Mihai Chirica, pus sub control judiciar, are interdicţie de a-şi exercita funcţia de primar. Edilul Iaşului nu are voie să părăsească ţara
0Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, este acuzat de fals intelectual şi instigare la uzurparea funcţiei. Acesta nu are voie să părăsească ţara.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au anunţat că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 4 februarie 2022, faţă de Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi. Acesta este cercetat pentru infracţiunile de fals intelectual în formă continuată şi instigare la uzurparea funcţiei.
În aceeaşi situaţie se află şi Vasile Gabriel Harabagiu, la data faptelor viceprimar al municipiului Iaşi. Acesta este cercetat pentru aceleaşi infracţiuni.
„În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează starea de fapt, potrivit căreia, cei doi, în exercitarea funcţiilor, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iaşi. Concret, blocul ar fi fost construit şi intabulat ilegal, cu mai multe niveluri faţă de cele prevăzute în autorizaţie, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie fiind încălcat planul urbanistic zonal”, transmite Direcţia Naţională Anticorupţie.
Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii şi al unor funcţionari din cadrul autorităţii publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcţiei, datat 10.10.2018, emis de Municipiul Iaşi.
Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existenţa, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcţiei, a trei variante diferite din punct de vedere al conţinutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi dată.
Emiterea certificatului a creat, pentru societatea beneficiară, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară şi de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil.
Mihai Chirica nu mai poate exercita funcţia de primar
Pe durata cercetărilor, Mihai Chirica nu are voie să părăsească ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, să nu comunice pe nicio cale cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a cnotrolului judiciar şi nici să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârşit fapta.
Vom reveni cu amănunte.
Vă recomandăm să citiţi şi: