Un bărbat a făcut stop cardiac în faţa elevilor, la un liceu din Iaşi. Cadrele didactice l-au salvat de la moarte

0
Publicat:

Bărbatul în vârstă de 50 de ani era invitat la o oră de dirigenţie la Colegiul Economic din Iaşi, moment în care a făcut stop cardiac. Intervenţia promptă a profesorilor l-a salvat de la moarte.

Ambulanță  Sursa foto: Shutterstock
Ambulanță Sursa foto: Shutterstock

Moment șocant și neașteptat în cadrul unei ore de dirigenție de la un liceu din Iași. Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din București, a făcut stop cardiac în fața elevilor. Era invitat la ora de dirigenție a clasei a 10-a de la Colegiul Economic din Iași, când inima i-a cedat. Însă, intervenţia promptă a profesorilor, care au ştiut cum să acţioneze, l-a salvat însă, de la moarte.

Imediat, au apărut şi cadrele medicale din unitatea de învăţământ, continuând manevrele de resuscitare.

Între timp s-a sunat la 112, iar în doar câteva minute au venit echipajele de prim-ajutor care le-ar fi spus că cel mai probabil i-au salvat viaţa. A fost dus în comă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi. Ulterior, şi-a revenit şi este acum conştient. 

În urma apelului 112 a plecat către liceul respectiv un echipaj de terapie intensivă SMURD. Au găsit pacientul în stop cardiac şi cadrele didactice făcându-i compresiuni toracice, acea resuscitare de bază. Echipa de urgenţă a continuat cu resuscitare avansată. Pacientul era în fibrilaţie ventriculară. A fost nevoie de 17 şocuri electrice externe ca inima să pornească", a declarat prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași. 

Ce se întâmplă în timpul unui stop cardiac

În primele două minute de la instalarea stopului cardio-respirator, celulele încep să moară din cauza opririi circulaţiei sângelui şi lipsei de oxigen la nivelul creierului.

Prin suportul vital de bază, putem menţine oxigenarea cordului şi a creierului până în momentul sosirii echipajului de ambulanţă. În cazul unui stop cardio-respirator, un om poate supravieţui dacă se intervine în primele șase minute.

După șase minute, persoana poate să supravieţuiască, dar cu grave leziuni ale creierului. Ambulanţele ajung, în medie, în 11-12 minute la o urgenţă.

Legea sănătăţii obligă fiecare cetăţean să anunţe la 112 o urgenţă şi să acorde primul ajutor, la indicaţiile primite prin telefon. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite