Cele mai ciudate tratamente medievale: sucul de cucută folosit ca anestezic, fierul înroşit pentru hemoroizi şi spovedania contra ciumei bubonice
0
Chirurgia în Evul Mediu a fost dureroasă şi brutală, susţin istoricii, deşi cei care o practicau ca oameni de ştiinţă cunoşteau anestezicele şi metodele prin care protejau rănile şi inciziile de infecţii. O serie de tratamente ciudate erau folosite în trecut în lupta deseori pierdută cu bolile.
Potrivit istoricilor, primii chirurgi ai Evului Mediu erau călugării, care aveau acces la lucrările medicale, cel mai adesea scrise de savanţi din arabi. La rândul lor, călugării au instruit oameni simpli pentru tratarea abceselor dureroase şi chiar pentru efectuarea unor operaţii de cataractă.
Chirurgia în Evul Mediu a fost utilizată numai în situaţii de viaţă şi de moarte, unul dintre motive fiind lipsa anestezicelor de încredere, menite să aducă somul în timpul operaţiilor sau să aline durerea cauzată de tăierea cărnii. Anumite poţiuni folosite în acest scop în timpul interventiei chirurgicale au fost cu potenţial letal. Un exemplu a fost un amestec de suc de salată, fiere de la un mistreţ, opiu, măselariţă, suc de cucută, castraţi şi oţet. Poţiunea era amestecată cu vin, înainte de a fi administrată pacientului.
Poţiunea purta numele de „dwale" şi era folosită pentru a induce somnul. Sucul de cucută putea cauza cu uşurinţă moartea, iar folosirea anestezicului în cantităţi mari inducea un somn profund care ar fi putut opri respiraţia.
Mărturisirea păcatelor, folosită ca tratament
Medicina în Evul Mediu a fost adesea un amestec de ritualuri considerate păgâne, religie şi ştiinţă. Pe măsură ce Biserica a câştigat mai multă autoritate, ritualurile păgâne au fost devenit interzise. Unul dintre ritualurile interzise, redat într-o lucrare medievală, a fost următorul:
„Când vindecătorul se apropie de casa în care se află persoana bolnavă, dacă va găsi în apropierea ei o piatră situată în apropiere, va trebui să o întoarcă şi să se uite în locul în locul în care piatra s-a aflat, pentru a vedea dacă există ceva trăind sub ea. Dacă va găsi acolo un vierme sau furnici, va putea avertiza persoana bolnavă că îşi va reveni”, se arată în lucrarea Medicul şi Corectorul. Pacienţilor care aveau ciumă bubonică li se spunea să facă penitenţă, să îşi mărturisească păcatele şi să practice ritualurile religioase prescrise de preoţi, căci ar putea fi salvaţi de la moarte, dacă mărturisesc drept. Strămoşii noştri apelau deseori la descântătoare pentru tratarea unor afecţiuni cronice.
„Norodul superstiţios le atribuie călucenilor puterea de a alunga bolile cronice. Vindecarea se face aşa după ce bolnavul este întins pe pământ, ei încep jocurile lor şi la un anumit loc al cântecului îl calcă pe rând de la cap până la călcâi, apoi îi şoptesc la ureche nişte cuvinte anume compuse şi poruncesc ca boala să iasă. Dacă au repetat acestea de trei ori în trei zile, adeseori succesul răspunde speranţei şi boli foarte grele, care înşelase mult timp arta medicilor celor mai cunoscători, sunt alungate astfel cu puţin lucru. Aşa putere are credinţa în superstiţie”, afirma Dimitrie Cantemir, potrivit autorilor volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc"
Operaţii riscante de cataractă
O operaţiune timpurie pentru îndepărtarea cataractei includea, potrivit istoricilor, introducerea unui instrument ascuţit, un stilet sau un ac mare, prin cornee, până în fundul ochiului. Deseori, în urma operaţiei, pacientul nu îşi putea folosi ochiul. Odată cu răspândirea medicinei arabe în Europa medievală, chirurgia cataractei s-a îmbunătătit, iar pentru extracţia cataractei a fost folosită tot mai des seringa şi metoda aspirării.
Blocajul urinar, tratament dureros
Blocajele urinare cauzate boli venerice erau boli comune în Evul Mediu, o perioadă în care nu existau antibiotice, potrivit unor istorici. În tratamentul acestora încă din secolul al XII-lea, se folosea un tub metalic care era introdus în vezică prin uretră. Iată o descriere a tratamentului de pietre la rinichi:
„Dacă există o piatră în vezică asiguraţi-vă de ea, după cum urmează: o persoană puternică să stea pe o bancă, cu picioarele pe un scaun, pacientul va sta în poala lui, cu picioarele legate la gât cu un bandaj sau ţinute strâns pe gâtul asistentului. Medicul va sta în faţa pacientului şi îi va introduce două degete de la mâna dreaptă în anus, apăsând cu mâna stângă peste osul pubian. Va fi lăsat să lucreze cu degetele, iar dacă va găsi piatra, se va trece la extracţia ei, după două zile de dietă uşoară a pacientului. A treia zi, piatra va fi adusă la capătul vezicii urinare, iar cu ajutorul unei incizii deasupra anusului va fi extrasă”, se arată într-o lucrare medievală citată de medievalists.com.
„Pentru încuiatul udului, miere şi săpun, rachiu de rom şi mărar şi molatră, să le pisezi bine şi să le faci turtă şi să le pui la mădulariu”, este sfatul dat românilor, potrivit unui manuscris din secolele trecute, citat de autorii volumului „Medicina şi farmacia în trecutul românesc", de dr. Pompei Samarian (1938).
Săgeţi scoase cu lingura
Una dintre cele mai dificile misiuni ale medicilor din Evul Mediu era extracţia săgeţilor din trupurile soldaţilor răniţi la război. Una dintre practici, folosită de un medic arab numit Albucasis prevedea utilizarea unei linguri, care era inserată în rană şi ataşată în jurul vârfului săgeţii ce urma să fie extras. Metoda nu provoca daune suplimentare şi riscul ca vârful săgeţii să fie rupt. Rănile de săgeată erau tratate prin cauterizare, folosindu-se fierul înroşit. Cauterizarea era folosită şi la amputări.
Medicii din Evul Mediu credeau că majoritatea bolilor umane erau rezultatul excesului de lichid din organism (numit umor). Vindecarea însemna în acest caz îndepărtarea excesului de lichid, prin luarea unor cantităţi mari de sânge din organism. O metodă folosită de medici era ataşarea lipitorilor de partea cea mai afectată a corpului pacientului O altă metodă de extragere a sângelui eradeschiderea venelor, cu ajutorul unor lame. Nobilii foloseau tratamente de sânge din credinţa că îşi vor menţine starea bună de sănătate.
Naşterile din Evul Mediu erau considerate aproape fatele, iar femeile gravide erau sfătuite să-şi mărturisească păcatele lor, în caz de deces. Ca măsură de lupta împotriva vrăjitoriei, moaştele trebuiau autorizate de episcop. Pruncii care murau la naştere, dar înainte de a fi aduşi pe lume, erau scoşi cu instrument ascuţit, denumit, popular, „storcător”.
Hemoroizii trataţi cu fierul roşu
În cazuri extreme de hemoroizi, medicii medievali foloseau fiare înroşite pentru cauterizarea lor, în timp ce alte „soluţii” din Evul Mediu prevedeau extragerea acestora cu unghiile. Cel mai indicat tratament al secolului al XII-lea era însă baia de şezut.
„Cui iese dosul şăzutului: să cauţi ţepi de orz şi floare de pătlagină şi să le pisezi bine amândouă odată la un loc şi să le fierbi şi te spală cu ele la şezut”, se arăta într-un manuscris din secolul al XVIII-lea, citat de autorii volumului „Medicina şi farmacia în trecutul românesc", de dr. Pompei Samarian (1938).
În acelaşi manuscris din trecutul românilor erau oferite şi alte leacuri dintre cele mai neobişnuite pentru suferinţe:
„De turbat: se scrie o prescură şi să îi dai să mănânce.
La durere de cap: muşte pisate şi amestecate cu miere, să ungi la cap, în creştet.
De muşcătură de şarpe: de-l va muşca la picioare sau la mână să-i îngroape picioarele în pământ să stea într-o zi şi să bea lapte acru. Aceea este doctoria.
Când curge puroi din ureche: să se ude cu vin şi să se pice în ureche.
Când turbează omul: fiere de porc pe gură să bea.
De câine turbat: raci de râu să-i pisezi arşi şi să se bea cu vin.
De asurzire: fiere de iepure cu lapte de femeie să pice în ureche sau fiere de corb cu lapte de femeie să pice în ureche.
Muşcătura câinelui turbat sau de şarpe: frunză de urzică pisată cu sare şi spintecă o broască şi pune la rană.
De scrântitură: melci de câmp, să-i pisezi bine cu albuş de ou şi miere, le amesteci la un loc, şi le legi la scrântitură.
De durere de inimă: apă de trandafiri şi apă de pelin să le amesteci şi să îi dai să bea.
Cine are păduchi laţi la ochi: să cauţi argint viu, să-l omori şi să-l ungi pe trup.
De durere de picioare: frunză de dafin şi balegă de oaie, să amesteci toate şi să le ţii la picioare şi la trup.
Pentru căderea părului: albină de roiul întâi şi unt de capră neagră, să pisezi albina şi să amesteci cu untul, apoi să se ungă capul.
De limbrici: frunză de soc, să o pisezi bine şi să o fierbi cu apă. Se bea în trei zile.
Femeia care nu poate naşte coconi: apă de bujor să-i dai să bea, că va naşte.
Cui pute gura: frunză de salcie albă să o fierbi şi să speli gura de zece ori în oţet.
Cine are glonţ în trup: să caute iarbă dulce şi să se piseze bine, şi te leagă la rană.
De sânge din nas: baligă de cal caldă şi să pui ca o cărămidă pisată şi cu câlţi de in, la tâmplele capului şi în creştet.
De umflătură: o broască vie să puie la umflătură, să stea două zile, că-i va trece.
De muierea care nu face feciori: să prinză o prepeliţă şi să o ţie până va veni sângele muierii şi atunci să-i bea sângele cald.
De inimă: rădăcină de rug şi de mărăcine pisate, să le bea cu vin cald.
De muşcătură de câine: baligă de porc cu unt, să pui la muşcătură.
Când plânge cuconul noaptea: să cauţi o piele de şarpe şi să-l afumi când îl vei culca.
De orbiciune: să-şi rază unghiile acel bolnav şi să le pună într-o lingură şi cu ţâţă de fată să le bage în ochi", se arată în documentul prezentat în volumul "Medicina şi farmacia în trecutul românesc".
Vă recomandăm şi:
Strămoşii noştri aveau voievozi cumpliţi, femeile le erau frumoase, dar multe dintre ele uşuratice, iar „ghiaurii” erau răi din fire. Sunt câteva dintre descrierile pe care cronicarii turci din secolele trecute le ofereau locuitorilor Moldovei, Munteniei şi Transilvaniei. Mărturii istoricilor otomani din anii Evului Mediu prezintă detalii inedite despre viaţa strămoşilor noştri.
Numeroase scrieri din Evul Mediu arată cât de preţuită era virginitatea femeilor în secolele trecute, dar şi cum, o dată pierdută, acestea încercau să ascundă soţilor lor faptul că nu mai erau fecioare. O serie de reţete ciudate erau folosite de femei în dorinţa de a-şi masca pierderea virginităţii.
Un savant din secolul al nouălea, cunoscut prin lucrările sale în întreaga Europă medievală, a fost autorul unora dintre cele mai populare reţete menite să trateze problemele de natură sexuală din cuplu. Remediile lui Al-Jazzar preced inventarea viagrei moderne.
Femeile din Evul Mediu aflau cum pot redeveni fecioare, dacă foloseau poţiunile misterioase ale contesei Caterina Sforza. Celebra autoare a unei lucrări ştiinţifice didicată performanţelor sexuale şi modului de redobândire a virginităţii, a intrat în istorie datorită reţetelor sale controversate.
Credinţele care priveau viaţa sexuală a oamenilor din secolele trecute au fost cu totul neobişnuite. O dovedesc documentele vechi, care cuprindeau studii de anatomie şi recomandări despre relaţiile sexuale, folosirea unor afrodisiace şi despre metodele contraceptive ale strămoşilor noştri.
În urmă cu un secol şi jumătate, James Oscar Noyes, un medic american în armata sultanului, vizita teritoriile României şi descria în amănunt viaţa locuitorilor lor. Cel mai mult l-au şocat ritualurile religioase pe care românii le îndeplineau cu stricteţe şi modul de viaţă al preoţilor de la sate.
Se încarcă comentariile...
