Interviu cu Alin Cioară: "Vinovaţii pentru moartea elevei trebuie căutaţi în altă parte"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul de matematică Alin Cioară s-a întors la cursuri şi predă colegilor elevei sinucigaşe. La două luni de la sinuciderea elevei Lorena Hurdea, acesta rupe tăcerea şi face dezvăluiri înrr-un caz care a bulversat o întreagă comunitate.

De ce credeţi că, înainte de a se sinucide, Lorena Hurdea a lăsat un bilet în care apare numele dumneavoastră?
Rămâne un mister şi pentru mine de ce Lorena a folosit numele meu în acel ultim mesaj. Eleva purta discuţii cu oricine era dispus să o asculte. Avea mari probleme familiale. Probabil am fost cel mai bun confesor al ei. De altfel, am şi discutat cu părinţii ei despre probelemele fiicei lor. Cred că Lorena a interpretat acest gest ca fiind o formă mai specială de afecţiune.

E adevărat că v-a sunat cu o seară înainte de a se sinucide ?
Da. I-am răspun la telefon deşi am făcut nenumărate încercări de a o opri să mă mai sune. Mă hărţuia pur şi simplu cu telefoanele. În acea seară nu mi-a spus că se va sinucide. M-a întrebat ce fac iar eu i-am cerut să mă lase în pace cu necazurile şi problemele mele.

Cum caracterizaţi relaţia dumneavoastră cu Lorena ?

S-au spus foarte multe lucruri neadevărate despre relaţia mea cu Lorena. Din punctul meu de vedere a fost o relaţie firească elev-profesor. Niciodată nu i-am dat de înţeles altceva. Iar ancheta procurorilor va arăta că nu eu sunt motivul pentru care s-a sinucis.

Aţi fost împreună cu eleva la o garsonieră din Brad ?

Nu. Taximetristul care a dat acea declaraţie şi-a retras-o pe parcursul anchetei. E adevărat că mă ducea pe mine la acea garsonieră. Dar niciodată nu m-a adus acolo împreună cu Lorena.

Cum comentaţi înregistrarea telefonică în care aţi făcut o serie de declaraţii obscene la adresa elevei?
Cel care a făcut această înregistrare se numeşte Iulian Dănuţ Vasile şi este cunoscut în Brad ca fiind un şantajist notoriu. El este cel care a furnizat şi înregistrarea în cazul profesorului-coleg Aurelian Circo acuzat că a hărţuit sexual o elevă. În momentul când am fost sunat de Iulian ştiam ce o să urmeze aşa că am folosit un limbaj vulgar şi am dat date inexacte. Una dintre ele este că am 35 de ani când de fapt eu am 38. Nu m-am gândit că această înregistrare va fi folosită împotriva mea.

Cum sunteţi văzut de colegii elevei acum că aţi revenit în sala de curs?

Nu am nicio problemă cu aceşti elevi. De altfel toţi elevii din clasele la care predau m-au primit fără niciun resentiment. Am fost foarte hărţuit în această perioadă. Vreau să fiu lăsat în pace să-mi fac meseria de dascăl. Atât.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite