Paştele în vârf de munte: cum au sărbătorit Învierea Domnului localnicii din cel mai izolat sat al Hunedoarei

În Faţa Roşie mai locuiesc cinci familii, iar în satele vecine cătunului de munte majoritatea caselor au fost părăsite de ani buni. Câţiva dintre localnici mai păstrează totuşi tradiţii vechi, specifice Ţinutului Pădurenilor. De Paşte, oamenii au îmbrăcat straie populare şi au mers mai mulţi kilometri pe munte pentru a ajunge la biserica din Bătrâna.

În satul Faţa Roşie reţeaua de electricitate nu a mai ajuns, iar oamenii au fost nevoiţi să se descurce pe cont propriu. Pentru a nu fi izolate cu totul de civilizaţie, unele dintre familii şi-au cumpărat generatoare electrice sau şi-au amplasat panouri solare pe case, astfel încât să îşi asigure „strictul necesar” de electricitate, pentru radiourile şi becurile din case.

Ultimii cinci kilometri ai „scurtăturii” spre satul hunedorean Faţa Roşie sunt aproape impracticabili, în cea mai mare parte a anului. Reprezintă un urcuş continuu printr-o pădure deasă, la capătul căreia, pe coama muntelui, apar ruinele primelor case din Faţa Roşie. Vechi de peste o sută de ani, construcţiile de lemn acoperite de paie, înconjurate de buruieniş, abia mai rezistă trecerii timpului. Totuşi, dincolo de peisajul căsuţelor părăsite, satul a rămas animat. Ioan Horgaş şi soţia sa locuiesc de o viaţă în Faţa Roşie, într-o căsuţă în care condiţiile au rămas cele ale deceniilor trecute. Nu au curent electric, decât dacă pun în funcţiune un mic generator şi nu au apă curentă.

Dar de sărbători oamenii s-au gândit mai puţin la lipsuri. „În trecut, de Paşte întregul sat în care atunci locuiau peste 20 de familii şi satele vecine erau în sărbătoare. Femeile îşi luau costumele tradiţionale, iar bărbaţii se dichiseau şi ei şi mergeau la biserică, apoi la horă. Erau două locuri aşa-zise de întâlnire a comunităţii, unde sătenii petreceau şi se bucurau de seara până dimineaţa. Eu cântam la fluier, iar alţi tineri de atunci cântau şi ei la câte un instrument, căci aşa era obiceiul, să îi înveţi pe copii o meserie sau să cânte, să păstrezi tradiţiile în familie”, povesteşte Ioan. Săteanul şi soţia lui s-au bucurat de Paşte în singurătatea de care au rămas înconjuraţi, ciocnind un ou roşu la masa pe care au aşezat buncate de sărbătoare: cozonaci, pască, drob şi friptură de miel.

Costume tradiţionale de sărbătoare
Mai tineri decât soţii Horgaş, Aron şi Violeta Benteu au mers la slujba de Înviere, la biserica din Bătrâna, purtând straie de sărbătoare, aşa cum se obişnuieşte în Ţinutul Pădurenilor. Violeta a îmbrăcat un costum vechi, înflorat, la care în anii trecuţi a lucrat aproape un an. „La noi este o mândrie ca, de sărbători, să ne costumăm după portul popular al zonei. Aproape fiecare familie din câte au mai rămas în satele pădureneşti mai are în casă costume populare. Noi am avut peste 20 de astfel de costume populare. Erau dificil de ţestut, dar aproape nu era fată să nu lucreze la crearea lor, pentru că erau lucruri de zestre. Pentru fetele nemăritate, ţesătura şi baticul erau roşii, iar după nuntă, femeile purtau costume de culori mai închise”, povesteşte pădureanca.

De Paşte, dincolo de atenţia pe care a acordat-o păstrării obiceiurilor vestimentare, Violeta a avut grijă şi de masa de sărbătoare. „În vârful muntelui, nu avem supermarketuri, din fericire, aşa că ne-am descurcat cu ce am crescut: carne de miel, caşul de oaie, ouăle de la găinile noastre, plăcintele pădureneşti şi pasca, şi un vin de-al casei, cu ele am sărbătorit”, a relatat hunedoreanca.

Sărbătorile, în trecut, în Ţinutul Pădurenilor

Vă recomandăm şi:

FOTO Tărâmul fermecat al Hunedoarei: cum supravieţuiesc satele din munţi, în ţinutul stăpânit în trecut de daci            Ultimii zece kilometri ai drumului spre Târsa sunt un urcuş continuu, care străbate păduri de fag, arin şi mesteacăn şi traversează luminişuri ce deschid privelişti către vârfurile încă înzăpezite ale Retezatului. Drumul forestier este alunecos şi periculos: frumuseţea peisajului se confruntă cu pericolul prăpăstiilor pe care traseul le străbate, în timp ce drumul înconjoară muntele pe care sătenii îl stăpânesc de secole.

FOTO Poveste tristă de Paşte: ultimii cinci creştini din Gialacuta şi satul rămas fără biserica veche de trei secole           Într-un cătun de munte, cinci bătrâni, ultimele suflete din Gialacuta, aşteaptă cu tristeţe venirea Paştelui. Izolarea de lume îi copleşeşte acum, mai mult ca oricând, fiind primul an în care nu vor putea merge la slujba de Înviere la biserica din sat, arsă complet anul trecut.

O poveste din Ţinutul Pădurenilor. Satul în care lăzile de zestre ascund comori         Departe de agitaţia oraşelor, sătenii din Arănieş, unul dintre cele mai mici sate ale Hunedoarei, au păstrat tradiţii vechi de secole. Deşi nu se mai adună în număr mare la sărbători şi nu mai poartă, decât cu ocazii rare, costumele pădureneşti, lăzile lor de zestre au rămas ticsite de obiecte de artă populară, comorile lor cele mai de preţ.

Satul crucilor de piatră care spun poveştile eroilor din războaiele trecute        Sătenii din Cerişor au păstrat un obicei vechi de secole. Aproape fiecare gospodărie a satului de munte din Ţinutul Pădurenilor dezvăluie, prin crucea de piatră din faţa ei, povestea unui erou care a luptat pe fronturile războaielor din trecut, pentru a-şi apăra patria.

Supravieţuitoarele blocului fantomă construit în munţi          Două femei locuiesc într-o fostă zonă industrială de lângă Hunedoara, în apropierea carierei de dolomită din cătunul Crăciuneasa. Bătrânele au rămas unicele locatare ale unui bloc ridicat de comunişti în mijlocul sălbăticiei.

FOTO VIDEO Povestea satului înmărmurit. Alun, ţinutul de poveste cu 80 de case pustii        În cel mai pustiu sat al judeţului Hunedoara locuiesc mai puţin de cinci oameni. Două călugăriţe au grijă de biserica de marmură, un ajutor de cioban s-a stabilit de curând într-una din casele din Alun şi câţiva bătrâni îşi împart timpul şi grijile între gospodăriile din sat şi casele din Deva şi Hunedoara. Aproape 80 de gospodării au rămas însă goale.