Cum au ajuns doi oameni sclavi la o familie din Iași. Lăsate fără acte, victimele erau ținute în condițiile inumane și exploatate până la epuizare
0Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași au dispus, miercuri, reținerea a doi inculpați (membri ai aceleași familii, cu vârstele de 31 și 39 de ani) într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de „trafic de persoane, supunerea la muncă forțată sau obligatorie și exploatarea cerșetoriei”.

Victimele erau ținute în condiţii inumane și exploatate la o stână, dar și la cerșit.
„Din actele de urmărire penală a rezultat că, în cursul anilor 2021 și 2023, inculpații au recrutat două persoane vătămate, prin inducere în eroare cu privire la remunerația pe care urmau să o primească și la condițiile de lucru, pe care le-au adăpostit la un canton silvic și la o stână din satul Hadâmbu, județul Iași, unde până în luna octombrie 2025 le-au exploatat prin supunere la executarea unor munci în mod forțat, în scopul obținerii de foloase materiale”, precizează un comunicat DIICOT

În aceeași perioadă, inculpații au determinat una dintre victime să apeleze în mod repetat la mila publicului în zona unui lăcaș de cult, pentru a cere ajutor material.
„În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că persoanele vătămate au fost adăpostite de către inculpați în condiții degradante, fiind nevoite să locuiască într-un autoturism dezafectat și într-o bucătărie de vară, fără acces la electricitate, apă curentă sau condiții minime de igienă”. mai arată DIICOT.

Cum erau exploatate și controlate victimele
Victimele au fost obligate să muncească zilnic, de la primele ore ale dimineții până seara târziu, la îngrijirea animalelor și la diverse activități gospodărești, inclusiv la construcția unei locuințe.
„Acestea nu au fost remunerate pentru munca prestată, nu au beneficiat de zile libere și au fost constrânse să lucreze chiar și în perioada sărbătorilor”.
Inculpații au exercitat un control strict asupra victimelor, reținându-le actele de identitate și interzicându-le să părăsească locațiile unde erau exploatate. În situațiile în care acestea au reușit să fugă, au fost urmărite, prinse și aduse înapoi cu forța.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
Miercuri, 19 octombrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
„Activitățile judiciare au fost realizate împreuna cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale și polițiștilor Inspectoratului Județean de Poliție Iași. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai arată în comunicat.
Amintim că, în urmă cu câțiva ani, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui a formulat o plângere la DIICOT în cazul a doi copii de 13 şi 11 ani găsiţi hoinărind pe câmpuri după mai multe zile. Timp de doi ani, cei doi băieţi erau folosiţi ca sclavi la stâna unui localnic, rudă a unui angajat al primăriei.
În 2020, doi ciobani acuzaţi că-şi ţineau angajaţii în sclavie, au fost achitați.

















































