Video Castele nobiliare legendare de pe Valea Mureșului. Au fost mândria grofilor din secolele trecute VIDEO
0O mulțime de foste castele nobiliare împodobeau în trecut satele de pe Valea Mureșului. Clădirile de lux erau înconjurate de grădini și parcuri dendrologice exotice.
Valea Mureșului, râul legendar care traversează Transilvania de la est la vest pe o distanţă de aproape 800 de kilometri, a fost locuită din cele mai vechi timpuri, iar în Hunedoara este împânzită de vestigii antice valoroase.
Valea Mureșului, plină de monumente istorice
Pe malurile Mureșului (video), au fost înființate așezări dacice și romane, au fost construite drumurile cele mai importante din Dacia în vremea stăpânirii romane, au funcționat mai multe castre romane și cariere antice de piatră și andezit și exploatări miniere, ale căror rămășițe s-au păstrat până în prezent.
Aproape fiecare sat din Hunedoara traversat de râul Mureş a păstrat monumente antice şi medievale, cea mai mare concentrare a acestora se află în împrejurimile oraşelor Geoagiu, Simeria şi Deva.
Vestigiile antice și medievale nu sunt singurele „comori” de pe valea Mureșului. Numai în Hunedoara, cel puțin zece castele și conace ridicate în secolele trecute împodobesc priveliștile satelor și orașelor de pe Valea Mureșului.
Unele au fost reclădite pe ruinele unor moșii devastate în timpul Răscoalei iobagilor conduși de Horea, din toamna anului 1784, ori mai târziu, în vremea războiului civil din Transilvania anilor 1848 – 1849, în teribilele confruntări la care au luat parte moții conduși de Avram Iancu, trupele austriece, securii și revoluționarii maghiari.
Altele au fost cruțate în timpul confruntărilor din secolele trecute, ori au fost ridicate mai târziu, spre sfârșitul al XIX-lea. Unele dintre ele au avut o soartă tristă, în ultimele decenii.
În primii ani de la instaurarea regimului comunist, peste 30 de castele şi conace nobiliare din judeţul Hunedoara au fost naţionalizate, împreună cu moşiile lor, în timp ce foştii proprietari ai acestora, mulţi dintre ei de origine maghiară, au părăsit România ori au continuat să trăiască în ţară, deposedaţi de averile lor.
După naționalizare, vechile moșii au primit diverse utilități: spitale, azile pentru vârstnici, sedii ale unor întreprinderi agricole socialiste (IAS-uri) ori ale unor stațiuni de cercetare, dispensare, clădiri internat pentru copiii cu dizabilităţi, cămine culturale ori au fost abandonate.
După 1990, unele au fost revendicate de presupuși moștenitori ai foștilor proprietari, deposedați de moșii odată cu naționalizarea acestora și care au părăsit România. Altele au fost lăsate să se ruineze, iar câteva au rezistat timpului, fiind renovate în ultimii ani.
Palatul Bethlen din Deva
Cel mai cunoscut dintre castelele de pe Valea Mureșului se află la poalele Cetății Devei și a fost ridicat în vremea principelui transilvan Gabriel Bethlen. Palatul Bethlen din Deva, sediu al Muzeului Civilizației Dacice și Romane din județul Hunedoara, se numără printre cele mai vechi monumente istorice din municipiu.
A fost construit la începutul secolului al XVII-lea și a fost folosit de-a lungul timpului ca reşedinţă a unor principi ai Transilvaniei: Sigismund Báthory, Ştefan Bocskay, György Rákóczi I, Gabriel Báthory şi Gabriel Bethlen.
Pentru o scurtă perioadă, castelul a fost administrat de soția principelui Bethlen Ștefan, Maria Szechi, amintită în literatura maghiară sub numele de „Venus de Murany”, datorită frumuseții sale.
Maria a rămas văduvă la vârsta de 23 de ani, după moartea lui Ştefan Bethlen, dar şi stăpână peste domeniul cetăţii Devei şi a Palatului Bethlen de la poalele acesteia. S-a recăsătorit la scurt timp, dar a fost nevoită să se refugieze în castel, fugind din calea noului ei soț, Istvan Kun.
Legenda spune că nobilul ungar ar fi adunat o armată de 300 de călăreți cu care a înconjurat castelul din Deva, însă tânăra a reușit să scape, fugind printr-un tunel secret, care lega palatul de Cetatea Devei. Palatul Bethlen, numit și Magna Curia, a fost renovat în anii 2000 și este folosit ca muzeu.
Castelul Bethlen din Ilia
Gabriel Bethlen (1580 - 1629), considerat unul dintre cei mai străluciți principi ai Transilvaniei, s-a născut în Ilia, iar o parte din clădirile vechii moșii a familiei sale s-au păstrat. Reședința Bethlen din Ilia era un conac construit în stil renascentist, specific familiilor nobiliare din secolul al XVI-lea.
În deceniile următoare a fost transformat în cetate de graniță și fortificat cu un inel bastionar. Mai multe construcții militare cu rol de apărare au fost demolate în secolele următoare, în timp ce alte clădiri au fost refăcute în stil romantic. Moșia și clădirea în care s-a născut gabriel bethlen a fost cumpărată de Ordinul Franciscan, care anunța restaurarea ei și amenajarea unui muzeu al principelui Bethlen și a unui han.
Alte două castele ridicate în secolele trecute pot fi văzute în Ilia: castelul Bornemisza, ridicat la sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost abandonat și lăsat să se degradeze. Conacul Rappaport a fost, în schimb, restaurat și este proprietate privată.
Parcul dendrologic din Simeria
Conacul Fay din Simeria și domeniul său de pe malul Mureșului, transformat în parc dendrologic (video), au fost înființate în secolul al XVIII-lea. Vechea moșie nobiliară este cunoscută pentru arboretumul întins pe aproape 70 de hectare, care cuprinde peste 2.100 de specii de plante și arbori.
Domeniul, care la mijlocul secolului al XIX-lea era deţinut de contele Kun, a fost afectat de mari distrugeri în timpul Revoluţiei din Transilvania anilor 1848 – 1849, lemnul extras de aici fiind folosit la fabricarea armelor.
„În perioada 1870 - 1880 se fac primele remedieri ale parcului şi clădirii. Începe, după planuri precise, o îmbogăţire a parcului prin introducerea a numeroase specii originare din Extremul Orient şi America de Nord şi au loc schimburi de seminţe cu străinătatea. Proprietarul semnalat după contele Kún este Fáy Bela, titrat, naturalist, membru al Academiei de Ştiinţe Maghiare. Acesta îmbogăţeşte parcul cu specii exotice, scriind şi unele lucrări ştiinţifice de aclimatizare a speciilor”, informa Institutul Național de Dezvoltare și Cercetare în Silvicultură, care administrează Arboretumul Simeria, prin Staţiunea de cercetări silvice Simeria.
După naţionalizarea din 1949, Parcul dendrologic Simeria, împreună cu conacul Fay, a intrat în administrarea Ocolului Silvic Simeria, în 1952 acesta fiind declarat ocol silvic experimental. În 1954 a fost înfiinţată Staţiunea de Cercetări şi Experimentări Forestiere Simeria, care ulterior a preluat ca bază materială Parcul Dendrologic.
Măsura a salvat arboretumul de la dispariţie şi a dus la protejarea zonei, care era vizată de tăierile de pădure efectuate de localnici. La propunerea Comisiei Monumentelor Naturii, Parcul dendrologic Simeria (video) a fost ocrotit de lege, primind atributul de „Monument al Naturii" - rezervaţie dendrologică.
Astăzi castelul aparține Consiliului Național pentru Silvicultură, iar parcul dendrologic îi este în grija Academiei de Științe din România.
În satul Mintia, învecinat Devei, turiștii găsesc castelul construit în anul 1641 de către familia nobilului Gyulay Ferenc.
Clădirea a fost renovată în secolul al XIX-lea și a devenit cel mai mare castel de stil clasicist din Transilvania. Castelul Gyulay a fost naționalizat la mijlocul secolului trecut, iar în 2007, după un proces îndelungat, a ajuns în posesia familiei Horváth Tholdy. O parte din castel este folosită ca locuință de către proprietari, dar castelul poate fi vizitat la cerere.
În satul Brănișca din Hunedoara poate fi văzut castelul Josika, înființat la sfârșitul secolului al XVI-lea pe malul Mureșului și transformat de autoritățile comuniste în centru de îngrijire și tratament.
Castelul din Zam, devastat de insurgenții maghiari
Castelul Nopcsa din Zam a fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind în proprietatea faimoasei familii nobiliare Nopcsa. O legendă spune că sub castel au fost clădite mai multe tuneluri secrete, folosite ca ascunzători pentru comorile baronului Laszlo Nopcsa.
Un mai vechi conac al lui Laszlo Nopcsa, comite suprem al Hunedoarei până în 1848, a fost devastat complet de revoluționarii maghiari, la mijloculsecolului al XIX-lea.
„Aceasta era locuinţa şi satul unui moşier român, un credincios pe nume Nopcea, a cărui casă a fost atacată şi jefuită de secui şi distrugerea a fost desăvârşită chiar de proprii săi ţărani. Să nu-l lăsăm pe cititor să creadă că Zam era un exemplu rar de distrugere. Din momentul intrării mele în Transilvania şi până la sosirea mea în Sibiu, o călătorie de trei zile, fiecare casă izolată, fiecare mic sătuc sau han aflat pe marginea drumului era distrus”, relata Andrew Archibald Paton (1811 - 1874), un celebru diplomat orientalist englez, a vizitat Transilvania în toamna anului 1849.
Trei decenii mai târziu, clădirea a fost refăcută din temelii. A fost naționalizată de regimul comunist și transformată în spital de neuropsihiatrie.
Conacele grofilor de pe Valea mureșului, ruinate
Vechi de două secole, conacul Klobosiski din Gurasada (video) a fost în proprietatea unei familii de grofi, Benedikty, până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aceasta ar fi înființat și parcul dendrologic cu specii rare, întins pe 2,5 hectare în jurul clădirilor.
„În jurul conacului se mai văd copaci seculari, tuia uriași, pini canadieni, câțiva castani bătrâni și arbori lalea, iar plantația de bambus a rezistat și ea mai mult decât unele dintre clădirile sale. Păcat de el, că a fost lăsat să se ruineze”, relata Mircea, un fost îngrijitor al moșiei.
După Al Doilea Război Mondial, conacul de pe malul Mureșului a fost transformat de comunişti în IAS și centru de cercetare agricolă. După 1990 a fost însă părăsit și lăsat să se ruineze.
O soartă asemănătoare au avut-o conacele Veres din Bobâlna, Barcsay din Bârcea Mică și Daniel din Rapoltu Mare.
Se încarcă comentariile...
