Copilul de 50 de ani. Dumitru Cristian este posesorul celei mai mari colecţii de jucării din România, împărtăşite, de 1 iunie, copiilor din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Cristian a adunat, împreună cu fratele său, peste12.000 de jucării FOTO Olimpia Man
Dumitru Cristian a adunat, împreună cu fratele său, peste12.000 de jucării FOTO Olimpia Man

Bucureşteanul Dumitru Cristian a adunat, alături de fratele lui, peste 12.000 de jucării. De câţiva ani le "împarte", prin ţară, cu cei mici. De 1 iunie a ajuns la Iaşi, unde şi-a expus o parte din colecţie la Casa Pogor.

Păpuşi, machete, autobuze, trenuleţe sau roboţei se găsesc în colecţia bucureşteanului Dumitru Cristian, care, la vârsta de 50 de ani, se poate lăuda cu cea mai mare colecţie de jucării din România.

"Înainte de a pleca în armată aveam deja câteva sute de bucăţi, se întâmpla prin anii "80. Când am revenit, şi lumea se aştepta să devin om matur şi responsabil, am amplificat mai rău pasiunea," povesteşte colecţionarul.

Cele mai dragi piese din colecţie îi sunt cele din copilărie, de prin anii '60-'70. "Din toate micile economii îmi cumpăram machete, maşinuţe, iar încet-încet s-au adunat 1.000 de piese. Până la 11.000 nu a mai fost decât un pas", explică Dumitru Cristian.

A ajutat şi faptul că tatăl său este pasionat de târguri şi de câte ori mergea la talciocul de la marginea capitalei îi cumpăra câte ceva. "Aşa m-am ales cu prima mea maşinuţă Schuco", spune colecţionarul.

De la cele câteva sute la peste 12.000 de jucării, câte numără azi colecţia sa, Cristian Dumitru, inginer de profesie, a ajuns cumpărând de prin târguri ori de la alţi colecţionari, uneori la preţuri de nimic, alteori dând pe jucăriile mai valoroase sume de până la 100 de euro.

Printre jucăriile pe care le consideră cele mai valoroase se numără un motor cu abur funcţional, de fabricaţie germană şi vechi de mai bine de o sută de ani, ce acţiona ca şi mecanismul unui carusel, rotind jucăriile ataşate. "A aparţinut unei familii de medici din Braşov, care a plecat din ţară. Era în familie de trei generaţii", explică el.

De câţiva ani colindă România şi-şi expune "opera" cu diverse ocazii. "Aveam în tinereţe câteva sute de jucării şi eram fericit. Acum am 12.000 şi sunt nefericit, pentru că ştiu că mai sunt 20.000 pe care mi le-aş dori", mărturiseşte colecţionarul.

În jur de 300 de piese din colecţie pot fi admirate de cei mici şi mari astăzi, 1 iunie, la Casa Pogor din Iaşi. Acolo are loc evenimentul "Şotron. Târg de cărţi, jocuri şi distracţii".

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite