Video Noua față a Centrului vechi din Hunedoara stârnește controverse. „Zici că este plaja din Mamaia” VIDEO

0
Publicat:

Din primăvara anului 2023, Centrul istoric din Hunedoara, numit și centrul vechi, se află în șantier, însă lucrările de reabilitare nu au fost lipsite de controverse (video).

Centrul vechi din Hunedoara. Foto: Daniel Guță
Centrul vechi din Hunedoara. Foto: Daniel Guță

Centrul istoric din Hunedoara se află în reabilitare pe fonduri europene de la începutul anului 2023, însă noua înfățișare a vechiului târg al orașului a stârnit controverse.

Unii localnici s-au plâns de numărul mare de arbori tăiați în Parcul Libertății, aproape 40 din cei 50 de copaci, și de înlăturarea zonelor verzi din împrejurimile lor.

Terenul din Parcul Libertății a fost decopertat, iar recent a fost turnat noul terasament, pe care va fi amenajată o nouă piață, cu alte spații verzi și cu arboret nou.

„Acum centrul vechi din Hunedoara arată ca un deșert”, se plânge unul dintre localnici, pe Facebook.

„Priviți partea bună, zici ești pe plajă în Mamaia”, este de părere un alt localnic.

Parcul Libertății din Hunedoara va fi reîmpădurit

Parcul Libertății din Hunedoara, decopertat în prezent va reveni la viață în cursul anului viitor, informează Primăria Hunedoara. Copacii din parc au fost înlăturați pentru că erau bătrâni și nu mai prezentau siguranță pe termen lung ori în urma lucrărilor care de restaurare care le afectau rădăcinile.

În locul lor, vor fi plantați, potrivit proiectului, 79 de arbori ornamentali, 104 arbuşti ornamentali și 261 plante ornamentale.

Străzile din Centrul vechi din Hunedoara și din împrejurimile Castelului Corvinilor, dar și un sector de circa 600 de metri din albia râului Cerna se află și ele în șantier și vor căpăta o nouă înfățișare. Unele artere rutiere vor deveni zone pietonale, unde accesul auto va fi permis doar riveranilor și mașinilor de intervenție. Malul râului Cerna va fi amenajat ca loc de promenadă, iar în Parcul Libertății va fi loc de relaxare și pentru evenimente publice.

Lucrările la cele trei proiecte finanțate cu fonduri europene vor trebui finalizate în 2024. Autoritățile din Hunedoara susțin că după finalizarea investițiilor, zona care în ultimele decenii a fost una de tranzit spre Castelul Corvinilor, spre combinatul siderurgic Hunedoara și pe rutele spre Ținutul Pădurenilor, Hațeg și Călan va fi una turistică.

Au rămas însă nereabilitate, mai multe clădiri vechi de peste un secol, din centrul istoric, proprietăți private, a căror înfățișare stârnește nemulțumirea multor localnici.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite