Video VIDEO „Palatele” cetăţii dacice Costeşti, în şantier. Lucrări de conservare la cele două vestigii antice
0Palatele cetăţii dacice de la Costeşti intră în şantier. Vor avea loc lucrări de conservare şi protejare a vestigiilor antice.
Cele două „palate” ale cetăţii dacice Costeşti din Munţii Orăştiei vor fi protejate şi reabilitate, printr-o intervenţie la care participă voluntarii şi specialiştii implicaţi în proiectul „Ambulanţa pentru monumente”.
GALERIE FOTO
După o pauză de peste jumătate de an, prelungită de pandemia de coronavirus, au reînceput lucrările de punere în siguranţă a celor două „turnuri – locuinţă” ale Cetăţii dacice Costeeşti, una dintre cele mai importante aşezări dacice din România. Lucrările sunt derulate de Asociaţia Monumentum, în colaborare cu Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) şi autorităţile locale, în perioada 1 – 20 iulie, prin proiectul „Ambulanţa pentru monumente”.
Intervenţia la unul dintre „palatele” cetăţii dacice constă în demontarea protecţiei metalice vechi, prin care plouă de câţiva ani pe ruinele dacice, şi edificarea unei suprastructuri contemporane, cu acoperiş înierbat. De aseamenea, vor fi reaşezate în poziţia originară, sub îndrumarea arheologilor, a istoricilor şi a arhitecţilor, elementele din piatră căzute sau vandalizate. La celălalt turn, în acest an va fi căptuşit acoperişul metalic, astfel încât apele pluviale să nu mai ajungă la construcţia antică, urmânc ca anul viitor să fie înclocuită întreaga structură. Veronica Vaida, reprezentanta Asociaţiei Monumentum, susţine că este nevoie de voluntari la lucrările derulate la Costeşti, iar cei care doresc să se implice în proiect o pot contacta la numărul 0740.597.184. Echipamentul de lucru şi masa sunt asigurate de asociaţie. Materialele de construcţie necesare lucrărilor de protejare a vestigiilor antice au fost asigurate cu ajutorul donaţiilor, până în prezent.
Veche de două milenii, Cetatea Costeşti este considerată de arheologi drept cea mai veche aşezare dacică din Munţii Orăştiei. A fost ridicată în vremea regelui Burebista şi a servit ca fort militar, dar şi ca reşedinţă pentru căpeteniile strămoşilor noştri. A fost devastată în anii războaielor de cucerire a Daciei de către romani (101 - 106). Mai multe dintre construcţiile sale (două turnuri locuinţă, bastioane, patru sanctuare, ruinele unei cisterne de apă, ziduri) sunt vizibile şi în prezent, deşi s-au degradat, mai ales în ultimii ani. Aşezarea aflată în patrimoniul mondial UNESCO nu a mai fost restaurată din anii ’80.
Mai puteţi citi şi:
Enigmele vestigiilor antice dispărute din Sarmizegetusa Regia: baia romană şi turnul circular