Mihai Melnic, liceanul care a creat primul robot umanoid din România: „Roboţii vor ajuta oamenii, nu îi vor înlocui“
0
Mihai Melnic, unul dintre elevii geniali ai României, vorbeşte cu dragoste despre un domeniu la care în urmă cu câţiva ani puteam doar visa, robotica, şi povesteşte deschis despre provocările de care s-a lovit în crearea primului robot umanoid din România realizat de elevi, proiect început în bucătăria mamei sale.
Mihai Melnic, elev în clasa a XII-a la Liceul de Informatică „Grigore Moisil“ din Iaşi, are doar 18 ani şi putem spune că deja schimbă lumea. În iulie, echipa de Robotică a României, din care face parte, a a obţinut locul 1 la Campionatul Internaţional de Robotică de la Chicago.
Mihai spune că primii paşi oficiali în lumea roboticii i-a făcut în clasa a II-a, atunci când „fura meserie“ de la profesorul lui, Hasan Colak.
Admis deja la universităţi din ţară şi din străinătate, el spune că va pleca în Olanda sau în SUA, dar nu va uita de România şi de proiectele sale de aici.
„Weekend Adevărul“: Cine este Mihai Melnic? Cum te-ai prezenta tu pe scurt?
Mihai Melnic: Mihai Melnic este o persoană exact ca toate celelalte. Este un om normal. Un om care face ce-i place şi o face din pasiune. Îmi place să-mi urmez visurile. Mai mult nu pot spune despre mine.
- Aşadar, un om normal, dar cu o pasiune aparte, robotica. Când ai făcut primii paşi spre acest domeniu?
Primii paşi oficiali i-am făcut în clasa a II-a, dar, să vă spun sincer, am început să meşteresc de când eram mic. Era o diferenţă între mine şi fratele meu. El, când primea o jucărie, o lăsa intactă. Eu, când o primeam, o dezasamblam şi încercam să aflu ce e în interiorul ei, să văd ce pot să fac cu piesele şi dacă pot să le reasamblez – e un obicei de care nu m-am lăsat nici acum.
- Ce ai făcut, mai exact, în clasa a II-a?
Am început să învăţ alături de profesorul meu, primul meu profesor care practica asta. Putem spune că a adus bazele roboticii în Iaşi. În momentul acela nici nu exista definiţia de robotică. Ai mei, neavând foarte mult timp liber, mă lăsau la şcoală, stăteam până seara cu domnul Hasan Colak, căruia îi mulţumesc foarte mult. În orele acelea de dinainte să vină părinţii după mine, stăteam şi făceam cu dumnealui roboţei. Ne jucam pe calculator, învăţam programe. La un moment dat, ajunsesem într-un punct în care dumnealui pleca să-şi rezolve diferite treburi, iar eu stăteam şi deja lucram singur, căutam tot felul de informaţii din domeniu.
Mihai Melnic FOTO Arhiva personală
- Îţi imaginai când erai mic că vei urma drumul roboticii într-un mod atât de profesionist?
Nu mă aşteptam deloc să fac asta. Nu aveam idee ce o să fac în nouă ani, de exemplu. A fost foarte interesant, pentru că toată copilăria mea am tot căutat lucruri pe care să le încerc: să cânt la chitară, să fac dans, să încerc pian. Îmi amintesc că la un moment dat începusem să fac canto. În gimnaziu, am vrut extraordinar de mult să merg pe biologie, pe medicină, neurochirurgie.
Maria, robotul din bucătărie
- Se poate să te numim şi pe tine un fel de medic. Ştiu că i-ai dat naştere Mariei, primul robot umanoid din România creat de elevi. De unde a pornit ideea?
Toate ideile mele apar dintr-odată. Ideea de a o crea pe Maria mi-a venit într-o zi, pur şi simplu. Am sunat un coleg şi i-am zis să ne apucăm de treabă. Dacă doamna profesoară de Informatică, doamna Ţibu, nu ne-ar fi spus atunci că avem la dispoziţie cinci zile să ne pregătim pentru olimpiadă, probabil nu ne-am fi grăbit. Am stat cinci zile în lucru continuu.
- Cine sau ce este Maria?
Maria este primul robot umanoid din România creat de elevi. La vremea aceea, când am creat-o, era ceva impresionant – şi acum e la fel. Mă gândeam zilele trecute la cum a evoluat toată treaba asta şi sunt uimit. În prezent, Maria a avut puţină pauză, pentru că am lucrat la alte proiecte şi nici nu am mai avut sponsori.
Robotul Maria FOTO Arhiva personală a lui Mihai Melnic
- Aţi avut de la început cadrul necesar pentru a o dezvolta?
Să vă spun sincer, Maria a fost începută într-o bucătărie. Mai exact, în bucătăria mea de acasă. După un timp, mama a zis: „Gata, prea multă mizerie“. Ne-am mutat în boxa blocului, după aceea ne-am întors în bucătărie, apoi într-un garaj. Acum lucrăm cu cei de la Spectrum, din Iaşi, care ne ajută foarte mult în zona asta.
- Ce se află în spatele procesului creării unui robot?
Foarte multă pasiune, dedicare. Ok, sunt nopţi pierdute şi stres, dar sunt nişte lucruri care îţi provoacă şi mai multă plăcere, iar asta te face să lucrezi şi mai mult. N-ai cum să explici lucrul acesta dacă nu îl faci cu adevărat. Căutăm tineri care să vină să ne ajute, să înveţe şi ei.
Pasiunea, dincolo de şcoală
- La ce proiecte mai lucrezi în perioada asta?
Am început să dezvoltăm Quartz Robotics. Scopul nostru iniţial era să participăm la această competiţie, First Tech Challenge, care este cea mai mare din lume la nivel liceal. În România este organizată de „Naţie prin educaţie“. Pe baza acestui proiect am reuşit să adunăm cât mai mulţi tineri liceeni şi să ne dezvoltăm. Cu ajutorul acestui Quartz am reuşit să semnăm contracte cu firme mai mari. Să începem să lucrăm şi la alte proiecte.
- Cum reuşiţi să vă împărţiţi între şcoală şi aceste proiecte extracurriculare?
Ne-am împărţit sarcinile. Nu avem doar liceeni ieşeni, avem inclusiv din Bucureşti. E puţin greu, mai ales că am început în pandemie – deşi, pe de o parte, asta ne-a şi ajutat. Am reuşit să ne păstrăm calmul şi să facem lucrurile cum trebuie. Am învăţat singuri cum se face o mapă de proiect, cum să ne facem un site sau cum să ne dezvoltăm în zona de social media.
Campionatul Internaţional de Robotică de la Chicago FOTO Arhiva personală a lui Mihai Melnic
Viitorul, peste graniţă
- Ce vei face după terminarea liceului?
Îmi voi continua pasiunea, bineînţeles. Abia aştept să încep facultatea, o să fie foarte fain. După facultate, încă nu mi-am făcut planuri. Am nişte drumuri pe care aş vrea să merg. Mă refer la anumite ţări. Am în plan să încerc inginerie aerospaţială sau poate ceva în zona de business.
- Ai fost admis deja la câteva facultăţi din ţară şi la una din străinătate.
Am câteva opţiuni foarte bune – acum oscilez puţin între Olanda şi SUA.
- Deci vrei să studiezi în străinătate. Ce vei face după ce vei termina facultatea?
Chiar dacă o să plec din ţară, o să-mi continui proiectele aici. O să încerc să le dezvolt şi la nivel internaţional. Să-mi fac mai multe centre şi să mă ţin legat de România – este foarte mult potenţial aici. Şi, mai ales, este ţara în care m-am născut şi am crescut.
FOTO Mihai Melnic
- Pentru realizarea unor proiecte importante în domeniul roboticii este nevoie de multă susţinere financiară. Cum reuşiţi să îi convingeţi pe sponsori că e ceva serios, nu o joacă de liceeni?
Aici e o poveste mai veche. Noi am avut o perioadă foarte lungă în care nu reuşeam să obţinem sprijin financiar. Mergeam din uşă în uşă, iar lumea ne spunea: „Ce sunteţi voi? Nişte liceeni care deja cer bani. Nici măcar nu sunteţi la facultate“. A fost greu până am reuşit să obţinem încrederea unui om. Primii oameni care ne-au ajutat au fost românii din diaspora. Apoi ne-au ajutat şi firmele de aici.
- Există persoane care susţin sau se tem că roboţii ne-ar putea înlocui şi că multe locuri de muncă ar putea dispărea. Ce ai să le transmiţi?
Nu aveţi de ce să vă temeţi, pentru că nu o să fiţi înlocuiţi, o să fiţi ajutaţi. Cea mai mare fabrică de roboţi din România a creat joburi noi. Astfel, nu are nimeni de ce să se teamă că roboţii vor înlocui oamenii. Exact ca maşina: când a fost inventată, oamenii susţineau că vor să meargă cu căruţa.
- Ce îi sfătuieşti pe cei care vor să meargă pe drumul roboticii?
Să nu se dea bătuţi. Să lucreze din pasiune şi să continue indiferent de provocări.
Vă recomandăm să citiţi şi:
INTERVIU Actriţa Rodica Mandache: „Cred că aş fi fost repetentă în orice altă meserie”
Se încarcă comentariile...
