Ciocnire violentă între două autotrenuri pe A1. Unul dintre ele transporta sulfat de amoniu, iar o parte din încărcătură a ajuns pe carosabil

0
0
Publicat:

Un accident rutier în care au fost implicate două autocamioane a avut loc, marţi, pe autostrada A1, între Deva şi Orăştie, în judeţul Hunedoara. Unul dintre TIR-uri transporta anvelope, iar celălalt transporta 23 de tone de sulfat de amoniu.

Pompierii intervin la fața locului FOTO: ISU Hunedoara
Pompierii intervin la fața locului FOTO: ISU Hunedoara

”În urma cu puţin timp, pompierii detaşamentelor Deva şi Orăştie au fost solicitaţi pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generate de producerea unui eveniment rutier pe autostrada A1, km. 367, sens Sibiu - Timişoara. Accidentul a avut loc între două autocamioane, care transportau cauciucuri, respectiv sulfat de amoniu (aproximativ 23 de tone). În urma coliziunii, câţiva saci în care se afla sulfat de amoniu au cedat şi o parte din încărcătură a ajuns pe carosabil”, a transmis ISU Hunedoara.

În urma accidentului, conducătorii auto sunt în afara oricărui pericol şi nu există scurgeri de combustibil pe şosea, scrie News.

Pentru protejarea participanţilor la trafic, pompierii au constituit imediat un perimetru de siguranţă de aproximativ 300 de metri, circulaţia a fost restricţionată şi s-au creat două dispozitive de protecţie.

A fost anunţată Garda de Mediu şi se analizează soluţiile alternative pentru preluarea încărcăturii. 

La faţa locului acţionează 24 de pompieri militari cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru munca operativă şi două ambulanţe SMURD”, a precizat ISU Hunedoara.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite