Bordelurile de lux din Evul Mediu. Viaţa de coşmar a prostituatelor în vremea în care sexul era privit ca un rău necesar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numeroase mărturii din secolele trecute oferă detalii despre modul de viaţă al tinerelor care deveneau prostituate în bordelurile din oraşele medievale, într-o vreme în care casele de toleranţă erau permise, însă prostituţia clandestină era aspru pedepsită.

Prostituţia a fost considerată un rău necesar în Evul Mediu, potrivit unor istorici, pentru că avea rolul de a reduce poftele bărbaţilor.

Reprezentanţii Bisericii considerau că dacă bordelurile nu erau disponibile în oraşe s-ar fi găsit alte pieţe pentru divertismentul bărbaţilor, mai nepotrivite şi care puneau în pericol virtiţile femeilor. Într-un efort de a preveni potenţialele probleme, în multe dintre oraşele din Europa secolelor XIV – XV, oficialităţile au permis funcţionarea caselor de prostituţie. Bordelurile au primit nume de „adăposturi pentru femei” sau „case de toleranţă”, iar cei ce le administrau trebuiau să furnizeze autorităţilor oraşelor informaţii despre modul de funcţionare al bordelurilor, delictele care aveau loc şi tipurile de plăţi efectuate.

Potrivit unor istorici, în oraşele mari, unele străzi mărginaşe, numite şi cartiere cu lumină roşie au fost destinate prostituţiei. Multe bordeluri ale oraşelor europene erau stabilite în zone tranzitate de rute comerciale sau în apropierea apei, astfel încât să fie accesibile negustori bogaţi care trec prin oraşe.

Prostituţia de la marginea oraşelor
În unele oraşe bordelurile erau situate în apropierea casei călăului, pentru a indica faptul că prostituatele trebuiau să trăiască la marginea societăţii. Fiecare casă de toleranţă din oraş vea 12 - 13 prostituate şi plătea taxe autorităţilor. Clericii, bărbaţii căsătoriţi şi evreii nu aveau dreptul de a conduce bordeluri.

„Femeile care locuiau aceste case alegeau singure o matroană care îngrijea de disciplină şi ordine şi veghe cu zel pentru ca concurentele, nefăcând parte din corporaţie să nu vie să-i strice meseria. Şi dacă aceste concurenţe erau prinse în flagrant delict de a face rău celorlalte ele erau pedepsite şi prigonite cu furie”, arată Auguste Bebel, autorul volumului „Femeia în trecut, prezent şi viitor”.

Potrivit unor istorici, locuri comune în care se practica prostituţia au fost şi băile publice. Mai multe imagini din anii Evului Mediu oferă detalii înfăţişează băile publice ca locuri în care bărbaţii îşi petreceau ore în şir, mâncând, scăldându-se sau bucurându-se de divertisment şi de compania prostituatelor.

image

Cei mai mulţi dintre clienţii caselor de prostituţie erau bărbaţi singuri, străini, cum ar fi marinari şi comercianţi şi ostaşi. Odată ce femeile ajungeau să se prostitueze în bordeluri, aveau puţine şanse de a mai ieşi. Vieţile le erau au fost expuse la violenţă şi la brutalitate de către deţinătorii de bordeluri, cărora le era permis să le disciplineze prin metode aspre, susţin unii istorici, citaţi de medievalists.com.

Prostituatele se distingeau de celelalte femei

Locatarele bordelurilor trebuiau să facă faţă unor restricţii multiple. Le era interzis să ascundă banii primiţi de la clienţi de deţinătorii caselor de toleranţă şi le plăteau acestora preţuri ridicate pentru necesităţile de bază ale vieţii: cameră şi masă, hrană, îmbrăcăminte şi articole de toaletă, precum şi paza bordelurilor. Prostituatelor le era interzis să aibă iubiţi şi erau date afară dacă aveau boli venerice. Îmbrăcămintea le era reglementată, pentru a se distinge de cea a celorlalte femei. În unele locuri, trebuiau să poarte o dungă de culoare roşie sau galbenă, peste haine. O descriere a portului prostituatelor din Bucureşti i-a aparţinut cronicarului turc Evliya Celebi în Cartea călătoriilor, din secolul al XVII-lea.

„Îndeosebi când omul vede fetele necăsătorite umblând cu capul gol şi cu părul despletit fir cu fir şi cu papucii galbeni în picioare, la drept vorbind i se împrăştie mintea ca părul răvăşit. Dar majoritatea acestora sunt nişte sărmane cu moravuri uşoare. Toate nelegiuitele de aici umblă cu faţa descoperită şi poartă fuste de stofă şi de mătase aurită, în diferite culori”, relata Evliya Celebi. Autorul descria şi femeile uşoare din Iaşi, care purtau rochii de atlaz, mătase sau catifea, tocuri şi podoabe, şi aveau părul despletit.

image

Prostituţia clandestină era interzisă
Femeile care practicau prostituţia clandestin şi proxeneţii acestora primeau pedepse aspre, chiar şi în vremea în care prostituţia era reglementată.

„Aceleaşi comune care organizau în mod oficial serviciul bordelelor, luându-le sub stăpânirea lor şi înzestrând cu privilegii tot felul de preotese ale zeiţei Venus păstrau pedepsele cele mai aspre şi fioroase pentru sărmana fată căzută şi părăsită. Infanticida care în deznădejde îşi omora rodul măruntaielor sale era osândită de obicei la moartea cea mai crudă, pe câtă vreme nicio voce nu se ridica împotriva seducătorului fără conştiinţă. Poate că seducătorul era chiar printre judecătorii care dădeau pedeapsa cu moartea fără milă sărmanei fete”, scrie Auguste Bebel, potrivit documente din 1414, publicate în volumul „Femeia în trecut, prezent şi viitor”.

La sfârşitul Evului Mediu, din cauza numeroaselor epidemii de sifilis din Europa, dar şi a schimbărilor religioase profunde din secolul al XV-lea numeroase bordeluri s-au închis.

Proxeneţii erau pedepsiţi cu moartea
În Moldova secolului al XVII-lea se petrecea o situaţie asemănătoare. Pravilele din vremea voievodului moldovean Vasile Lupu ofereau detalii despre pedepsele primite de „hotrii” (proxeneţii) care îşi foloseau casele şi femeile pentru prostituţie.

„Hotrul se cheamă acela care are muieri la casa lui de le ţine pentru dobânda lui, care îşi dau trupurile de le spurcă bărbaţii cei răi şi fără omenie, pentru puţină pierzătoare de suflet dobândă. Şi cel „ce-şi dă roabele şi slujnicele să dezmierde barbaţii pentru dobândă. De vreme ce greşeala hotrului este mai rea decât greşeala preacurviei şi se ceartă pre multe locuri cu multe feluri de certări, după cum va fi obiceiul. O seamă de pravile scriu să se taie capul hotrului, mai ales când va umbla hotrind de faţă, de-l vor vedea toţi şi nu o dată, ci de-a pururea. Alte pravile zic să gonească hotru din acel oraş sau sat unde va fi făcând hotria. Hotrul vreunei muieri cu bărbat sau a vreunei muieri de cinste, când îl vor prinde întâia dată, să-l poarte pe uliţe şi să-l bată, cu pielea prin tot târgul, iar a doua oară să facă tot aşa şi să-i taie nasul”, informau legiutorii din timpul domniei lui Vasile Lupu.

image

Casele de toleranţă clandestine erau confiscate

Cei care îşi ofereau slujnicele altor bărbaţi erau pedepsiţi la fel de aspru. „Cel ce-şi va da roaba să se dezmierde neştine cu dânsa pentru dobândă acesta-şi va pierde puterea ce are asupra roabei şi rămâne roaba slobodă şi mai vârtos giudeţul să-l sârguiască să o mărite, iară de nu o va mărita cum mai curând, să-l cearte pe stăpân cu ocna”, se arată în pravilele din vremea voievodului moldovean.

Casele în care se practica prostituţia erau confiscate, iar complicii hotrilor erau pedepsiţi. „Oricine şi va zălogi casa pentru a se face acolo curvie şi alte toate felurile de lucruri rele cum nu se cade acela se cheamă hotru şi se va certa ca un hotru şi ca un preacurvar, acesta, fie de va fi bărbat, fie de va fi muiere, cu moarte să se certe. Cela ce-şi va zălogi casa pentru să se facă acolo sânge amestecat sau sodomie, ce se zice curvie cu copii, pe acesta să-l omoară cu ce moarte va fi cea mai cumplită”, arătau pravilele din vremea lui Vasile Lupu, lucrare citată în volumul „Carte românească de învăţătură – 1646” (Ediţia critică publicată de Editura Academiei RPR, Bucureşti 1961).

Prostituate taxate şi în oraşele Moldovei
În ciuda legilor aspre privitoare la prostituţie, în oraşele Moldovei şi Munteniei din secolul al XVII-lea prostituţia era remarcată de autorii străini. Autori ca Evliya Celebi afirmau că locuinţele particulare şi cârciumile erau locuri în care femeile se vindeau pentru sex, iar acestea pălăteau taxe domnitorului. „Ele stau cu capul gol şi cu părul negru despletit. Oferind celor care le ies în cale frumuseţea lor şi plăcerile trupeşti ele plătesc, ca dare, beiului Moldovei, şase pungi pe an. În schimb, femeile cinstite poartă peste fusta de mătase colorată un şorţ albastru, ca şi cele de la marginea Istambulului. În felul acesta şi după îmbrăcăminte se cunoaşte dacă o femeie este sau nu de moravuri uşoare”, informa Evliya Celebi.


Vă recomandăm şi:

Reţeta ideală pentru pofta de sex şi vigoarea bărbaţilor din Evul Mediu. Ce alimente banale formau atunci „viagra“

Un savant din secolul al nouălea, cunoscut prin lucrările sale în întreaga Europă medievală, a fost autorul unora dintre cele mai populare reţete menite să trateze problemele de natură sexuală din cuplu. Remediile lui Al-Jazzar preced inventarea viagrei moderne.

Reţete pentru refacerea virginităţii şi orgasme fără sfârşit. Secretele contesei care a revoluţionat viaţa sexuală în Evul Mediu

Femeile din Evul Mediu aflau cum pot redeveni fecioare, dacă foloseau poţiunile misterioase ale contesei Caterina Sforza. Celebra autoare a unei lucrări ştiinţifice didicată performanţelor sexuale şi modului de redobândire a virginităţii, a intrat în istorie datorită reţetelor sale controversate.

Credinţe despre viaţa sexuală în Evul Mediu: de ce femeia trebuia să sară de şapte ori în spate după fiecare act sexual

Credinţele care priveau viaţa sexuală a oamenilor din secolele trecute au fost cu totul neobişnuite. O dovedesc documentele vechi, care cuprindeau studii de anatomie şi recomandări despre relaţiile sexuale, folosirea unor afrodisiace şi despre metodele contraceptive ale strămoşilor noştri.

Obiceiurile românilor din secolul al XIX-lea: „Abstinenţa este atât de aspră încât nu poţi cumpăra cu aur nicio cană de lapte“

În urmă cu un secol şi jumătate, James Oscar Noyes, un medic american în armata sultanului, vizita teritoriile României şi descria în amănunt viaţa locuitorilor lor. Cel mai mult l-au şocat ritualurile religioase pe care românii le îndeplineau cu stricteţe şi modul de viaţă al preoţilor de la sate.

Elisabeta Szilagyi, regina din Hunedoara. Zece mituri despre „mama-eroină“ care l-a făcut pe Matia Corvin rege al Ungariei

Elisabeta Szilagyi, soţia lui Ioan de Hunedoara şi mama regelui Matia Corvin, a jucat un rol importat în istoria poporului român, chiar dacă povestea „reginei din Hunedoara“ este presărată de controverse.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite