Campania "Murături 2010", se duce în acest an la hypermarket, la iarbă verde sau deloc
Producătorii de legume spun că sezonul de murături din acest an este cel mai slab din ultima perioadă. O parte din gospodine nu se îndură să facă bulion la preţul de cinci lei pe kilogramul de roşii, iar altele preferă să-l cumpere de la supermarket.
Acum 10 ani, pusul murăturilor pentru iarnă era un fel de sport naţional, care le ţinea pe gospodine ocupate în lunile august şi septembrie. Vremurile însă s-au schimbat şi hunedorenii au început şi ei să-şi schimbe obiceiurile. Pentru Angela Stanca, murăturile de iarnă s-au rezolvat foarte simplu în acest sezon.
„Este primul an în care am renunţat să mai fac bulion acasă. Nu merită nici munca, ce să mai spunem de preţul roşiilor în piaţă. Mi-am umplut cămara cu 20 de sticle de bulion de 750 de mililitri cumpărate de la supermarket cu trei lei bucata”, a spus gospodina. Pentru alţii, pusul pe iarnă e doar un pretext pentru distracţie.
Producătorii nu pot vinde
În familia Şara, vinetele se coc la iarbă verde. „Am ieşit să coacem afară câteva kilograme de vinete pe care le vom pune în congelator pentru la iarnă. E un pretext de a ne distra puţin în aer curat. Nu am luat prea în serios anul ăsta pusul pe iarnă”, a spus Adina Şara. Producătorii agricoli din Piaţa Deva spun că sezonul de murături din 2010 are cele mai slabe vânzări din ultimii 10 ani. Alin Burlacu are în ofertă diferite sortimente de roşii. „Anul trecut, la ora asta dădeam deja jumătate de remorcă pe zi pentru bulion. Anul ăsta, nici măcar cu discount de 10 la sută pentru cine cumpără mai mult de 10 kilograme nu suntem atractivi”, a spus producătorul. Nici la vinete şi castraveţi nu se înghesuie gospodinele. Eleonora Ganga, agricultor din zona Făget, Timiş, spune că vânzările sunt la jumătate faţă de cele din 2009. „E cel mai prost an din ultimii 10 la vânzările pentru murături”, spune femeia.
Preţuri „umflate” la legume
În piaţa Deva, kilogramul de roşii pentru bulion se vinde cu cinci lei. Gogoşarii se oferă la 4,5 lei, castraveţii la 3 lei şi vinetele cu 1,5 lei pe kilogram. Costul minim al aprovizionării pentru murături, cu 20 de kilograme de roşii, 10 de gogoşari, 10 de vinete şi 15 de castraveţi ajunge astfel la aproape 200 de lei.
Lumea nu mai cumpără roşii pentru bulion, nici măcar cu discount de 10 la sută.
Alin Burlacu, producător agricol























































