Numărul mamelor minore s-a dublat la Iaşi. Una dintre soluţiile găsite este educaţia sexuală în şcolile de la ţară
0De la începutul anului, săptămânal, 11 adolescente din Iaşi au devenit mame. Numărul lor este într-o creştere alarmantă, fiind dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai multe minore care au trecut forţat de la copilărie la responsabilităţile de mamă provin din mediul rural.
Statistici alarmante la Iaşi privind numărul de mame cu vârsta sub 18 ani. Astfel, numai în primul trimestru, maternităţile au raportat 136 de cazuri. Numărul este îngrijorător de mare dacă ne raportăm la anul precedent, când în toate cele 12 luni s-au înregistrat 235 de cazuri.
Cele mai multe dintre ele provin din mediul rural, din familii destrămate. Din păcate, o mare parte dintre aceste tinere sunt respinse de familii şi chiar de către parteneri şi ajung în centre de specialitate, cum este ‘’Maternus’’ din Iaşi.
Numai în prezent, 15 astfel de tinere care au născut sau sunt în pragul naşterii, se adăpostesc aici. Primesc cazare, masă, consiliere şi sprijin de la specialiştii centrului. Au posibilitatea de a beneficia de aceste drepturi de la 6 până la 12 luni.
‘’În acest centru, mamele minore care ajung nu sunt acceptate de parteneri sau de părinţii lor. Sunt cazuri sociale, în unele situaţii copiii sunt bolnavi şi atunci au nevoie de sprijin. Pe tot parcursul cazării aici ele sunt ajutate de personalul specializat’’, spune Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.
Organizaţiile neguvernamentale au constatat la rândul lor că fenomenul mamelor minore a luat tot mai mare amploare şi pe parcursul anului şcolar s-au implicat în campanii de prevenire în special în şcolile din mediul rural, acolo unde s-au înregistrat de altfel şi cele mai multe situaţii de acest gen. Împreună cu asistenţii sociali din localitate, au mers în general la clasele liceale şi au purtat discuţii cu elevii, îndemnându-i să discute deschis cu părinţii.
‘’Educaţia sexuală în şcoli este o necesitate. Trebuie să recunoşatem că discuţiile de acesst gen între părinţi şi copii sunt de multe ori stânjenitoare şi poate de aceea se ajunge unde se ajunge. Eu consider că aceste campanii de prevenire în şcoli sunt binevenite’’, spune un părinte.
Vă mai recomandăm: