Negoiţă vrea să bage bani în centrul de copii şi juniori de la ACSMU Poli Iaşi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri prahovean care a preluat marţi clubul de fotbal din Copou va investi şi în dezvoltarea unei pepiniere de talente în capitala Moldovei care să asigure baza de selecţie pentru Academia „Mircea Lucescu".

Ionuţ Negoiţă a indicat că este preocupat de sectorul fotbalului juvenil, de unde doreşte să obţină fotbalişti din comunitate care să reprezinte echipa locală.

„Cred că Iaşiul şi zona Moldovei merită o echipă la cel mai înalt nivel. Nu-mi plac jumătăţile de măsură şi unde am intrat am făcut ce s-a putut mai bine şi sucesele au fost vizibile. Din punct de vedere al jucătorilor, mă interesează şi oferta resursei autohtone. Doresc să facem la Iaşi un centru de formare al copiilor şi juniorilor, astfel încâtsă avem talente locale care să facă performanţă", a indicat Ionuţ Negoiţă.

Mai citiţi:

UPDATE Miliardarul Ionuţ Negoiţă este noul număr 1 la ACSMU Poli Iaşi

ACSMU Poli Iaşi are cinci ani să ajungă în cupele europene

Miliardarul Negoiţă vrea ca Poli să aducă investiţii la Iaşi

Grigore Sichitiu, care de ieri este preşedinte executiv al clubului din Copou, a precizat că proiectul Academiei „Mircea Lucescu" mai are până va fi implementat la Iaşi.

„Sunt sigur că acum, odată cu venirea domnului Negoiţă, vom putea să ne organizăm aşa cum ne dorim pentru că suntem mai puternici. Vom organiza selecţii pentru copii iar cei mai promiţători vor ajunge la acest centu de copii şi juniori. Ne vom apuca de Academie atunci când vom avea posibilitatea să o organizăm la nivelul unui nume ca al lui Mircea Lucescu", a spus Sichitiu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite