Zorro din Ardeal. Cine a fost „Față Neagră”, contele maghiar devenit peste noapte haiduc la drumul mare

În secolul al XIX-lea, un conte maghiar cu origini românești, care stăpânea mai multe castele și moșii în Hunedoara, a intrat în folclorul local ca fiind căpetenia unor jefuitori la drumul mare.

Vasile Nopcsa (tablou, secolul al XIX-lea) și unul dintre fosteel sale castele, din Nalați. ADEVĂRUL

Mai multe castele din Hunedoara au stârnit fascinația localnicilor, datorită personajelor controversate care le-au deținut. Oamenii au crezut de-a lungul timpului că așezările opulente au fost folosite de familiile nobiliare ca ascunzători ale comorilor, iar când au avut ocazia, le-au jefuit ori le-au devastat în căutarea aurului legendar.

Și în prezent, unii localnici povestesc că în jurul unor castele din Ţara Haţegului şi de pe Valea Mureşului, stăpânite în trecut de Nopcea, ar fi tuneluri secrete, unde baronul Față Neagră și-a ascuns tezaurele furate.

Familia Nopcsa (Nopcea) s-a numărat printre cele mai vechi familii nobiliare din Transilvania. Potrivit unor istorici, povestea ei a început în secolul al XIV-lea, când fiul unui cneaz din Țara Hațegului, născut în timpul nopții, a fost botezat cu numele de Nopcea.

În secolele următoare, numeroși descendenți ai săi au deținut funcții importante în stat și au devenit faimoși prin averea și influența lor: au fost baroni, prefecți (comiți), cancelari la Curtea Imperială din Viena, mari latifundiari, oameni de știință, militari de carieră și au deținut proprietăți în Țara Hațegului, Hunedoara, Deva și Valea Jiului şi conace în Silvaşul de Sus, Breazova, Hațeg, Fărăcădin (actualul General Berthelot), Zeicani, Săcel, Zam şi Deva.

Nopcea un Zorro și Robbin Hood al românilor

Unii dintre ei au rămas în istorie ca personaje excentrice. În secolul al XIX-lea, baronul Vasile (Laszlo) Nopcsa  (1794 - 1884), născut la Fărcădin, lîn Țara Hațegului, a devenit eroul folclorului local și al unui roman celebru în epocă „Sărmanii bogaţi“, publicat în 1860 de scriitorul Jokai Mor.

Tablou cu Vasile Nopcsa. Wikipedia.

Autorul volumului spunea povestea unui conte extrem de bogat, cu trăsături asemănătoare lui Nopcsa, care conducea în secret o bandă de tâlhari și falsificatori de monede, care acționa la poalele Apusenilor, în ținutul Zarandului.

Haiducul Faţă Neagră, asemănat mai târziu cu personaje ca Zorro sau Robin Hood, obişnuia să îşi ascundă faţa sub o mască neagră, atunci când ieşea în calea transporturilor cu aur trimise din minele Apusenilor către Viena. Metalul preţios era topit apoi într-o peşteră şi transformat în monede. Baronul l-a dat în judecată pe autor, pentru defăimare, însă a murit în 1884, cu puțin timp înainte de încheierea procesului.

După decesul acestuia și urmașii săi au cerut oprirea de la publicare a cărții. S-au putut mulțumi cu schimbarea numelui „eroului” ei. În anii ’30, pentru prima dată, opera lui Jokai Mor a fost tradusă în limba română.

„Faţă Neagră e o poreclă a unui latifundiar din vestita familie de origine românească a Nopceştilor (Nopcsa - Nopcea) din Ţara Haţegului, din care, după cum se ştie, un reconvertit la sentimente româneşti, a participat la adunarea dela 3/15 Mai 1848 de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. Nopcea acesta din romanul lui Jokai (bineînţeles numit altfel: Hațeghi - Hăţăganu, totuşi uşor recunoscut, din care pricină urmaşii au cerut la 1926 oprirea prin justiţie a circulaţiei romanului) e un cap de bandă de falsificatori de monete, trăind o viaţă dublă, în lumea selectă a aristocraţiei dela Budapesta şi din celelalte metropole, şi-n lumea mine­rilor şi păstorilor valahi din Munții Apuseni, unde are o dragoste de care îşi cam bate joc, cu o moaţă de-o frumuseţe rară, de un caracter rar”, informa ziarul Curentul, în 1938.

Castelul său, distrus în timpul Revoluției din Transilvania

La mijlocul secolului al XIX-lea, când se petrecea acțiunea romanului scris de Jokai Mor, familia Nopcsa avea moșii pe Valea Mureșului, la Zam și Deva și în mai multe sate din Țara Hațegului, cele mai prețioase proprietăți fiind castelul din Nalați (Hațeg), conacul din Fărcădin și castelul din Săcel, aflate fiecare în jurul orașului Hațeg.

Vasile Nopcsa a deţinut timp de 15 ani, până în 1848, funcţia de comite suprem al Hunedoarei, dar a fost silit să demisioneze în aprilie 1848, în timpul Revoluţiei din Transilvania.

Câteva zile mai târziu, castelul pe care îl construise în localitatea hunedoreană Zam, pe malul Mureşului, a fost incendiat de trupele ungare şi apoi devastat de localnici, iar o mare parte din avere i-a fost confiscată. O legendă spune că sub castel au fost clădite mai multe tuneluri secrete, folosite ca ascunzători pentru comorile baronului Vasile Nopcsa.

„Aceasta era locuinţa şi satul unui moşier român, un credincios pe nume Nopcea, a cărui casă a fost atacată şi jefuită de secui şi distrugerea a fost desăvârşită chiar de proprii săi ţărani”, relata publicistul Andrew Paton, într-unul dintre reportajele publicate în „The Times” despre Revoluţia din Transilvania ailor 1848 - 1849.

Trei decenii mai târziu, clădirea a fost refăcută din temelii. A fost naționalizată de regimul comunist și transformată în spital de neuropsihiatrie.

Un motiv al distrugerii castelului său ar fi fost că, în 15 mai 1848, la îndemnul episcopului Andrei Şaguna, Nopcsa a participat la Adunarea naţională de la Blaj, alături de 30.000 – 40.000 de oameni, români din Transilvania care au cerut împăratului Ferdinand I al Austriei desfiinţarea iobăgiei, libertatea tiparului şi înfiinţarea unor instituţii de învăţământ în limba română.

„Aici, Laszlo Nopcsa a declarat că a venit ca român şi că doreşte să fie recunoscut ca atare şi să fie acceptat să participe la discuţiile adunării“, scria savantul Andras Tasnadi Kubacska, autor al biografiei familiei Nopcsa.

Intrat în dizgraţia maghiarilor, fostul comite al Hunedoarei a pierdut şi monopolul transportului de sare de pe râul Mureş, una dintre sursele sale importante de venit.

Nici românii nu l-au iubit, arătau unele ziare din anii ’20, deși îi impresionase prin gestul său de a li se alătura în 1848. Oamenii își aminteau de modul în care îi tratase în timpul șederii sale în castelul de la Zam – în trecut un punct de vamă între Ardeal și Ungaria.

„Până la 1848 bariera Zamului care era formată din apa Almăşelului, era graniţa unde se revizuiau diligențele, care veneau din interiorul Ardealului pentru a trece în ţinuturile ungurene. Aici în Zam, a stăpânit câteva decenii puterea înspăimântătoare a prefectului de Hunedoara, baronul Nopcea, supranumit Faţa Neagră. Castelul lui era clădit chiar în vechea graniţă, pentru ca ochiul lui de vultur să poată iscodi pe fiecare trecător. Puterea acestui om misterios nu-i îngăduia ţărănimei române să se coboare pe valea Mureşului, pentru a-şi înjgheba gospodării şi înainte de 1848, Zamul nu era format decât din castelul său şi vama graniţei. Valahii fuseseră isgoniţi de Faţă Neagră pe coastele dealurilor din împrejurimi şi nimănui nu-i era îngăduit să se stabilească în Zam”, amintea publicistul Ion Mehedințeanu, într-un articol din ziarul Dimineața (1928).

Localnicii înspăimântați de haiducul Față Neagră

Localnicii povesteau atunci despre lucrurile neobișnuite care se petreceau în castelul lui Față Neagră, pe care îl socoteau ca fiind un cuțovlah (aromân) stabilit aici din Macedonia, odată cu năvălirile turcilor.

„Din isprăvile acestui om ciudat se povesteşte că seara, după ce se despărţea de soţia sa, se retrăgea în apartamentele sale şi îmbrăcând alte haine îşi punea o mască neagră pe faţă, după care ieșea din castel printr-un tunel subteran ce pornea din pivniţa castelului şi mergea până într-o grotă care se găsea în malul apei Almăşelului. De aici pornea la pândă în calea diligențelor oare veneau către Zam să treacă graniţa şi ameninţând cu moartea pe călători, ii jefuia. După ce termina cu aceste isprăvi se înapoia eu prada în castel pe acelaş drum subteran şi se culca apoi liniştit în apartamentele sale. Ani de-arândul baronul Napcea, supranumit Faţă Neagră — din cauza măştii negre pe oare şi-o punea pe faţă când îşi ataca victimele, — a trăit în dublul rol de baron şi haiduc”, arăta ziarul Dimineața.

Cu timpul, imaginea baronului Față Neagră a fost ameliorată, în special în publicațiile din timpul regimului comunist. A fost descris ca un haiduc care fura de la bogați... pentru a împărți săracilor.

„Figura luminoasă a baronului Vasile Nopcea a intrat în conştiinţa iobăgimii române şi maghiare, în forma unei legende, conform căreia, după înăbuşirea revoluţiei transilvănene, baronul român revoluţionar, huiduit şi boicotat, insultat în presă şi stigmatizat în dietă, se retrage în codrii munţilor apuseni şi transformîndu-se în haiducul Faţă Neagră — pentru că îşi camufla faţa printr-o mască neagră — opreşte poştalioanele, jefuieşte banii şi bijuteriile celor bogaţi, falsifică monede, ce le împarte apoi cu dărnicie printre iobagii români şi maghiari, printre cei săraci”, informa publicația Calendarul Nostru, în 1966.