Secretele castelelor grofilor din Țara Hațegului. Devenite orfelinate în comunism, sunt acum ruine VIDEO
0Mai multe castele din Țara Hațegului, transformate de comuniști în spitale și case de copii, au ajuns în pragul ruinării în ultimele decenii. Moșiile grofilor au păstrat o mulțime de secrete.
În primii ani după Al Doilea Război Mondial, castelele luxoase ale familiilor grofilor din Țara Hațegului au fost naționalizate de regimul comunist.
Fostele moșii înființate în secolele XVIII – XIX în Țara Hațegului au primit noi destinații, diferite de cele pentru care au fost construite. Cele mai multe au devenit, inițial, sedii ale Întreprinderilor Agricole de Stat (IAS), însă din anii ´60 autoritățile comuniste au organizat unele dintre clădirile de epocă în case de copii, sanatorii, preventorii TBC sau internate pentru copii cu dizabilități.
Castelele grofilor transformate de regimul comunist
Alte foste conace au fost abandonate și distruse complet de localnici, în timp ce foștii proprietari ai clădirilor, deposedați de bunuri, au părăsit România, plecând în Ungaria, Austria și în alte state din Occident sau au rămas să trăiască marginalizați de societate, fiind considerați, după război, „dușmani ai poporului”.
La sfârșitul anilor ´80, câteva sute de copii erau se aflau în grija instituțiilor care funcționau în fostele conace nobiliare de la Nalați, Păclișa, Bretea Strei și Săcel, aflate în împrejurimile Hațegului.
După decenii în care investițiile în conservarea clădirilor de epocă au fost reduse, copiii se găseau aici în locuri tot mai dărăpănate, afectate de sărăcie și mizerie. Din anii ´90, când fostele case de copii au fost închise, clădirile lor au ajuns într-o situație dezastruoasă, unele fiind lăsate pradă distrugerilor și ruinării.
Castelul Nalați – fostul preventoriu TBC ruinat
La începutul anilor ´70, castelul Nalați-Fay de la marginea orașului Hațeg a fost transformat în preventoriu TBC pentru copii. Clădirea istorică ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea, de familiile nobiliare locale, fusese naționalizată în 1948 și folosită în deceniile următoare ca loc al taberelor școlare și sediu al cooperativei agricole. În primii ani de la înființarea preventoriului, circa 50 de copii puteau fi găzduiți în camerele reamenajate ale castelului, apoi numărul lor a crescut.
„Acum cinci decenii într-o vară, am stat timp de două luni în acest castel și nu vă puteți închipui cât de bine întreținut era. Avea zeci de salariați, iar în fiecare duminică angajații de serviciu mergeau cu copiii în drumeții pe valea Râului Mare, din Retezat”, își amintește Ioana, o localnică din Hațeg.
Castelul era înconjurat de un parc dendrologic, înfrumusețat de alei, pâraie și un lac, devenit o atracție pentru copiii internați aici, dar și pentru localnici. „Aici mi am petrecut copilăria. Ne plimbam cu părinții pe lângă lac, pe care, atunci când era înghețai, unii patinau, alții se țineau de sălciile aplecate peste apă”, își amintește o altă localnică, din Nalați – Văd, sat aparținător orașului Hațeg.
„Am stat în acest castel acum 54 de ani, când funcționa ca un fel de spital pentru copii cu probleme la plămâni. Erau o bijuterie atât castelul cât și împrejurimile. A fost un vis de care s-au bucurat mulți copii atunci”, își amintește un alt localnic.
În anii ´80, castelul a fost transformat în secţie externă de neuropsihiatrie infantilă, a Spitalului orășenesc din Hațeg.
Spațiile de la etaj au fost renovate, pentru a găzdui copiii, însă condițiile în care erau ținuți aceștia au fost tot mai precare. În 1990, compartimentul găzduia peste 90 de copii, cei mai mulţi fără aparţinători, aduşi aici de la celelalte leagăne de copii din regiune sau trimişi de la cabinetele de neuropsihiatrie din Hunedoara, Deva şi Petroşani. Unii dintre vizitatorii compartimentului își amintesc că locul oferea o priveliște șocantă la începutul anilor ´90,.
„Mărturisirea medicului Nistor Helmuth de la această unitate este zguduitoare, în ceea ce priveşte regimul lor alimentar, pe o zi şi copil revenind în medie: 0,064 bucăţi ou, 28 de grame de carne integrală (aceasta însemnând inclusiv osul şi slănina), sub 5 grame de unt etc. Medicamentele: fluctuante şi insuficiente. Lipsea până şi banala folie de polietilenă cu care să se acopere saltelele, multe dintre ele putrezite acum”, informa în ianuarie 1990, ziarul local „Cuvântul Liber”. La sfârşitul anilor ´90, casa de copii a fost desfiinţată, iar de atunci castelul a rămas abandonat şi s-a ruinat.
Pereţii săi încă păstrează numeroase picturi, „amintirile” din vremea în care acesta era folosit. Recent, după 16 ani de procese, orașul Hațeg a obținut în instanță dreptul de administrare a imobilului și a terenurilor sale, revendicate de presupușii moștenitori ai foștilor proprietari ai moșiei, înainte de a fi naționalizată.
Spitalul de neuropsihiatrie pentru copii
Castelul Pogany din Păclişa, construit în stil baroc în a doua parte a secolului al XIX-lea, a fost vreme îndelungată una dintre „bijuteriile” arhitectonice din Țara Hațegului. Pe moşia de 18 hectare, aflată la 15 kilometri de Haţeg, a copilărit Margit Pogany (1879-1964), iubita şi muza sculptorului Constantin Brâncuşi.
Castelul a fost reședința comitelui Pogany, care după 1918 a fost nevoit să plece în Ungaria, autorităţile statului confiscându-i domeniul.
La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, castelul Pogany a fost ocupat de armata rusă, care a construit în incinta acestuia o cazarmă pentru soldaţi. Odată cu instaurarea regimului comunist, domeniul Pogany a fost naţionalizat şi transformat într-un cămin de vară pentru copiii muncitorilor din Valea Jiului.
Taberele din Țara Hațegului
În anii ´50, peste 2.000 de copii veneau în tabere vacanță de la castelele de la Sântamaria Orlea, Nalați, Păclișa și Săcel din vecinătatea Hațegului. Tot atunci, aici au fost găzduiți copii ai refugiaților greci, care au fugit din cauza războiului civil, și, mai târziu, copii coreeni, și ei victime ale războiului. În 1960, autoritățile au decis înființarea, la Păclișa, a primului spital de neuropsihiatrie pentru copii.
„Pentru Păclişa, bătălia s-a dat între reţeaua TBC care dorea să deschidă un spital minier pentru silicoză-antracoză într-o zonă cu zeci de mine şi reţeaua de psihiatrie adulţi care voia să găsească un debuşeu pentru cronicii care colmataseră unităţile sale. Spital de neurologie şi psihiatrie a copilului nu exista. Secţii erau la Bucureşti, Cluj, Sibiu şi Iaşi. Cămine Spital la Siret în locul coloniei de coreeni, la Râul Vadului între Transilvania şi Oltenia. Deci era nevoie de unităţi de copii. Astfel s-au născut spitalul nostru şi Spitalul Lugoj în Banat. Pentru a face ireversibilă hotărârea luată, în mare grabă trebuiau aduşi bolnavi. Aşa că din toată ţara au sosit cele mai grave şi groaznice cazuri, pacienţi pe care i-am găsit la venirea noastră acolo”, își amintea medicul Stefan Kecskemeti, în volumul „Povestea unei vieți”.
În 1990, spitalul de la Păclișa devenise supraaglomerat, având în grijă peste 400 de copii şi tineri, aduşi din mai multe zone ale ţării şi ţinuţi în condiţii precare. După 1990, conacul şi anexele sale au fost lăsate să se degradeze, iar în anii 2000, castelul a fost revendicat de un urmaş al familiei Pogany.
În 2015, noul proprietar l-a oferit spre vânzare statului român, cu suma de 500.000 de euro. Consiliul Judeţean Hunedoara şi-a arătat interesul pentru domeniul din Păclişa, însă tranzacţia nu a mai avut loc. Unele lucrări de reabilitare au fost efectuate la începutul anilor 1990 şi în 2001.
Castelul Nopcsa, școală ajutătoare
Castelul Nopcsa, din satul Săcel, aflat la șapte kilometri de Hațeg, a fost folosit în primii ani după Al Doilea Război Mondial ca tabără școlară și de preșcolari. Apoi, destinația sa a fost schimbată în școală și internat pentru copii cu nevoi speciale.
„Castelul Săcel a fost realmente devastat, regimul comunist defrișând parcul cu arbori rari, asanând iazurile, distrugând grădina și în final arzând întreaga bibliotecă aflată aici, chiar în curtea castelului. Martori oculari au povestit că a fost nevoie de zile pentru a arde toate cărțile și caietele legate în piele groasă de vită... După ani, castelul a devenit gazdă pentru o școală specială destinată copiilor orfani care, după moda perioadei comuniste, trebuiau exilați la marginea societății”, scrie Dacian Muntean, autorul volumului „Aventurile și călătoriile baronului Nopcsa” (2013).
În 1990, aici erau găzduiți peste 250 de copii neajutoraţi, aproape izolaţi de societate. Școala ajutătoare a fost închisă definitiv la începutul anilor 2000, iar clădirea istorică a fost lăsată pentru mai mulți ani în ruină. Din 2019, castelul din țara Hațegului se află în șantier, iar lucrările de restaurare a monumentului se apropie de final.
„Din primăvara anului viitor, castelul va putea fi din nou vizitat. De asemenea, intenționăm ca pe terenul viran din vecinătatea lui să amenajăm o grădină de trandafiri, iar după consultările cu constructorii vom stabili și ce se va întâmpla cu clădirile vechi rămase în curtea monumentului, dacă se impune demolarea lor”, afirma Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
Castelul a fost clădit la sfârșitul secolului al XVIII-lea de familia nobiliară Nopcsa, una dintre cele mai bogate din Transilvania. A fost reședința ultimului descendent al grofilor din Țara Hațegului, Franz Nopcsa (1877–1933), omul de ştiinţă care a descoperit și cercetat fosilele de dinozauri pitici din Ţara Haţegului. Franz Nopcsa a rămas în istorie ca unul dintre pionierii paleontologiei, însă a fost și un personaj controversat, din cauza activității sale de spion al ungarilor.
Într-un fost conac din Bretea Strei, până în anii ´90, zeci de copii proveniţi din familii destrămate erau crescuţi în Casa de preşcolari. Mulţi dintre ei nu apucaseră să îşi cunoască părinţii. Clădirea a rămas închisă în ultimii ani.
Se încarcă comentariile...
