Mesajul primit pe e-mail care „a curăţat“ de bani clienţii români. Zeci de mii de euro furaţi printr-o metodă complexă
0
54 de români au fost înşelaţi de o reţea de escroci care postau anunţuri ci maşini fictive pe site-urile de specializate după care momeau victimele să le trimită bani prin intermediul serviciilor de transfer monetar. Vă prezentăm textele folosite de membrii reţelei.
Şapte persoane au fost trimise în judecată în acest caz fiind judecate la Iaşi pentru constituirea unui grup infracţional. Procurorii DIICOT, care au investigat cazul, spun că gruparea a fost constituită începând cu luna iunie 2015 de Dumitru Burlac (30 de ani, cetăţean basarabean), George Doru Grigore (24 de ani), precum şi de o persoană neidentificată. Ulterior, la reţea au aderat Iulius Richard Ştefan, Cătălin Liviu Barbu, Alexandru Cristian Bonteanu, Andrei Grădinaru şi Laura-Ionela Tudor.
Procurorii spun că şefii grupării, Burlac şi Grigore, erau cei care postau anunţuri fictive pe site-urile specializate din România, ei fiind cei care discutau cu victimele, însă întotdeauna prin e-mail. Burlac a creat mai multe clone ale site-urilor oficiale ale firmelor de transfer bancar, pe care victimele erau puse să le acceseze pentru a devoala datele confidenţiale ale operaţiunilor de transfer monetar.
„Persoanele vătămate care îşi manifestau intenţia să cumpere autoturisme primeau un e-mail de la membrii grupării care îşi atribuiau calitatea de proprietari prin care li se comunica că sunt o familie de pensionari stabiliţi în Ungaria sau Polonia şi că nu folosesc autoturismul care este înmatriculat în România. «Proprietarii» solicitau părţilor vătămate să le comunice un loc de întâlnire, menţionând că, pentru a avea garanţia că nu vin degeaba în România, să facă dovada că au trimis prin Western Union sau Money Gram o sumă cuprinsă între 800 şi 3.400 de euro, pe numele persoanei vătămate sau a unei persoane de încredere”, se arată în rechizitoriu. Ulterior, victimele trimiteau documentele primite de la firma de transfer monetar.
Mesajele folosite:
„Bună ziua! Mulţumesc pentru mesaj. Maşina este în stare excelentă, ţinută în garaj şi nu a suferit niciun accident. Kilometrajul este real şi nu am avut niciodată probleme cu motorul. Maşina arată şi funcţionează perfect. Eu sunt primul proprietar şi este încă înmatriculată RO. Locuiesc de o perioadă împreună cu soţia în sudul Poloniei, în apropierea oraşului Sanok, în munţi. Suntem un cuplu de pensionari (eu am 64, iar soţia mea are 62) şi nu mai folosim maşina atât de des. Majoritatea călătoriilor pe care le facem sunt cu avionul, aşa că o maşină nu mai este utilă pentru noi. De asemenea, am vândut casa noastră din România şi am cumpărat o fermă frumoasă aici, în Polonia. Dacă sunteţi cu adevărat interesat, noi suntem gata să facem o excursie în România şi să vă cunoaştem personal, rugăm să ne spuneţi unde locuiţi! Sunt sigur că vom găsi un oraş frumos în România pentru a stabili o întâlnire, o regiune acceptabilă pentru noi şi pentru dumneavoastră în acelaşi timp. Am încredere că aceasta poate fi o afacere bună. P.S. Sunt recunoscător dacă putem continua conversaţia prin e-mail. Semnalul mobil este slab aici, trebuie să mergem mai mult de 2 km pentru o conversaţie cât de cât bună“.
După ce mai conversau cu victimele, escrocii veneau cu următoarea propunere:
„(…) Înainte de a pleca spre Braşov (n.r. oraşul era diferit în funcţie de alegerea victimei), ne dorim pentru a fi sigur că veţi fi acolo şi nu vom conduce în zadar…există un risc pe care vrem să îl evităm. Am vorbit cu soţia mea despre acest lucru şi avem o propunere pentru dumneavoastră. Dacă acceptaţi propunerea noastră, putem veni la întâlnire aşa cum am convenit. Soţia mea va merge mâine la oficiul de schimb valutar din localitate. Ea va transfera 3.200 de euro pe numele meu, în România, la Braşov. Soţia mea va fi expeditorul banilor şi eu voi fi destinatarul şi voi lua înapoi banii de la Braşov. De îndată ce transferul este făcut, vă vom trimite o copie a documentului de transfer. Aceasta va fi dovada noastră că vom veni la Braşov pentru a ne întâlni cu dumneavoastră. Va trebui să ne luăm banii înapoi, aşa că va trebui să venim acolo. Acelaşi lucru îl vrem şi de la dumneavoastră. Soţia dumneavoastră sau un prieten poate merge la oficiul de schimb valutar din localitate. Acesta trebuie să facă un transfer de 3.200 de euro pe numele dumneavoastră la Braşov, utilizând serviciul Money Gram. (…) Vom merge împreună să ridicăm banii la momentul în care ne vom întâlni. După ce transferul este făcut, trebuie să ne trimiteţi o copie după documentul de transfer, ca dovadă că veţi veni la Braşov. Vă rog să înţelegeţi că nu solicităm o plată în avans, singurul care poate ridica banii de la Braşov sunteţi dumneavoastră. Nu am acces la bani, doar vreau să văd că sunteţi destinatarul banilor în Braşov (…)“