Povestea neştiută a legendarului furnal din Govâjdia, unul dintre cele mai vechi din Europa VIDEO
0
Mărturii rare s-au păstrat despre furnalul de la Govâjdia, unul dintre monumentele emblematice din istoria Hunedoarei.
Furnalul de la Govăjdia se numără printre cele mai vechi furnale care s-au păstrat în Europa. A funcţionat de la începutul secolului al XIX-lea până după Primul Război Mondial, iar cuptorul său a rămas aproape intact în prezent.
GALERIE FOTO CU FURNALUL DE LA GOVĂJDIA
Vasile Nicorovici a fost unul dintre publiciştii care au prezentat povestea monumentului istoric, în anii în care încă mai puteau fi găsiţi, în Govăjdia, oameni care au muncit în furnal.
„În localitatea Govăjdia, situată pe linia ferată îngustă Hunedoara-Ghelar, există în imediata apropiere a gării, un edificiu cu o arhitectură stranie. În spatele unui portal înalt, arcat, se înalţă un turn subţire de cărămidă roşie. Călătorul neavizat crede mai degrabă că are în faţa lui o biserică părăsită, decât vestigiile unei vechi construcţii industriale. Obişnuit cu proporţiile grandioase ale agregatelor moderne îmbrăcate în fier şi înalte de zeci de metri, el acceptă cu greu că zidirea pitică de aici, ascunsă între arbori înalţi şi rămuroşi, veche de un secol şi jumătate, este unul din strămoşii furnalelor de astăzi”, îl prezenta autorul, în volumul „400 de zile în Oraşul flăcărilor, Editura Tineretului” (1958), citat pe pagina de Facebook „Hunedoara – istorie, cultură, turism”.
Furnalul de la Govăjdia. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Publicistul relata că a încercat să afle de la localnici amînunte despre vechiul furnal, despre când a fost clădit, până când a funcţionat, cum se fabrica fonta aici.
„Am primit răspunsuri din cele mai contradictorii. Unii dintre călători, mai ales cei tineri, nici nu aveau ştire despre existenţa vreunui furnal, deşi treceau zilnic pe-acolo cu trenul. Altii mă asigurau că furnalul functionase pînă în 1914, alţii susţineau că pînă în 1934, iar alţii se jurau că agregatul a mers pînă în 1938. Câte unii, mai pozitivi, mă sfătuiau să stau la discuţie cu bătrînii din partea locului. ”Vorbeşte dumneata cu pensionarul cutare şi cutare că el trebuie să ştie"... Dar şi aici se iscau divergenţe. Fiindcă se găseau şi dintre aceia care îşi aminteau că bătrânul respectiv n-a lucrat la Govăjdia, ci la Hunedoara, ori că a murit de mult. Am constatat de astă dată din proprie experienţă, cât de dificil este să refaci un eveniment istoric, fie chiar recent, după simple afirmaţii verbale. Dar acolo unde datele certe se pierd în neantul vremii, apare învăluită în ceţuri legenda: „furnalul de la Govăjdia este cel mai vechi din Europa, fonta fabricată la Govăjdia se exporta în Anglia, picioarele Turnului Eiffel din Paris au fost turnate din fonta de la Govăjdia". Demult, când nu exista cale ferată, nici funicular, bătrânii spun că minereul se aducea de la Ghelar la Govăjdia, încărcat pe măgari, în samare. La Hunedoara, astăzi, nu e greu să fii furnalist fiindcă totul e mecanizat. Pe vremuri se spărgea şticul cu ranga, iar furnaliştii erau bărbaţi voinici, înalţi de doi metri fiecare", scria autorul.
Furnalul de la Govăjdia. Video: ADEVĂRUL
Ţinutul Hunedoarei favorizează naşterea poveştilor fabuloase, adăuga acesta. „Aici, siderurgia se practică de două mii de ani. Urme vechi de cuptoare primitive, de mormane de zgură, bucăţi de fier vechi curat, strălucitor ca sticla în tăietură, risipite prin păduri şi văgăuni, atestă existenţa unei vechi industrii siderurgice de pe timpul daco-romanilor, şi mai târziu, din evul mediu. Este o lungă istorie a tehnicii fierului, încă necercetată, din care furnalul de la Govăjdia constituie o verigă de seamă”, adăuga Vasile Nicorovici.
Cel mai vechi furnal al Hunedoarei, la Topliţa
Furnalul de la Govâjdia nu era, de fapt, cel mai vechi furnal din ţinutul Hunedoarei. Primul furnal din regiunea Hunedoarei a fost clădit la Topliţa, în a doua parte a secolului al XVIII-lea. Din el s-a păstrat până în prezent doar fundaţia.
„Furnalul de ia Topliţa alimenta cu fontă toate ciocanele fiscului de pe domeniul Hunedoarei, iar pe lângă acestea şi ciocanele particularilor. Începînd de la 13 iulie 1781 şi până la încetarea definitivă a activităţii furnalului de la Topliţa, producţia sa de fontă a înregistrat o continuă creştere. De la cele 4.875 măji fontă obţinută în 1781, producţia sa ajunge la 23.968 măji în 1804, pentru ca în 1835 să se producă o cantitate de 27.620,60 măji de fontă”, arăta istoricul hunedorean Ioachim Lazăr, în lucrarea „Aspecte ale începuturilor metalurgiei moderne a fierului pe Valea Cernei” (Anuarul Sargeţia, 1977).
Furnalul de la Topliţa a funcţionat până la începutul anului 1837. În noaptea de 15-16 ianuarie 1837, un puternic incendiu a distrut clădirile, maşinile şi materialeşe depozitate aici şi i-a pecetluit soarta. Între timp, un alt furnal, mai modern pentru acele timpuri, devenise „perla” metalurgiei din Ţinutul Hunedoarei.
„În 1806 a fost construit la Govăjdia un nou furnal, cu o capacitate de 8.000 tone de fontă pe an, care a funcţionat pină în 1918. Este tocmai furnalul de care ne-am ocupat mai sus. La nivelul tehnicii de atunci, aici la Govăjdia, la confluenţa a două pâraie, Runc şi Nădrab, era locul cel mai favorabil pentru edificarea unui furnal. Aici se întâlneau, pe drumurile cele mai scurte, mangalul şi minereul de fier - cu sursa de energie: apa. O turbină hidraulică punea în mişcare două foiuri mari care suflau aer în furnal, la fel ca într-un atelier de fierărie. Ce distanţă enormă până la cowperele înalte de zeci de metri, care alimentează astăzi furnalele moderne. Hala furnalului servea şi ca turnătorie, în clipa când curgea şarja, turnătorul lua fonta cu lingura şi o deserta în forme. Şuvoiul de metal se scurgea în nişte forme dreptunghiulare, numite soalne, unde se solidifica şi apoi era fărâmat cu lovituri de ciocan, de lucrători speciali, denumiţi plastic "oameni de la rupt de fier". Fonta era aşezată în stive de câte 1.000 de kilograme şi apoi transportată cu căruţele. Se lucra în două schimburi, a câte 12 ore, iar muncitorii ieşiti din tură puteau dormi într-o cameră amenajată deasupra intrării în furnal”, informa publicistul.
Furnalul de la Govăjdia. Foto: ADEVĂRUL. Daniel Guţă
Cum a început declinul furnalului
Vasile Nicorovici adăuga că a reuşit să afle detalii de la un localnic, Petre Budişteanu, care lucrase între 1915-1917 ca ghiftar (muncitor la încărcarea agregatului).
„Pe bătrân l-am descoperit la cooperativă, unde dădea o mână de ajutor la vânzare. Cum eram grăbit, căci până la sosirea trenului mai erau puţine minute, fostul furnalist, acum pensionar, a părăsit droaia de cumpărători ce-şi aşteptau rândul, vrând să-mi dea explicaţii chiar la fata locului, cucerit de ideea că furnalul la care a lucrat el constituia un monument istoric, iar copiii copiilor noştri or să afle cum s-a muncit pe vremuri. Din păcate, construcţia s-a deteriorat în cursul celor câteva decenii de la încetarea funcţionării.
Prin 1934 s-au demontat cele două foiuri, iar în 1944 a fost dărâmat podul pe care se făcea încărcarea agregatului, (directorul pe atunci al Uzinelor de Fier din Hunedoara, refugiat la Govăjdia, de frica bombardamentelor, l-a distrus ca să nu atragă atenţia avioanelor ca obiectiv industrial), apoi a fost desfăcut şi acoperişul de ţiglă. Furnalul însă mai stă în picioare şi poate fi perfect restaurat. N-ar fi lipsită de interes nici sugestia ca, mai târziu, în măsura posibilităţilor, aici, la furnalul de la Govăjdia, readus la forma iniţială, să ia naştere un muzeu care să oglindească evoluţia milenară a siderurgiei hunedorene, spre a servi ca mijloc de instruire a tineretului şi ca o pioasă preţuire a muncii meşterilor vechi", afirma Vasile Nicorovici, în volumul „400 de zile în Oraşul flăcărilor”.
Personalul furnalului, la începutul secolului XX. Sursa: Fortepan.hu
O istorie de două secole
Furnalul de la Govăjdia poate fi văzut şi în prezent, la peste două secole de la înfiinţarea sa, în satul cu acelaşi nume, aflat la 20 de kilometri de Hunedoara, cu case înşiruite într-o vale mărginită de versanţi prăpăstioşi, acoperiţi cu păduri întinse, umbrită în cea mai mare parte a zilei.
Furnalul de la Govăjdia a fost construit între anii 1806 şi 1810 pe amplasamentul unui fost atelier de fier din Evul Mediu. La sfârşitul secolului al XIX-lea, furnalul, alimentat cu minereu de fier de la vechile mine din Munţii Poiana Ruscă, producea anual peste 8.000 de tone de fontă cenuşie.
Exponatele realizate aici au fost prezentate la Expoziţia Universală de la Paris, din 1889, pentru care a fost ridicat Turnul Eiffel, iar o legendă plăcută localnicilor spune că piese din fontă fabricate la Govăjdia au fost folosite la construcţia turnului-simbol al Franţei.
Furnalul şi-a încetat funcţionarea la începutul secolului al XX-lea, odată cu dezvoltarea Uzinelor de fier de la Hunedoara, devenite principalul producător de fontă din Imperiul Austro-Ungar.
Cuptorul său uriaş s-a păstrat intact şi le oferă vizitatorilor săi o mărturie vie despre industria fierului din urmă cu două secole. Deşi are nevoie de reabilitare, monumentul istoric a fost, însă, ignorat de autorităţi, în ultimele decenii.
Monumentul istoric este unic în România şi reprezintă unul dintre cele mai vechi furnale cu turnare în flux continuu de producţie care pot fi vizitate în Europa.
Furnalul de la Govăjdia. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Vă recomandăm să citiţi şi:
Porţile spre adâncuri de la Ghelari. Locul emblematic al uriaşei mine din ţinutul fierului VIDEO
Se încarcă comentariile...
