Un senator care acum o lună îl acuza pe Oprea că i-a distrus viaţa a votat împotriva cercetării fostului vicepremier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul Ionel Agrigoroaei se numără printre cei care au dat vot negativ luni, 19 septembrie, solicitării DNA de urmărire penală a fostul vicepremier Gabriel Oprea. În urmă cu fix o lună, pe 19 august, Agrigoroaei îl acuza public pe Oprea că l-ar fi distrus, comandând instrumentarea unui dosar penal pe numele său.

Ionel Agrigoroaei a fost surprins în imeginile publicate de agenţia Mediafax în timp ce îşi introduce votul în urna neagră, semn că a votat împotriva solicitării DNA de a-l urmări penal pe Gabriel Oprea. Votul senatorului de Iaşi, în trecut membru UNPR, vine în disonanţă cu o serie de declaraţii asumate public de către Agrigoroaei, în urmă cu fix o lună, atunci când preciza într-o postare publică pe pagina sa de Facebook că Gabriel Oprea s-ar afla în spatele unei anchete derulate împotriva sa, dar şi a unui conflict pe care îl are cu o familie de interlopi din Iaşi.

„În septembrie 2014, grupul infracţional coordonat de Gabriel Oprea, îi cere procurorului general Niţu (n.r. Tiberiu Niţu, fost procuror general al României) să îmi finalizeze de urgenţă un rechizitoriu, să-mi distrugă credibilitatea prin manipularea media, prezentând faptele din rechizitoriu ca ceva real. Sunt acuzat în rechizitoriu, că nu am contract de muncă la firma la care lucram de 10 ani şi că nu încasam din bancă veniturile salariale care au fost menţionate în adeverinţele eliberate către bancă pentru un credit. Cei aproximativ 200 de angajaţi şi colaboratori care ştiau de la departamentul de contabilitate realitatea, văzând statele de plată şi ce venituri salariale încasez, şi ştiind că am contract de muncă la firma la care lucram împreună, cum credeţi că au perceput «justitia» care mi se face???!!!”, a precizat Ionel Agrigoroaei. Acesta a fost condamnat, alături de alţi membri ai familiei sale şi angajaţi, la închisoare cu suspendare pentru infracţiuni de fals după ce ar fi obţinut credite bancare folosindu-se de acte false.

Tot atunci, Agrigoroaei îl acuza pe Gabriel Oprea s-ar afla şi în spatele evacuării sale dintr-o vilă din cartierul Copou. Începând cu toamna anului 2015, într-o parte din locuinţa sa s-a mutat un membru al familiei ţigăneşti Tănase, care a câştigat o cotă parte din imobil în urma unei executări silite. Printre acţiunile de intimidare la care Agrigoroaei spune că a fost supus se numără şi săparea de către familia ţigănească a unei gropi, în curtea imobilului, despre care Agrigoroaei a precizat că i s-ar fi spus că îi va fi mormânt. După mai multe scandaluri, senatorul a părăsit acel imobil.

Oprea, salvat de Senat

„Familia mea, copiii mei au fost evacuaţi forţat, ilegal, din locuinţa pe care o deţin legal, în stradă, în plină iarnă, sub coordonarea directă a unui avocat fost poliţist, actual soţ de judecătoare, la rândul lui coordonat de un ofiter D.I.P.I. sub coordonarea directă a generalului Oprea. Este doar una dintre marile nedreptăţi care mi s-au făcut, doar pentru faptul că doream să contribui la un exerciţiu democratic normal, firesc, respectiv refacerea grupului PPDD”, a mai menţionat Agrigoroaei.



DNA a solicitat urmărirea penală a fostului ministru de interne, Gabriel Oprea, într-un dosar în care îl acuza de ucidere din culpă. Procurorii susţin că Oprea s-ar face vinovat de această infracţiune în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, care a murit în timp ce motocicleta sa a intrat într-o groapă nesemnalizată din Bucureşti, în timp ce făcea parte din coloana oficială a lui Oprea. Oprea a spus ieri, în Senat, că este nevinovat în acest caz iar colegii săi au respins, în cele din urmă, ridicarea imunităţii.
 

agrigoroaei
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite