„Palat“ al Cetăţii dacice Costeşti, în şantier după patru decenii. Lucrări ample în situl UNESCO din munţi VIDEO
0Unul dintre cele două „palate” ale cetăţii dacice Costeşti, din Munţii Orăştiei, se află în şantier. Aici au loc lucrări ample, pentru prima dată în ultimele patru decenii.
Cetatea Costeşti din Munţii Orăştiei se numără printre cele populare aşezări dacice din România, însă de la începutul anilor ’80, când aici au avut loc lucrări de restaurare ample, monumentele ei au fost lipsite de îngrijirea adecvată.
GALERIE FOTO DE LA CETATEA COSTEŞTI
Cele mai impunătoare vestigii ale cetăţii dacice sunt două „turnuri-locuinţă”, folosite în Antichitate, potrivit arheologilor, ca reşedinţe ale conducătorilor aşezării.
De la începutul anilor ’40, turnurile-locuinţă au fost acoperite cu şindrilă şi carton gudronat, după ce arheologii au prevăzut că vatra de foc pe care o adăposteşte unul dintre ele şi blocurile de calcar din structura lor nu ar fi rezistat fără protecţie.
La începutul anilor ’70, vechile acoperişuri au fost înlocuite cu unele din azbociment, ridicate pe structuri metalice. Acoperişurile, degradate în prezent, nu au putut feri monumentele de distrugerile cauzate de fenomenele meteo, la care s-au adăugat cele lăsate în urmă de vizitatori.
Palatele de la Costeşti, puse în siguranţă Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL
Lucrări la Cetatea Costeşti, după patru decenii
Vechile structuri metalice vor fi înlocuite treptat, cu ajutorul voluntarilor, printr-un proiect derulat de Asociaţia Monumentum, în colaborare cu Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) şi autorităţile locale, numit „Ambulanţa pentru monumente”.
La primul dintre cele două turnuri, vechiul acoperiş a fost demontat, pentru a fi înlocuit cu o nouă suprastructură, cu acoperiş înierbat. Circa jumătate din lucrări au fost realizate. Intervenţia de urgenţă vizează şi reaşezarea elementelor de piatră dislocate sau vandalizate, în poziţia originală. Şi celălalt turn va fi pus în siguranţă.
Turn al Cetăţii Costeşti Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL
Cetatea Costeşti a fost ridicată în vremea regelui Burebista şi a servit ca fort militar, dar şi ca reşedinţă pentru căpeteniile strămoşilor noştri. A fost devastată în anii războaielor de cucerire a Daciei de către romani (101 - 106). Mai multe dintre construcţiile sale (două turnuri locuinţă, bastioane, patru sanctuare, ruinele unei cisterne de apă, ziduri) sunt vizibile şi în prezent, deşi s-au degradat, mai ales în ultimii ani. Cele mai ample lucrări de consolidare şi conservare a monumentului istoric au avut loc la începutul anilor 1980, potrivit unui proiect elaborat de arheologi şi de Institutul de Proiectări Hunedoara.
Al doilea turn Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL
Cele mai faimoase monumente de la Costeşti sunt cele două turnuri, aflate la circa 100 de metri unul de celălalt pe culmea dealului. „Palatele” folosite ca reşedinţe pentru căpeteniile dacilor au fost ridicate din blocuri de calcar, continuând apoi pe verticală cu un zid din cărămizi arse, pentru acoperiş folosindu-se ţigle masive din lut ars, susţin arheologii.
Cetatea Costeşti Foto: Daniel Guţă, ADEVĂRUL
Vă recomandăm să citiţi şi:
Fotografii document din Sarmizegetusa anilor ´80. Heliportul lui Ceauşescu şi fetele la plajă FOTO
Asaltul asupra Sarmizegetusei Regia. Ce au adus 20 de ani de anchete în dosarele aurului dacic furat