Cum a stors primarul Nichita zeci de milioane de euro din bugetul public pentru Poli Iaşi, echipa care promovează în Liga I în anii electorali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, s-a încăpăţânat să păstreze controlul asupra echipei de fotbal a oraşului în ultimii zece ani, cu preţul a zeci de milioane de euro din bugetul public, dar cu avantaje speculate electoral.

Echipa de fotbal a Iaşiului, fosta Politehnica, actuala
CSMS, s-a aflat permanent, din 2004 până în prezent, sub controlul Consiliului Local Iaşi, care a deţinut la un moment dat chiar şi 99,8% din acţiunile clubului. În noiembrie 2010, societatea a intrat în insolvenţă, cu datorii oficiale de 14,8 milioane de lei, şi nici n-a mai primit licenţierea pentru Liga II, unde tocmai retrogradase. Şefii Primăriei Iaşi au apelat la crearea unei echipe noi, care să fie scutită de moştenirea datoriilor. Aşa a apărut Clubul Sportiv Municipal Studenţesc (CSMS) Iaşi, care a urcat din nou în „A“, la sfârşitul anului 2012.

De atunci şi până în prezent, pe mormântul fostei societăţi Fotbal Club Politehnica Iaşi SA este instrumentat un proces de insolvenţă complex. Cea mai mare pagubă se înregistrează chiar în dreptul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi, pe care defuncta Politehnica Iaşi a păgubit-o cu 6,4 milioane de lei.

Pe lista creditorilor se află însă şi alte instituţii publice: Regia Autonomă de Transport Public (RATP) Iaşi, Apavital – furnizorul de apă din Iaşi sau chiar Consiliul Judeţean (CJ). Primele două societăţi au de recuperat 185.398 de lei, respectiv 234.011 de lei, în timp ce CJ Iaşi a rămas în pagubă cu peste un milion de lei. Pe listă mai figurează şi Iulius Management Center, deţinută de Iulian Dascălu, administratorul complexului Palas şi un apropiat al primarului Gheorghe Nichita. Dascălu a finanţat Poli cu 1,4 milioane de lei, plus alţi 500.000 de lei prin altă societate controlată, Build Corp.

Cheltuieli nejustificate

Firma care se ocupă de insolvenţa Fotbal Club Politehnica SA, EuroBussines LRJ, a întocmit un raport în care a detaliat motivele ce au condus la iniţierea procedurii. Printre acestea se numără creşterea nejustificată a cheltuielilor cu plata personalului, acordarea unor remuneraţii exagerate jucătorilor sau renunţarea nejustificată la unii jucători pentru care se cheltuiseră sume importante de bani.

Gheorghe Nichita a admis dezastrul financiar al clubului, dar a acuzat mereu subterfugii politice. „Politehnica putea merge mai departe, dacă nu retrograda. Banii care ar fi venit din drepturile de televizare, peste 1,2 milioane euro, erau de ajuns pentru deblocarea situaţiei. Cum n-am avut alt colac de salvare să achităm datoriile clubului către acţionarii minoritari, în valoare de 800.000 de euro, s-a ajuns la dezastru. Nu trebuie omise nici contrele puse de Consiliul Judeţean ori atacurile politice la care a fost supusă echipa“, a spus primarul într-un interviu acordat imediat după declanşarea insolvenţei.

Ultimul termen al procesului de insolvenţă a Poli Iaşi a avut loc pe 16 aprilie la Tribunalul Iaşi, iar judecătorii au decis ca procedura să fie reluată pe 24 septembrie. Lichidatorul a vândut tot ce a găsit în patrimoniu, însă nici pe departe îndeajuns de mult încât să fie acoperită gaura. Administratorul judiciar a înstrăinat, toamna trecută, toate bunurile de inventar ale firmei. Cumpărătorul a fost Asociaţia de Fotbal Club Brazi, iar suma încasată, 23.447 de lei, a intrat deja în contul Finanţelor, dar înseamnă doar 0,15% din cât au de recuperat toţi creditorii la un loc.

În 2010, înainte ca Poli Iaşi să intre în insolvenţă, 54 de consilieri locali sau judeţeni, dar şi primarul Gheorghe Nichita, erau puşi sub învinuire de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru un contract de asociere dintre FC Politehnica Iaşi, Consiliul Judeţean şi Primăria Iaşi. La mijloc erau 4 milioane de lei, bani acordaţi de la primărie şi CJ, în baza acelui contract de asociere considerat ilegal de către procurori. DNA a decis încetarea urmăririi penale în vara anului trecut.

Încă un milion de euro în 2013

Prin bugetul Primăriei Iaşi pe 2013, echipa de fotbal a oraşului a primit încă un milion de euro. Restul bugetului, estimat, potrivit unor surse, la 2,5 milioane de euro, este format din sponsorizări venite fie din partea societăţilor din subordinea Primăriei Iaşi, fie a unor investitori locali din mediul privat. În acest moment, echipa se află într-o situaţie dezastruoasă, pe locul 17 din 18 în Divizia A, cu şanse minime de a evita retrogradarea. Conducerea echipei a fost preluată de Sorin Cârţu, al treilea antrenor al sezonului, după Ionuţ Popa şi Liviu Ciobotariu, ultimul proaspăt demis. 

În ciuda performanţelor sportive inexistente, jucătorii echipei din Copou pot considera că o duc regeşte. Primarul Nichita s-a lăudat recent, într-o emisiune sportivă televizată, că jucătorii sunt cu salariile la zi şi că primesc o primă de 2.000 de euro pentru victorie în deplasare şi 1.200 de euro pentru victorie pe teren propriu.

Echipa ieşeană a promovat în primul eşalon fotbalistic doar în ani electorali, 2004 şi 2012, cu puţin timp înainte de alegerile locale care i-au adus lui Gheorghe Nichita noi mandate în fruntea
Primăriei Iaşi. 

2.000 de euro este prima obţinută de jucătorii de la Iaşi, pentru o victorie în deplasare.

Cum n-am avut alt colac de salvare să achităm restanţele clubului către acţionarii minoritari, în valoare de 800.000 de euro, s-a ajuns la dezastru. Gheorghe Nichita, primarul Iaşiului


 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite