Cum se foloseşte cardul de sănătate pe lumea cealaltă. Cazul morţilor de la Iaşi  îngrijiţi medical în spital de 18.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O anchetă desfăşurată la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi a relevat că unitatea a înregistrat că ar fi acordat îngrijiri medicale mai multor persoane care sunt decedate. E doar una dintre neregulile grave descoperite de inspectori la unitatea sanitară din Iaşi.

Pe lângă deconturile aferente unor persoane decedate, inspectorii Casei de Asigurări de Sănătate Publică au mai descoperit că, la unitatea sanitară din Iaşi, au fost prescrise medicamente pentru pacienţi care erau alergici la acestea, dar şi că anumite medicamente existau doar pe hârtie, nu şi în fizic.

Raportul care devoalează posibilele ilegalităţi de la Spitalul de Pneumoftiziologie are numărul 7112/30.06.2016 şi vizează contractele unităţii cu CJAS din anii 2013, 2014 şi 2015. În timpul investigaţiei, inspectorii au verificat mai multe documente întocmite în spital, cum ar fi dosarele de contractare cu CJAS, fişe de spitalizare, condici de medicamente, rapoarte Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) etc.

O primă constatare este cea referitoare la fişele pentru spitalizarea de zi a mai multor pacienţi. În cazul unui număr nespecificat de pacienţi, se arată în raport, ar fi fost făcute internări, prescripţii de medicamente sau recomandări de dispozitive medicale care nu erau justificate.

CNP-uri ale unor morţi, folosite

„S-au identificat internări şi pentru alte coduri de boală în care sunt codificate proceduri medicale pentru servicii medicale, dar nu sunt efectuate rezultatele investigaţiilor. Neconcordanţe între medicaţia recomandată în FCGO (n.r. foaia de observaţie clinică generală) de medicii curanţi şi medicaţia consemnată în foaia de medicaţie“, e o altă decoperire, potrivit raportului.

În cazul unui pacient internat în perioada 22 februarie - 2 martie 2016, de exemplu, în fişa medicală se consemna că pacientul este alergic la algolcamin însă pe 29 februarie, pe fişa sa, au fost eliberate din farmacie patru fiole de algolcalmin.  „În perioada verificată prin sondaj, în cazul spitalizării de zi, deşi s-a fundamentat la contractare cheltuieli cu medicamente, spitalul nu asigura medicaţia pe timpul spitalizării“, a fost o altă constatatere a inspectorilor.

O explicaţie a lipsei de medicamente ar putea fi legată de o altă constatare a reprezentanţilor CJAS, care au descoperit „existenţa unor stocuri scriptice foarte mari de materiale sanitare şi medicamente la nivelul secţiilor, acestea neexistând fizic la nivelul cantităţilor scriptice“.

De asemenea, inspectorii CJAS cred că s-ar fi folosit CNP-urile unor persoane decedate pentru decontarea unor servicii medicale, fiind prezentate cazurile a aproximativ 15-20 de morţi „trataţi“ la Spitalul de Pneumoftiziologie. Doar în privinţa sumelor decontate pentru „îngrijirile medicale“ acordate morţilor, spitalul ar fi obţinut pe nedrept 17.690 de lei. De asemenea, inspectorii au descoperit o situaţie ilogică: unii pacienţi figurau internaţi atât de zi, cât şi continuu, în aceleaşi perioade.

Spitalul a dat în judecată CJAS

Cumulat, pentru toate aceste nereguli, dar şi altele, CJAS a imputat Spitalului de Pneumoftiziologie suma totală de 139.000 de lei, bani care au şi fost reţinuţi din sumele decontate unităţii sanitare, lunile trecute.

Reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie au cerut instanţei de judecată să suspende reţinerea acestei sume de bani, însă, subit, în timpul procesului, unitatea sanitară a renunţat la judecată. În argumentaţia din instanţă, reprezentanţii spitalului nu negau existenţa posibilelor fapte ilicite ci invocau doar că reţinerea sumei de bani amintite i-ar putea pune în dificultate.

„Principala sursă de finanţare a spitalului nostru o reprezintă contractul de furnizare servicii medicale încheiat cu CJAS, iar reţinerea sumei de 119.695,27 de lei, plus 1% din luna iunie 2016 (n.r. în total aproximativ 139.000) ar perturba grav activitatea spitalului pu¬nându-ne în imposibilitatea de a respecta o altă clauză din contractul cu CJAS Iaşi, respectiv calitatea serviciilor medicale, ducând chiar la imposibilitatea de a mai avea resurse financiare din care să ne plătim utilităţile, să achiziţionăm medicamente, materiale sanitare, salariile, produse alimentare pentru prepararea hranei etc“.

 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite