Un bărbat din Iași și-a bătut cu bestialitate soția pentru că sforăia. Femeia a ajuns la spital, în șoc hemoragic
0O femeie din Iași a fost trezită din somn și bătută cu bestialitate de soțul ei, care era deranjat de aptul că aceasta sforăia. Victima a mers la spital abia după o săptămână, când nu mai suporta durerile. Medicii spun că aceasta a ajuns la spital „pe ultima sută de metri”, în șoc hemoragic.

Cei doi sunt căsătoriți de două decenii și au împreună doi copii. În ziua în care a avut loc incidentul, bărbatul s-a întors seara acasă, unde aa băut câteva pahare cu alcool împreună cu soția lui, iar apoi au mers să doarmă. În timpul nopții, femeia s-a trezit pentru că bărbatul începuse să o lovească cu pumnii și picioarele, scrie Ziarul de Iași.
Speriată, aceasta a început să țipe și a fugit din cameră, refugiindu-se în camera fiicei de 19 ani, care locuia cu ei. Bărbatul a încercat să intre peste ea, dar fiica a închis ușa, spunându-i tatălui său că a chemat poliția.
Ajunși la fața locului, polițiștii nu l-au mai găsit pe bărbat. Deși avea dureri în zona abdominală, femeia a spus că nu are nevoie de îngrijiri medicale și nu a solicitat o ambulanță.
Ea a continuat să simtă durerea, iar după o săptămână s-a hotărât să meargă la spital, când a căzut în casă în timp ce încerca să spele.
La fața locului a ajuns o ambulanță, iar aceasta a fost transportată la spital, unde a fost băgată în operație. Au fost necesare două intervenții chirurgicale, soldate cu scoaterea splinei, care fusese ruptă de loviturile aplicate de soț.
Ea a avut nevoie de o lună și jumătate de îngrijiri medicale, iar bărbatul a fost trimis în judecată pentru violență în familie sub forma vătămării corporale. În timpul procesului, el și-a recunoscut vina, dar numai parțial.
În fața judecătorilor, bărbatul a afirmat că în noaptea de 24/25 ianuarie nu putea dormi din cauza sforăitului soției sale. O lovise o singură dată cu cotul mâinii drepte în stânga abdomenului, pentru a o face să tacă. Declarația sa era contrazisă clar însă de actele medicale, care menționau numeroase lovituri cu pumnul și, probabil, cu un obiect contondent.
În cele din urmă, bărbatul a fost condamnat la doi ani și cinci luni de închisoare, însă cu suspendare. El a mai fost obligat să achite cheltuielile de spitalizare în sumă de 28.000 lei și încă 32.000 lei, ca daune morale și materiale către soția sa.
Sentința Judecătoriei nu este încă definitivă. Ea a fost contestată de Ciopeică, procesul urmând să se reia pe 11 noiembrie, în fața Curții de Apel.
