le noilor angajaţi condiţii de muncă într-o unitate aflată în plină expansiune, în care se investesc în următorii 3 ani peste 17 milioane de euro în clădiri şi aparatură de top.

Angajările la Spitalul Municipal se fac pentru a acoperi deficitul de personal în specializări importante.

„La 1.085 paturi, trebuia ca minimum 40 să fie de ATI. În spital avem 15, dar vom suplimenta cu încă 10 paturi, aşa că angajăm doi medici şi 10 a sistente. Anul viitor sperăm să mai putem extinde cu încă 10 paturi. La Oncologie, deşi înregistrăm anual 3.000 de cazuri noi, etajul IV este nefolosit de ani de zile. Eu ca manager am decis să deschidem de urgenţă şi să putem să satisfacem nevoia de asistenţă medicală oncologică şi de radioterapie pentru comunitate. Apoi, spitalul şi-a cumpărat un CT nou, dar noi nu avem medici să facă CT, n-avem asistenţi medicali. Deci organizăm şi aici concurs, vor fi gărzi pentru investigaţii. Deja este avansată procedura de achiziţie pentru acceleratorul nuclear fapt pentru care s-a demarat concurs pentru medic, 6 fizicieni, 5 asistenţi.  La fel, facem angajări pentru Nefrologie, Chirurgie generală, spitalizarea de zi, re gistratură”, declară managerul Spitalului, Dacian Foncea.

Cei interesaţi îşi pot depune dosarele până la sfârşitul acestei luni, iar concursurile vor avea loc luna viitoare, din 7 până în 19 noiembrie, toate probele urmând să fie înregistrate audio şi video.

Ce oferă în schimb spitalul?  O unitate aflată în plină reorganizare şi expansiune în care valoarea investiţiilor care se vor realiza în următorii 3 ani este de peste 17 milioane de euro.

spital municipal

Spitalul va avea în doi ani corp de clădire separată cu patru etaje pentru Secţia de Pediatrie, cu 250 de paturi, un bloc ANL cu 30 de locuinţe pentru medici şi familiile lor, dar şi bloc alimentar cu o sală de mese de 300 locuri, unde vor putea servi masa inclusiv cei 300 de medici rezidenţi dar şi studenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie, care vor avea, de asemenea, potrivit proiectului, o sală de curs tip amfiteatru şi o sală cu funcţiunea de vestiar.

Investiţiile nu se opresc aici. Spitalul a achiziţionat un nou CT în valoare de 1,2 milioane lei, iar alte 3milioane de euro, din fonduri structurale, vor fi cheltuiţi pentru  un RMN şi trei ecografe, iar pentru secţia ATI un aparat C-arm, cinci monitoare de înaltă performanţă şi tot atâtea aparate de ventilare mecanică de înaltă performanţă.

Secţia de Radiologie va avea un aparat digital de radiografie şi radioscopie, iar în fiecare secţie va exista un punct de lucru al laboratorului, cu sistem de transport în vacuum al probelor de laborator şi medicamentelor, în timp ce blocul operator al secţiei de Chirurgie adulţi şi Chirurgie pediatrică vor primi un turn complet 3D full HD pentru procedurile de chirurgie endoscopică şi laparoscopică.

Tot la Municipal urmează să fie implementat şi un sistem integrat de telemedicină (cu componentele de hardware şi software necesare), plus un sistem de videoconferinţă pentru sălile de curs, care vor fi conectate cu spitalele ungare din Gyula, Szeghalm şi Bekescsaba, în acesta din urmă fiind prevăzută şi trimiterea în practică a 30 de angajaţi ai spitalului.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite