Agresiune la Penitenciarul Iaşi ca în filmele de la Hollywood

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Un deţinut de 29 de ani a fost înjunghiat , pe 25 septembrie, în timp ce se afla la curtea de plimbare.

A.R. (29 de ani) a fost lovit în spate de alţi doi deţinuţi încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi. „Aceasta a fost prezentată la cabinetul medical pentru acordarea de îngrijiri medicale, starea de sănătate fiind bună. Ulterior, persoana a fost transportată cu ambulanţa din dotarea unităţii la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon Iaşi pentru tratament de specialitate", a precizat Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi.

Tentativă de sinucidere eşuată în Penitenciarul Iaşi

Tânărul, condamnat la opt ani şi patru luni, ar fi spus că nu a văzut cine l-a lovit. „În urma acestui incident au fost luate toate măsurile legale şi a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. De asemenea, la nivelul Penitenciarului Iaşi a fost începută o anchetă interna pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs incidentul", a adăugat purtătorul de cuvânt al închisorii.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite