Furnalul unic în România, clădire pericol public. Iarna grăbește ruinarea monumentului VIDEO

0
Publicat:

Vremea de iarnă grăbește degradarea Furnalului din Govâjdia (Hunedoara), vechi de peste două secole, unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice industriale din vestul României.

Mai multe cărămizi au căzut din zidurile Furnalului din Govâjdia, iar înghețul și viscolul din această iarnă grăbesc degradarea acestuia. Monumentul industrial aflat la 15 kilometri de Hunedoara, la intersecția văilor Runcului și Govâjdiei (Nădrabului), a ajuns să pună în pericol siguranța celor care îl vizitează, spun localnicii.

„S-au tot desprins cărămizi din el, mortar și tencuială, din cauza vântului. Mai ales deasupra porții sate, unde una dintre ferestre a rămas fără gratii, mai întâi, și apoi s-a tot mărit gaura din jurul ei”, spune Ioan, unul dintre localnici.

Furnalul din Govâjdia. Foto: Daniel Guță
Furnalul din Govâjdia. Foto: Daniel Guță

În interior, rămășițele materialelor desprinse din zidurile clădirii au căzut și sunt împrăștiate pe pământ. Igrasia afectează pereții și distruge izolația acesteia, umezeala macină cărămizile și structura, vegetația a crescut prin crăpăturile cuptorului, iar mai multe bucăți din acoperiș lipsesc, lăsând viscolul să aducă zăpadă în interior.

„Acum câțiva ani, niște tineri de la Deva sau Hunedoara au venit și au pus o folie de cauciuc peste gaura din acoperiș. Au prins-o cu niște cleme, însă acestea n-au ținut. Bucata din acoperiș a fost luată de vânt”, spune localnicul.

Gaura din zidul Furnalului din Govăjdia. Foto: Daniel Guță
Gaura din zidul Furnalului din Govăjdia. Foto: Daniel Guță

În vecinătatea furnalului, câteva clădiri vechi și foste construcții industriale s-au ruinat și ele.

Furnalul din Govâjdia, o istorie de peste două secole

Furnalul din Govâjdia a fost construit în primii ani ai secolului al XIX-lea, pentru a produce fier și fontă, din minereul adus de la minele din Ghelari.

Și-a încetat activitatea în urmă cu un secol, după ce au fost înființate și dezvoltate Uzinele de Fier Hunedoara. În anii următori, vechiul furnal a fost declarat monument istoric, dar a continuat să se degradeze.

„Din păcate, construcţia s-a deteriorat în cursul celor câteva decenii de la încetarea funcţionării. Prin 1934 s-au demontat cele două foiuri, iar în 1944 a fost dărâmat podul pe care se făcea încărcarea agregatului, (directorul pe atunci de la Uzinele de Fier Hunedoara, refugiat la Govâjdia, de frica bombardamentelor, l-a distrus ca să nu atragă atenţia avioanelor ca obiectiv industrial), apoi a fost desfăcut şi acoperişul de ţiglă. Furnalul însă mai stă în picioare şi poate fi perfect restaurat", arăta Vasile Nicorovici, în volumul „400 de zile în Oraşul flăcărilor” (1958).

Cărămizi prăbușite în furnal. Foto: Daniel Guță
Cărămizi prăbușite în furnal. Foto: Daniel Guță

Furnalul nu a mai fost restaurat în deceniile următoare, ci doar reparat. După 1990, după ce localnicii din Hunedoara au atras atenția asupra valorii sale ca monument de patrimoniu, unic în România, autoritățile locale au anunțat că va fi restaurat și transformat într-o atracție turistică, însă planurile nu au fost realizate până în prezent.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite