Incendiul devastator din Iași, în urmă cu două secole, a pornit din podul unei case unde se preparau băuturi alcoolice
0Iaşi, unul dintre cele mai mari şi importante oraşe ale ţării, are o istorie interesantă şi captivantă. Cu toate acestea, puţini sunt cei care ştiu că în 1827 capitala Moldovei a fost aproape distrusă în totalitate de un incendiu.

Dezastrul care a făcut scrum foarte multe case şi clădiri importante a avut loc pe 19 iulie şi se leagă de istoria familiei Zmău, o familie importantă a acelor vremuri, cunoscută şi sub numele de Burchi. Burchi era în serviciul vistiernicului Iordache Roset-Roznovanu, dobândind rangul de căminar în vremea domniei lui Scarlat Calimachi. Ilie Burchi a ajuns spătar în vremea lui Ioan Sandu Sturdza, postelnic în 1843 şi vornic în 1848, în vremea lui Mihai Sturdza.
De unde a pornit incendiul care a distrus oraşul
Conform scrierilor şi legendelor locale, incendiul devastator a pornit chiar de la casa familiei Burchi, mai exact din pod, unde erau preparate băuturi alcoolice. Focul care a cuprins capitala Moldovei a distrus o mare parte din centrul oraşului, inclusiv Palatul Domnesc.
Casa familiei Burchi, de la care a pornit incendiul, se afla în zona centrală de astăzi, în apropiere de Piaţa Unirii, lângă Liceul Naţional şi Acaemia Mihăileană. De la această locuinţă, incendiul s-a extins cu rapiditate de-a lungul uliţei mari, Bulevardul Ştefan cel mare de astăzi, până la Curtea Domnească arzând şi Palatul Domnesc şi Palatul Moruzi. Astfel, o treime din oraş, incluzând şi locuinţele de pe uliţa mare, a căzut pradă flăcărilor.
,,La 1827, iulie în 19, au fost focul cel mare în care s-au topit ispisoace şi acte vechi ale pământului, aflătoare în arhiva Vistieriei şi a Divanului, ce se ţinea de condicarul Curţii sau izbaşa", scrie cronicarul Manolache Drăghici.
Despre incendiul de la 1827 a povestit şi Prinţul Nicolae Şuţu:
,,Stând dinaintea unei fereşti zării o lungă şi groasă coloană de fum ce se ridica după un deal. Ardea în Iaşi. Toată Uliţa Mare, începând de la clădirile unde se află acum Academia şi până la Curtea Domnească, era cuprinsă într-o flacără întreagă"