Muzeu al fierului la Hunedoara. Clădirea intrată în șantier va avea propriul furnal FOTO
0Muzeul Fierului din Hunedoara a intrat în șantier. O clădire de epocă, aflată în Centrul vechi din Hunedoara, este renovată pentru a găzdui noua instituție, care va cuprinde și un furnal în miniatură.

Aproape 1,8 milioane de euro sunt investite în Muzeul Fierului din Hunedoara, care va funcționa în Centrul vechi din Hunedoara. Lucrările la noul muzeu au început în aceste zile și sunt finanțate în cea mai mare parte cu fonduri europene.
Muzeul Fierului din Hunedoara va avea furnal
Clădirea fostei bănci interbelice „Agricola” din Hunedoara, ridicată la începutul anilor ’30 pe malul Cernei, în apropiere de Castelul Corvinilor, dar dezafectată după 1990, a intrat în șantier și va fi restaurată pentru a găzdui expozițiile muzeului.









„Clădirea viitorului muzeu al fierului va fi reabilitată pe toate nivelurile, de la subsol până la acoperiş (se va schimba inclusiv acoperişul). Se vor reface instalaţiile de utilităţi şi se vor recompartimenta, acolo unde este posibil, spaţiile interioare astfel încât să se poată amenaja spaţii expoziţionale la standardele actuale. În curtea interioară se propune un spațiu expozițional semi îngropat cu reconstrucția unui furnal în miniatură, ce face referire la istoricul fierului din zona Hunedoarei”, a informat Primăria Hunedoara.
Clădirea noului muzeu a intrat în șantier împreună cu Parcul Libertății, aflat pe malul opus al râului Cerna, iar potrivit autorităților locale din Hunedoara, cele două investiții vor fi finalizate în 2024.
Muzeu în Centrul vechi din Hunedoara
Clădirea în care va funcționa Muzeul Fierului din Hunedoara datează din anul 1931. A fost ridicată, mai întâi, ca sediu al vechii bănci „Agricola”. După naționalizarea impusă de regimul comunist la sfârșitul anilor ’40 a fost, pentru câţiva ani, transformată în sediu al IGO (Întreprinderea de Gospodărire Orăşenească). Apoi a fost folosită ca atelier de strungărie și de reparații.
Hunedoara are o istorie de peste două milenii în exploatarea fierului însă cele mai multe dintre vestigiile fostelor mari uzine de fier, furnale, mine și topitorii vechi de mai multe secole și căi ferate industriale au fost lăsate să se ruineze ori au dispărut în timpul marilor demolări din anii 2000.
Unele construcții reprezentative pentru istoria metalurgiei sunt pe lista monumentelor istorice, însă autoritățile nu s-au grăbit să le reabiliteze ori să le promoveze ca atracții turistice. Vestigii ale metalurgiei din Hunedoara au fost păstrate într-un fost muzeu al fierului, inaugurat în Hunedoara în anul 1974, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înființarea Uzinelor de Fier din Hunedoara.
Vechiul muzeu, aflat și el pe malul râului Cerna, într-o clădire care a aparţinut fostului combinat siderurgic din Hunedoara, a funcționat până în 2006.
Muzee în orașe industriale din Hunedoara
Turiștii care vor să afle mai multe despre istoria industriei din Hunedoara și resursele prețioase ale regiunii o pot face vizitând și alte două muzee tematice din județ: Muzeul aurului din Brad și Muzeului mineritului din Petroșani.
Ambele instituții au fost revitalizate în ultimii ani după ce, la fel ca muzeul din Hunedoara, au avut de suferit de pe urma declinului industriei grele.

Muzeul aurului din Brad, unic în Europa, a păstrat în colecţia sa peste 1.000 de exponate din aur care cântăresc aproape cinci kilograme, dar şi metale preţioase ca silvanitul şi nagyagytul, descoperite pentru prima dată în lume în zăcăminte din Munţii Apuseni.
Cele mai valoroase artefacte aflate în colecţia muzeului, cum sunt „şopârlele din aur“, au fost estimate de geologi la peste două milioane de euro.

Muzeul Mineritului din Petroșani a fost inaugurat în 1967 şi funcţionează într-o clădire veche de un secol, care a fost reabilitată în perioada 2020 - 2021. Colecţiile sale prezintă istoria mineritului de cărbune şi a dezvoltării tehnicii miniere de exploatare.