Video Imagini cu momentul în care consilierul local de la Florești intră peste elevi într-o cameră de hotel: „Vă bat pe toți”
0Au fost făcute publice imaginile video cu momentul în care consilierul local Daniel Meze din Florești a intrat noaptea într-o cameră de hotel în care erau cazați elevi pe care i-a amenințat. În înregistrarea difuzată, consilierul poate fi auzit cum le spune copiilor „vă bat pe toți”, iar o fată este vizibil speriată de atitudinea agresivă a acestuia. În urma incidentului, Poliția a deschis un dosar penal.
Din imagini, se poate observa faptul că Daniel Meze a intrat peste copii în cameră, iar atitudinea și limbajul au fost amenințătoare. De altfel, o fată care se aude pe înregistrare este vizibil speriată de acesta. La un moment dat, consilierul local de la partidul ARI spune ”Vă bat pe toți”, invocând că este deranjat de zgomote și că nu poate să se odihnească
Mama uneia dintre eleve a descris pentru Bistrițeanul.ro scenele trăite de copii:
„Erau în cameră, și fete și băieți, povesteau și râdeau. La un moment dat, un bărbat a intrat peste ei, nervos. Pe un băiat l-a strâns de gât, pe un altul l-a lovit. Și de asemenea, pe fata mea a prins-o de mâini și a trântit-o de perete și pe o alta a lovit-o. Am înțeles că le-ar fi scos pe balcon și le-a închis, rupând mânerul ușii… Fata mea a făcut atac de panică, toată tremura. Au fost la poliție, au dat declarații… Teoretic mai au de stat o noapte acolo, dar nu știu cum să vă spun… nu am deloc stare… Cred că mergem după ea, dacă nu îi aduce acasă. Nu pot să cred așa ceva!!!!”, a spus femeia, potrivit Stiri de Cluj.

Joi, consilierul a scris un mesaj pe Facebook despre evenimentul în care a fost implicat, numindu-l un incident regretabil.
”Nu trebuia să merg eu la copii să le spun să nu mai facă gălăgie, nu trebuia să merg a doua oară și să îi cert în camera lor. Trebuia să sun din start la poliție să vină să-i amendeze. Nu am dorit să le fac rău, să vină poliția și să primească o amendă. Dar iată că acum eu sunt cel care are de suferit în urma incidentului. Toată presa plătită din bani publici de către primarul Pivariu din Florești mă toacă mărunt. Au găsit un motiv sau mai bine spus le-am dat eu un motiv să mă denigreze. În urma celor întâmplate am depus la Poliția Deva 4 plângeri”, a scris, printre altele, consilierul.
Poliția din Deva continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate circumstanțele incidentului.

















































