Iaşi: Programul Primăriei pentru Ziua Unirii: de la concerte de muzică populară la fasole cu ciolan
18 instituţii şi organizaţii au înaintat Primăriei 80 de propuneri pentru organizarea evenimentelor de pe 24 ianuarie. Edilii au ales concertele de muzică populară şi expoziţii. Propunerea de a fi servite tradiţionalele fasole cu ciolan încă este în dezbatere.
Muzică populară de 5.000 de euro la Ziua Unirii
Şefii oraşului au stabilit de principiu un program pentru a-l transmite cabinetului prezidenţial. Evenimentele vor începe la ora 9.00 cu un concert de muzică populară. La ora 10.00, delegaţiile oficiale şi autorităţile locale îşi vor susţine discursurile, iar la ora 11.00, este programată hora Unirii, urmat de un alt concert de muzică populară.
Pe bulevardul Ştefan cel Mare, va fi o paradă a costumelor de epocă, tinerii împărţind şi mesaje cu semnificaţia zilei de 24 ianuarie. Şi Mănăstirea Golia va organiza în premieră o expoziţie în turn cu poze din perioada Micii Uniri.
„Sloganul sărbătorilor din acest an va fi Tradiţia Unirii, astfel că vom accepta evenimentele care fac referire la istorie. Nu vor fi concerte de muzică dance sau rock. Am avut şi o propunere de la Bucureşti pentru un concert de jazz dar l-am refuzat. O altă propunere este să se servească fasole pe Lăpuşneanu. Încă nu am luat o decizie“, a spus Ninel Berneagă, şeful Biroului Evenimente Publice din cadrul Primăriei.
Bugetul aprobat pentru 24 ianuarie este de 500.000 de lei. Primăria mai pregăteşte manifestări sportive şi evenimente la Ateneul Tătăraşi.





















































