UPDATE Dinozaurii ilegali care au fraudat alegerile de la Politehnica din Iaşi FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte cadre universitare care au depăşit vârsta de pensionare, 65 de ani, au votat, deşi nu aveau dreptul, pentru numirea noului şef al Universităţii Tehnice „Gh. Asachi" din Iaşi. Ministrul Educaţiei a decis reluarea alegerilor pentru funcţia de rector.

Ora 13.20  Întruniţi într-o şedinţă pentru a se decide asupra raportului emis de Ministerul Educaţiei, membrii, inclusiv cei şapte pensionabili, au decis să-l respingă. Astfel, turul doi al alegerilor pentru funcţia de rector ar putea să nu mai aibă loc.

„Senatul Universităţii Tehnice a adoptat o hotărâre prin care resping raportul întocmit de Ministerul Educaţiei. Din clipa aceasta este strict o procedură acre se desfăşoară între Senatul Universităţii Tehnice şi Ministerul Educaţiei“, spune profesorul Alexandru Sălceanu.

Ora 5.52 Mihail Voicu (Preşedintele Universităţii, peste 68 de ani), Spiridon Creţu (prorector cu Strategia Universitară, peste 66 de ani), Radu Gaiginschi (şef de catedră la Facultatea de Mecanică, peste 68 de ani), Mircea Guşă (prorector cu Activitatea Didactică, peste 66 de ani), Vasile Virgiliu Onofrei (decan la Facultatea de Arhitectură, peste 67 de ani), Nicolae Ţăranu (decan la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii, peste 66 de ani) şi Constantin Luca (directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Fidactic, profesor la Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, peste 65 de ani), toţi membri ai Senatului Universităţii „Gh. Asachi", au votat pentru desemnarea noului rector, pe 20 ianuarie, deşi nu aveau acest drept.

Alegerile de la Universitatea Tehnică din Iaşi, în atenţia Ministerului Educaţiei UPDATE

Cei şapte profesori puteau să-şi încheie mandatul, deşi au împlinit vârsta de pensionare, însă dreptul de vot era interzis în cazul lor. Mai mult, Legea Educaţiei Naţionale menţionează clar că în cazul personalului didactic care împlineşte vârsta de pensionare „se interzice ocuparea oricărei funcţii de conducere sau de administrare, la orice nivel al universităţii, după pensionare".

Un nou rector la Universitatea Tehnică din Iaşi. Vezi aici despre cine este vorba UPDATE

La Politehnica Iaşi, toate cele şapte cadre didactice universitare ocupă funcţia de decani, prorectori sau şefi de catedră, şi toţi fac parte din Senat.

Mai mult, deşi personalul didactic cu vârstă de pensionare nu avea drept de vot, toţi cei şapte profesori pensionabili au decis soarta noului rector în cadrul alegerilor din 20 ianuarie, în urma cărora Ion Giurmă a fost desemnat noul şef al instituţiei de învăţământ superior.

image

Daţi click pe imaginile de mai sus pentru a vedea fotografii cu profesorii care au votat ilegal pentru alegerea rectorului la UTI

Contactate pentru a răspunde cu privire la funcţia de conducere pe care o deţin deşi au împlinit de mai mult timp 65 de ani, o parte dintre profesori au evitat să răspundă la întrebările jurnaliştilor „Adevărul" din Iaşi. Aceştia s-au rezumat doar la a anunţa că de pe 1 martie li se încheie mandatul şi că vor părăsi funcţiile de conducere pe care le-au ocupat.

„Vă răspund cu voioşie că încă mă simt în stare să-mi ţin orele. Îmi termin în curând mandatul, atât am de declarat", spune profesorul Mihail Voicu.

A început lupta pentru şefia universităţii Tehnice. Cine sunt candidaţii pentru funcţia de rector

Unii dintre profesorii pensionabili spun chiar că s-au săturat de funcţii de conducere, dar că dacă li se va propune să predea în continuare, vor accepta fără să ezite.

„Acum sunt în curs de pensionare, am 66 de ani împliniţi. Dacă nu eram prorector aş fi fost deja pensionat. Eu lucrez şi într-o firmă din Elveţia şi m-am săturat de funcţii de conducere. Dacă cei de aici îmi vor cere să-mi ţin orele o voi face, dar nu am să mă rog eu de ei să mă ţină aici", spune Spiridon Creţu.

Profesorii pensionabili, deşi au comis o ilegalitate pentru că au hotărât fără să aibă dreptul pe conducătorul Universităţii pentru încă patru ani, îşi anunţă cu seninătatea retragerea în masă din funcţiile pe care le-au ocupat în fruntea instituţiei.

„Ultima zi a mandatului este 29 februarie. De la 1 martie nu voi mai fi prorector. Aşa spune legea şi se va respecta", spune prorectorul Mircea Guşă.

„Şefii de catedră, decanii, prorectorii, toţi au dreptul să stea pe aceste funcţii până la expirarea mandatului. De pe 1 martie vine noua conducere", spune profesorul Radu Gaiginschi.

„Dacă vor mai avea nevoie de mine am să mai rămân, dacă nu, plec", s-a limitat să spună profesorul Virgiliu Onofrei.

Tur doi de alegeri

Neregulile care au avut loc la alegerile din 20 ianuarie pentru desemnarea rectorului, când şapte profesori pensionabili au votat ilegal, au fost semnalate Ministerului Educaţiei de către profesorul Alexandru Sălceanu, candidat la funcţia de rector în primul tur. În urma verificărilor s-a întocmit un raport semnat de ministrul Daniel Funeriu care ar putea să determine reluarea alegerilor pentru postul de rector la Politehnica Iaşi.

„Există o hotărâre a Corpului de Control de la Ministerul Educaţiei care cere refacerea listelor ilegale, şi deci refacerea alegerilor. Faptul că au votat persoane care nu aveau dreptul trebuie îndreptat. Articolul 289 din lege este articol imperativ. Este scris clar că persoanele care au împlinit 65 de ani şi îşi continuă activitatea, inclusiv cea de conducere, o fac pe baza unui contract pe perioadă determinată care nu le dă drept de vot", spune profesorul Alexandru Sălceanu.

În lupta pentru funcţia de conducere a instituţiei s-au înscris trei candidaţi: Alexandru Sălceanu, decanul Facultăţii de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată, Ion Giurmă, actualul rector al Universităţii Tehnice şi Corneliu Munteanu, profesor la Facultatea de Mecanică.

În urma alegerilor, noul rector a fost desemnat Ion Giurmă. Acesta a câştigat alegerile cu 392 de voturi. Alexandru Sălceanu a primit 284 de voturi, iar Corneliu Munteanu 97.

Ce spune legea

„Art. 289. - (1) Personalul didactic şi de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani.

(2) În învăţământul superior de stat, particular şi confesional se interzice ocuparea oricărei funcţii de conducere sau de administrare, la orice nivel al universităţii, după pensionare.

Mandatele celor care deţin funcţii de conducere sau de administrare, la orice nivel al universităţii, încetează de drept în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de pensionare.

(3) Senatul universitar, din universităţile de stat, particulare şi confesionale, în baza criteriilor de performanţă profesională şi a situaţiei financiare, poate decide continuarea activităţii unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare, în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire anuală conform Cartei universitare, fără limită de vârstă.

Cadrele didactice pensionate pot fi plătite în regim de plată cu ora".

Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a afla când se stabileşte turul doi de alegeri la Politehnica Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite