Bogățiile uriașe ascunse în munții dacilor. Locul de lângă Sarmizegetusa unde busola o ia razna VIDEO

Munții din împrejurimile Sarmizegetusei Regia, acoperiți de întinderi vaste de pădure, ascund resurse naturale rare, puțin explorate de-a lungul timpului.

Zona unde au fost mine de uraniu. Foto: Daniel Guță

Zeci de mii de hectare de pădure acoperă ținutul cetăților dacice din Munții Orăștiei (Șureanu). Codrii din Hunedoara ascund nu doar rămășițele numeroaselor așezări antice, unele încă neexplorate, dar și locuri încărcate de mister, unde au funcționat în trecut exploatări miniere de fier și de metale rare.

Anomalii magnetice în zona Sarmizegetusei

Un astfel de loc s-ar afla chiar în vecinătatea Sarmizegetusei Regia, care în secolul I, potrivit unor istorici, era unul dintre marile centre de prelucrare a fierului din Europa. Minereul prelucrat în capitala dacilor putea proveni atât din Munții Poiana Ruscă, de la zăcăminte aflate în zona Hunedoarei, la zeci de kilometri, dar și din locuri învecinate capitalei antice, ca muntele Bătrâna, muntele Șteaua Mare, valea Tâmpului.

În vecinătatea așezării dacice au fost identificate și zăcăminte de minereuri polimetalice de nichel, crom și fier, potrivit unor oameni de știință.

„În apropierea Grădiştii Muncelului, s-au format minereurile polimetalice din Dealu Negru (1.866 metri). Acest masiv important, alcătuit din serpentine, a fost eșantionat pe toată suprafața. Fierul este prezent în serpentine în cantitate destul de ridicată (7 – 10 la sută), fiind pus în evidență în numeroasele impregnații cu oxizi de fier care afectează serpentinele“, arăta arheologul Istvan Ferenczi, în lucrarea „Premisele naturale ale metalurgiei fierului în Munții Orăștiei”. Acesta spune că un alt fapt care atestă prezența fierului în acest masiv mic de serpentine este prezența în parageneză a magnetitului, care în unele cazuri dă naștere unor concentrații locale vizibile și cu ochiul liber. „De asemenea, prezenței magnetitului i se datorează și anomaliile magnetice destul de însemnate, care pot fi constatate nu numai cu aparatele moderne, ci și cu simple busole de orientare”, precizează arheologul.

Locul unde nu funcționau aparatele foto

Anomaliile magnetice semnalate de oamenii de știință în zonă au fost descrise, într-un mod mai plastic de unii dintre oaspeții Sarmizegetusei Regia din anii ´90.

„Coborâm spre Sarmisegetusa Regia... Acolo unde casetofonul nu mai mergea, bateriile se consumaseră aşa, peste noapte, filmul din aparatul de fotografiat se terminase si el <brusc>, aparatul de fotografiat al lui Tudor <s-a oprit> și el, iar eu ma gândeam <ce caut aici fără instrumente moderne?>, cum de totul se strică tocmai la mine? De fel nu sunt superstiţios, aşa ca îmi rămăsese numai <ghinionul> drept cauză, cu toate că se poate lua în considerare şi câmpul magnetic formidabil din zonă”, relata, în jurnalul său publicat în 1998, Napoleon Săvescu, fondator al unor asociații și publicații dedicate istoriei dacilor.

În aceeași ani, Sarmizegetusa Regia devenise un loc de întâlnire al adepților Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), condusă de Gregorian Bivolaru. Adepții MISA susțineau că în zonă se remarcă o încărcare vitală cu totul şi cu totul excepţională, evidenţiată şi de dimensiunea mult peste medie a arborilor şi a vegetaţiei din jurul sanctuarului dacic.

Uraniul de la Grădiștea de Munte

În Grădiștea de Munte, ultimul sat traversat de șoseaua care urcă spre Sarmizegetusa Regia, au funcționat în trecut mai multe exploatări miniere.

Primele au fost deschise la începutul anilor ´50, când exploatarea resurselor naturale ale României era controlată în mare parte de sovietici, însă localnicii afirmau că primele cercetări privind prezenţa uraniului în zonă au fost făcute cu ajutorul specialiștilor germani, în anii 1942 – 1943.

Minele au funcționat, la fel ca și în alte zone unde a fost exploatat uraniu, cu întreruperi, iar până în 1989 toate galeriile au fost închise. Vagoneții de minereu erau măsurați radiometric, urcați în camioane și transportat la uzina de procesare a uraniului din Feldioara (județul Brașov).

În anii 2000, unii localnici se plângeau de faptul că locurile unde se mai vedeau încă rămăşiţele vechilor mine nu au fost ecologizate, iar pericolul poluării solului şi a apelor nu a fost îndepărtat.

Mai multe cercetări au avut loc în anii 2000, în zona fostelor mine, pentru a se stabili nivelul de radioactivitate.

Garda de Mediu Hunedoara anunţa însă că în urma măsurătorilor repetate, apele din vechile guri de mină şi sterilul rămas în câteva halde nu prezentau un nivel ridicat de radiaţii, încât să pună în pericol sănătatea oamenilor.

În prezent, întinderile de pădure, traversate de drumurile forestiere care leagă satul Grădiștea de Munte - aflat în vale, de cătunul Prihodiște - aflat pe crestele munților Orăștiei, acoperă locurile explorate în trecut în căutarea uraniului și a altor metale rare.

Potrivit raportului publicat, în acest an, Ministerul Economiei, cu titlul „Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice orizont 2035”, în zona Grădiștea de Munte există rezerve de Niobiu și Tantal, dar și de pământuri rare.