Video Nucile de Sibișel, fructele exportate în Europa din ținutul dacilor. Aveau prețul stabilit la bursa din Viena
0Un sat din Hunedoara devenise faimos la începutul secolului XX pentru nucile cultivate de localnici. În Sibișel, nucile au mai puțină căutare în prezent, însă dealurile sale sunt împânzite de vestigii antice și medievale.
Satele Sibișelul nou (Baia), Sibișelul Vechi și Cucuiș din comuna Beriu (Hunedoara) aflate la 10 – 15 kilometri de Orăștie, au fost înființate din vremea sașilor (secolele XII - XIII), iar aproape întreaga lor existență și-au legat-o de exploatarea bogățiilor pădurilor.
Încă din secolul al XIX-lea, nucile de Sibișel (video - Adevărul) au devenit faimoase, după ce un călugăr numit Paal Mihaly s-a străduit timp de aproape jumătate de secol să creeze un soi de nuci bune la gust, mari şi cu coaja subţire.
Nucile de Sibișel, pe bursa de la Viena
La începutul secolului XX, ocoalele silvice din zonă au intensificat cultivarea nucilor, iar autoritățile din Ministerul Domeniilor i-au îndrumat pe localnici să cultive cât mai mult.
„Faima nucilor din Sibișel este bine cunoscută și în străinătate. Că sunt de calitate superioară, ne-o dovedește faptul că aceste nuci au avut înainte cumpărători statornici din Austria și Germania care plăteau prețuri mult superioare celorlalte nuci. O majorare considerabilă a prețurilor provenea din faptul că negustorii plăteau producătorilor prețul stabilit la bursa din Viena (scăzând transportul) fără a mai face obișnuitele tratative pentru a obține prețuri mai avantajoase”, informa inginerul N. Nascu în Revista Pădurilor, din 1937.
Inginerul nota că datorită acestei faime și mai ales datorită instrucțiunilor date de organele de conducere din Ministerul Domeniilor, toate instituțiile interesate la producerea nucilor, au dat asalt asupra Sibișelului (video), pentru a-și procura, cu orice preț, nuci de Sibișel, chibzuind — pe bună dreptate — că, pentru o sămânță selecționată și de marcă superioară, se poate plăti un preț chiar dublu celui obișnuit.
„Producătorii, având asigurată vânzarea nucilor față de negustorii din Austria și Germania, au ținut la preț, ceea ce au făcut pe diverșii delegați ai instituțiilor veniți în 1935 pentru a cumpăra nuci din Sibișel, să ofere prețurile cerute de proprietari pentru a-și asigura stocul de nuci necesar a fi însămânțat în pepiniere”, informa inginerul N. Nascu în Revista Pădurilor, din 1937.
Concurența pentru nucile din Sibișel au făcut ca localnicii să ridice prețul lor până la 35 de lei pentru un kilogram, atunci când îl vindeau angajaților unor instituții din România. Iar pentru că într-un kilogram de nuci intrau circa 70 - 75 de bucăți, nucile au ajuns să fie vândute cu un leu pentru două nuci. În târgul din Orăștie, aflat la doar 12 kilometri de Sibișel, prețul nucilor era de 8 - 10 lei pentru un kilogram, arăta inginerul.
„Asaltul amatorilor asupra Sibișelului, pe lângă urcarea considerabilă a prețurilor, a mai avut și un alt efect cu totul neașteptat. Deși Sibișelul are o capacitate de producție de circa 5.000 de kilograme de nuci, în 1935 a vândut peste 10.000 de kilograme. Explicația este simplă: producătorii observând că majoritatea cumpărătorilor nu prea cercetează proveniența nucilor, au procurat nuci din satele învecinate și le-au revândut ca marfă de Sibișel. Înșelăciunea nu era prea mare, ținând cont de faptul că în satele învecinate de asemenea sunt nuci de bună calitate, adăuga acesta”, arăta autorul cercetării.
Nucile, cultivate în grădinile localnicilor
Satul Sibișel avea o tradiție îndelungată de cultivare a nucilor, iar localnicii aveau în gospodării trei soiuri de nuci, pe care le indicau ca fiind fiecare adevăratele nuci de Sibișel, diferențiate de specialiști după mărimea și forma fructului, culoarea și grosimea cojii, toate având miezul plin și uleios.
„Caracteristica nucilor de Sibișel este că deși nu au coaja prea subțire, totuși se sparg ușor, pentru faptul că aceasta este netedă, fără nervuri și mai ales brazda de sudură nu este proeminentă”, arăta specialistul.
Cultivarea nucilor în Sibișel era favorizată de așezarea satului, la poalele Munților Orăștiei, într-o zonă ferită de vânturi și de ger, unde frecvența ploilor era ridicată.
„Majoritatea nucilor sunt în grădinile locuitorilor în intravilanele din jurul caselor și mai puțin în grădini exterioare. După părerea noastră, nucile selecționate de Sibișel, duse în altă regiune, deși vor produce semințe relativ superioare, nu vor egala pe cele din Sibișel”, arăta inginerul.
În anii următori, soiul nucilor de Sibișel și-a câștigat locul între cele mai apreciate soiuri produse în România. Stațiunea experimentală Geoagiu a continuat cercetarea soiului și ameliorarea sa pentru a-i spori productivitatea și calitatea.
„La Sibişel, o comună este un centru renumit pentru cultura nucului. De aci s-a răspândit un soi deosebit de valoros: nuca de Sibişel. Are coaja subţire, iar miezul cu un conţinut ridicat de grăsimi. Un calcul sumar arată ce mare valoare prezintă cultura nucului din acest soi. La hectar se obţine o producţie de 10.000 kilograme nuci din care circa 5.500 kilograme reprezintă miezul. Ce s-a făcut în direcţia îmbunătăţirii nucului şi răspîndirii în producţie a formelor valoroase ? Cercetătorii au identificat şi au dat spre răspândire cele mai bune tipuri. Dar înmulţirea prin seminţe nu dă întotdeauna cele mai bune rezultate. Cercetătorul Nicolae Meza a elaborat o metodă de altoire a nucului care permite înmulţirea celor mai valoroase exemplare. S-au şi altoit cu bune rezultate peste 4.000 de nuci”, informa Scînteia, în 1963.
În anii ‘70, pepiniera din localitate Geoagiu, aflată în vecinătatea Orăștiei se produceau 60.000 de puieți de nuci de Sibișel anual, arăta presa vremii. Soiul care a primit numele satului Sibișel a fost răspândit astfel în toată România.
În prezent, aproape fiecare familie din Sibișel are în grădini nuci, iar pe marginea drumului de 12 kilometri dintre Orăștie și Sibișel au fost plantate șiruri de arbori fructiferi.
Ținutul pădurilor și al vechilor mine de fier
În afara nucilor de Sibișel, satul din Hunedoara a fost cunoscut și pentru pădurile sale. Pe Valea Sibișelului din Hunedoara (video), localnicii au trăit din generații în generații din muncile forestiere.
Datorită pădurilor și a zăcămintelor metalice descoperite aici, pe valea Sibișelului au fost înființate la începutul secolului al XIX-lea câteva mine de fier și o topitorie.
Locurile lor sunt și ele acoperite de păduri dese și greu accesibile din cauza pantelor abrupte. În anii de comunism aici a fost înființată o școală de meserii în care tinerii erau pregătiți pentru a avea grijă de vastele păduri din ținut.
„Până prin 2010, în Sibișel a funcționat o școală profesională forestieră destinată tinerilor care veneau să învețe meserie în muncile de pădurar, drujbist, lucrător forestier și altele necesare în exploatarea pădurilor. Clădirea ei a a rămas de mai mulți ani în conservare și, probabil, nu va mai fi deschisă vreodată elevilor, deși este nevoie de astfel de meserii”, relata un localnic din Sibișelul nou.
În secolul al XX-lea, ținutul de la poalele Munților Șureanu, cunoscut pentru marile sale întinderi de pădure, a devenit tot mai căutat de turiști, fiind considerat o zonă climaterică (benefică pentru sănătate).
Excursioniștii traversau satele de pe valea Sibișelului din Munții Șureanu și urcau pe drumul forestier de circa 15 kilometri, spre cătunul Măgureni, aflat la peste 1.000 de metri altitudine, aproape de Vârful Godeanu și deasupra Sarmizegetusei Regia. Valea Sibișelului era plină de păstrăvi, își amintesc localnicii.
Cetatea dacică de pe Dealul Golu
Pe dealurile acoperite cu păduri au fost descoperite o mulțime de vestigii antice și medievale. Pe Dealul Golu, arheologii au observat ruinele unei fortificații dacice puternice, înconjurate de un val de pământ, și un șanț de apărare, iar în locurile apropiate, numite Muchea Cetății, Bocșitură, Gruieț, Dealul Suciului, Poiana Stânii și Glăjărie, au găsit alte situri dacice năruite odată cu invazia romană de la începutul secolului al II-lea.
„Deşi ceva mai îndepărtate faţă de Sarmizegetusa Regia, credem că şi acestea fac parte din cadrul aceluiaşi mare complex de locuire cu caracter civil, militar şi religios ce a dăinuit pe aceste locuri până la cucerirea romană”, arăta arheologul Eugen Iaroslavschi.
Alături de așezările dacice, pe valea Sibișelului și peste deal, la Cucuiș, au rămas ruinele a două cetăți medievale, mai puțin cercetate de oameni de știință.
Cetatea medievală de pe Bord
Cetatea medievală de pe dealul Bord, care veghea asupra satelor de pe Valea Sibișelului din Hunedoara, devenise până la mijlocul secolului trecut o atracție turistică a ținutului. Unii cercetători o prezentau ca fiind zidită de cavalerii teutoni ori ar fi fost o fortăreață ridicată în vremea romanilor, ca turn de veghe și loc unde se aprindeau focuri care anunțau primejdia.
„Populația numește locul acestea La Cetate, spunând că ea a fost făcută de urieși. Aici se vede ruina vechii fortărețe, un zid mare ruinat, dar încă puternic. Zidul este făcut din var și piatră de munte așa de trainic încât cu greu poți desprinde o bucată. Cu câteva zeci de ani în urmă se putea găsi aici și o boltitură, unde a fost poarta”, o descria cercetătorul Eugeniu Munteanu, în anii ’30.
În prezent, cei care vor să viziteze cetatea medievală de pe Bord au de înfruntat mai multe riscuri. Poteca spre ruine este blocată de tufele de mure și de arbori, iar urșii mișună în voie în aceste locuri.
Se încarcă comentariile...
