Efectele migraţiei în zona Moldovei: numărul satelor care se micşorează la nivel de cătun, în creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe sate din judeţele Moldovei riscă să devină doar un punct pe harta regiunii. Adolescenţii părăsesc comunele pentru liceele din oraş, iar familii întregi pleacă în străinătate.

România poate fi comparată cu Siria când vine vorba despre ritmul în care locuitorii îşi părăsesc ţara. Nici românii rămaşi acasă nu stau însă pe loc. În căutarea unei vieţi mai bune, foarte mulţi migrează către alte localităţi decât cea în care s-au născut. Aşa apare fenomenul satelor rupte de lume. 

În judeţul Iaşi, numărul acestora este în creştere de la un an la altul. Populaţia este îmbătrânită, iar tinerii preferă să îşi facă un viitor în altă parte, de cele mai multe ori aleg străinătatea. 

Populaţia câtorva comune din judeţul Iaşi depăşeşte puţin1.500 de locuitori, iar numărul copiilor de pe uliţele din satele acestor comune este din ce în ce mai redus. Un exemplu în acest sens este comuna Ipatele din judeţul Iaşi, comună care număra, la începutul anului 2020, 1676 de locuitori, potrivit unui raport întocmit de Institutul Naţional de Statistică.

O linişte apăsătoare şi multe case bătrâneşti nelocuite. Este realitatea din Tansa, comuna cu cel mai mare număr de vârstnici din judeţul Iaşi. Copiii lipsesc de pe uliţe, iar bătrânii cred că în ritmul acesta Tansa va dispărea. 

Într-un cătun din Vaslui, sunt locuite doar 9 case

Fenomenul este foarte vizibil şi în judeţul Vaslui. Un sat din comuna Stănileşti a devenit cătun de câţiva ani. În momentul de faţă mai sunt locuite doar 9 case. 

La 15 km de comuna Stănileşti, judeţul Vaslui, găseşti case mai mult părăsite, multe dintre ele aproape stau să cadă. Acolo se află Săratu. În urmă cu şapte-opt ani Săratu avea cam 50 de locuitori, acum numărul s-a înjumătăţit. 

Şi nu e de mirare că în acea localitate nu există magazin, cabinet medical sau biserică.

„Trebuie să facem cumpărături pentru măcar o săptămână când mergem în Stănileşti sau în Huşi. Vara e Prutul care ne inundă, iarna sunt nămeţii care nu ne lasă să ieşim din sat”, spune bătrâna Mariţa.

   

Adolescenţii au părăsit comunele pentru liceele din oraş, iar familii întregi s-au stabilit în oraşele din judeţ sau în străinătate, pentru un trai mai bun. 

Vă mai recomandăm şi:

Lista actualizată a ţărilor care au impus restricţii de călătorie românilor. Ce ţări ne cer un test negativ la COVID-19 şi care ne interzic cu totul intrarea

VIDEO Scandal la Mitropolia Moldovei. Enoriaşii şi-au împărţit pumni şi picioare în Casa Domnului

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite