Iaşi: Primarul din comuna Valea Seacă a scăpat de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valeriu Roman (47 de ani) a fost condamnat ieri de Tribunalul Iaşi la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în declaraţii. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi soţia edilului din Valea Seacă.

Judecătorii i-au obligat pe Valeriu şi Elena Roman (45 de ani) să plătească în solidar cu SC Valy Rom SRL 470 932,42 lei daune material către s SC Cotnari SA. Decizia instaţei nu este însă definitivă.

Valeriu şi Elena Roman, patronii SC Vali Rom SRL, au încheiat în mai 2007 un contract comercial cu SC Cotnari prin care se anganjau să distribuie vinuri în zona Moldovei. Deoarece valoarea contractului era de aproximativ 2.900.000 de lei, producătorul a cerut o garanţie.

Citiţi şi:

Iaşi: Burlea jr. şi doctoriţa Narcisa Ianopol urmăriţi penal după ce un pacient al Spitalului CFR a rămas fără vedere (UPDATE)

Potrivit anchetatorilor, soţii Roman au decis să garanteze cu casa şi un teren de 672 de metri pătraţi în comuna Valea Seacă, deşi acestea erau deja ipotecate în favoarea unei bănci. Primarul şi soţia sa au mers în oraşul Târgu Frumos şi ar fi declarat în faţa unui notar că cele două imobile nu sunt grevate de sarcini , iar pentru casă au adus autorizaţia unui grajd.

Anchetatorii susţin că cei doi învinuiţi au făcut plăţi parţiale către Cotnari în valoare de 2,19 milioane de lei şi au restituit bunuri de 246.000 de lei. Însă pentru că nu au plătit 470.932 de lei producătorul a vrut să-i execute silit.  Deoarece nu au reuşit, reprezentanţii SC Cotnari şi-au cerut din nou banii. Astfel, Elena Roman ar fi emis trei bilete la ordin de 35.000, 90.000 şi respectiv 85.000 de lei, care au fost refuzate de bancă.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite